Starețul Ioil Nicoară, din Ilva Mică, şi Mănăstirea Dealu Mare din Lăpuş

Motto: ,,Nu lăsa măicuță
Să pierim pe cale
Că noi suntem fiii
Lacrimilor tale!”
Cu sulițe albe de lumină, soarele străpungea uriașii copaci ai pădurii. ,,Soarele s-a topit și a curs pe pământ.” Iar noi urcăm, urcăm șerpuit spre înălțimi. Parcă unduirea drumului și farmecul pădurii foșnesc încetișor îngânând cântări străvechi încărcate de rugă și alinare. ,,O măicuță sfântă?/Te rugăm fierbinte/Să ne-asculți de-a pururi/Marea rugăminte/Nu lăsa măicuță...” Fagi în stânga, brazi în dreapta, desiș de copaci în spate și, deodată, pe-un început de tăpșan înalt se deschide o poiană superbă, aidoma poveștilor copilăriei.
În rotundul pământ cu flori, sclipește în soare Biserica Luminii, cu hramul ,,Sfântul proroc Ilie Tesviteanul. Simplă și plină de armonii. Slujitori ai mănăstirii trebăluiau de dimineață devreme, până seara târziu sub atenta supraveghere și îndrumare a părintelui Ioil Nicoară, starețul. Cel care se grijește de toți și de toate. Originar din Ilva Mică, județul Bistrița-Năsăud, a mai adus doi călugări din zonă. Poartă o desagă încărcată cu bunătate și smerenie și este un drumeț neobosit. Vine de la Rohia, pleacă la Rohița, vine de la Târgu Lăpuș, pleacă spre Baia Mare. Ori în altă parte unde e nevoie. Ne oferă multe-toate. Loc de masă, loc de dormit, pâine și apă, clătinând ca lacrima coborâtă din vârful munților. La ceas de odihnă și de strecurare spre stele ne povestește. Cum s-a zidit Biserica, acareturile, pomii, florile, grădina, livada. Despre Paisie, primul stareț care a pornit lucrarea, despre ajutoarele creștinilor din zonă, despre viața, credința și munca lor. Deși locul pare înalt în munții Lăpușului, eu îl simt ca fiind centrul Universului. Participarea la paraclisul de seară, urmărirea stelelor cu perseide cu tot. Apoi, rugăciunea de dimineață. Apoi, Marea Sărbătoare. Slujba fastuoasă săvârșită de un impresionant sobor de preoți. Poiana se umple de creștini veniți din satele apropiate, Văleni, Coroieni, Baba, Rogoz, Drăghia, Dealu Mare, dar și Bistrița, Valea Ilvelor, Dej, ori ,,străinașii” sosiți de sărbători din afara granițelor: Italia, Spania, Germania, Irlanda. Mulți poartă straie naționale de o rară frumusețe. Coconi, de-abia stăpâni pe picioarele lor, tineri, femei, copii, bătrâni. Bărbați, femei. Slujba curge lin ca un râu curat de mărgăritar și scaldă, curățind sufletele oamenilor. Soarele străpunge amiaza și rugăciunile și pricesnele domoale se apropie de încheiere. Creștinii, înviorați și încununați de lumină, se rânduiesc pe drumul de sub poala pădurii, îndreptându-se, agale, spre satele lor, spre casele lor.
Noi mai rămânem cu un fel de tristețe. De ce s-a încheiat așa repede. A fost așa de înălțător. Zile de lumină în crug de August. Aceasta este Sfânta Mănăstire Dealu Mare, grijită de starețul Ioil Nicoară și călugării lui.

Traian Parva Săsărman