Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

Ștefan Borbély: Un cadou aniversar

 

            Ținând cont de pasiunea celor de la Răsunetul Cultural și a Domnului Menuț Maximinian pentru antropologie, m-am gândit ca, în loc de câteva cuvinte de complezență, să vă trimit un mic cadou inedit, inspirat ca metodologie dintr-un serial științific de televiziune BBC de pe vremea adolescenței mele secunde (1978-1979), pentru care eram dispuși să lăsăm deoparte absolut totul ca să nu îl pierdem. Intitulat Connections și prezentat de un savant charismatic cu ochelari pe care îl chema James Burke, el a constituit cea dintâi mostră de interdisciplinaritate pe care am întâlnit-o – deși cuvântul nu avea încă relevanța magică de acum – , întrucât autorul își propunea să releve efectul creativ neașteptat pe care un accesoriu dintr-un anumit domeniu îl avea asupra unui altul cu care nu părea să fi fost înrudit sau la care nu părea să se fi gândit nimeni ca posibilă destinație pentru o grefă. Cazul cel mai des invocat în zilele noastre este acela al cartelelor perforate de la războaiele de țesut care s-au dovedit a fi esențiale și în tehnologia computerelor, exemplul fiind suficient pentru a-i sugera cititorului că ne aflăm într-un domeniu al artelor combinatorii paradoxale, care devine cu atât mai incitant cu cât disciplinele pe care le asociază se dovedesc a fi mai incongruente.

            Așadar, în cazul nostru, întrebarea ar fi următoarea: ce legătură este între un automobil japonez Subaru și cloșca cu pui care-ți cotcodăcește în ogradă? Bunul simț îți spune că nici una, fiindcă cele șase stele de pe logo-ul Subaru (cinci mici și una mare) invocă istoria unei fuzionări de succes, cinci firme mai mici unindu-se la un moment dat pentru a da naștere gigantului industrial de acum. Cu toate acestea, de ce s-a ales neapărat Subaru ca nume modifică puțin perspectiva, întrucât cuvântul desemnează în japoneză constelația Pleiadelor (Cloșca cu pui), reprezentând un roi galactic difuz format din șapte stele, din care, cu ochiul liber, se văd de fapt doar șase. Asocierea ei cu păsăretul e frecventă în diferite culturi, maghiarii vorbind de Fiastyúk, iar mitologia germanică de „găinile Freyjei”, Freyja fiind, în Edda, zeița fertilității, a iubirii și a previziunilor magice, renumită și pentru faptul că se deplasează într-un car tras de pisici. Cu alte cuvinte, pe acolo pe unde umblă Freyja se cam răresc șoarecii: să nu uităm acest detaliu mărunt, fiindcă-l vom mai întâlni în trecere în textul de față.

            Apariția pe cer a Pleiadelor la început de iunie are un rol ambiguu în calendarul popular, fiindcă ea poate fi potențial vătămătoare, capabilă de „învârteli” periculoase ale vremii. În cântul al șaselea al Fastelor, dedicat lunii Iunonei, puternica soție a lui Jupiter, Ovidiu avertizează în privința furtunilor neașteptate și a ploilor ivite din senin, concluzionând că prima parte a lunii nu e bună nici pentru nuntiri. Claude Lévi-Strauss o consideră atât de importantă pentru configurația calendarului de vară încât îi dedicată un întreg capitol în Mitologice I. Crud și gătit, precizând că, în credința romanilor antici, „Pleiadele sunt «nimbosae», «aquose», «pluviae», sau «ude», umede; «imbriferae», aducătoare de ploaie; «procellosae», furtunoase”, fiind și autori care observă că în spațiul elin ele pot aduce chiar și zăpada. Nu întâmplător, capitolul lui Claude Lévi-Strauss se intitulează Dublu canon răsturnat, indicând, prin intermedierea lui Jean-Jacques Rousseau, un gen muzical de virtuozitate ludică în care ordinea normală a canoanelor se răsucește prin întoarcerea hârtiei de cotă cu capul în jos, în așa fel încât canoanele „să fie cântate în ordine retrogradă, astfel încât să se înceapă cu sfârșitul”. Dublul canon răsturnat este, așadar, și el o „învârteală”: nici prima, dar nici ultima din textul nostru.

            În calendarul popular românesc, Pleiadele prezidează trei sărbători de început de iunie, Vârtolomeiul Grâului în 11, Nunta șoarecilor în 12 și Eliseiul (Liseiul) grâului în 13, făcând parte, după Tudor Pamfile, (Sărbătorile la români) din ordinul „Sfinților Mărunți”, despre celebrarea divinităților mărunte vorbind și Ovidiu, fără a-i pomeni, desigur, pe sfinți. Pe ansamblu, perioada nu e neapărat fastă, fiind aducătoare de nenorociri neașteptate: ploi uriașe, grindină, furtuni cumplite. „Vârtolomeiu – scrie Tudor Pamfile – cade la 11 iunie și se serbează fiindcă e rău de hale (furtuni groaznice) și furtuni cu piatră”. Vă mai amintiți de pisicile care trag carul Freyjei? În credința unor comunități rurale bucovinene – precizează tot T. Pamfile –, de Sf. Onufreiu (12 iunie) „se încheie primăvara” și vremea se învârte spre vară, deși ar fi de dorit ca în ziua aceasta să și plouă, „fiindcă se crede că în tot cursul anului nu vor mai fi șoareci”, adică recolta nu va fi stricată. Oricum, „sfinții mărunți” tutelează o perioadă de incertitudine, în care se decide soarta recoltei, fiindcă, pe neașteptate, vremea se poate „învârtoși” într-o direcție rea, compromițând muncile câmpului. Așa se face că, în această perioadă, oamenii trebuie să se abțină de la orice „învârteală”, inclusiv de la răsucitul fusului sau de la tors, ajutând în acest fel ca vara să o ia pe calea cea dreaptă, întrucât – precizează de data aceasta Ion Ghinoiu în Calendarul țăranului român –, prin păduri se întâmplă și alte grozăvii: „se răsucește frunza pe ulm, plop și tei, iar noaptea apare pe cer constelația Găinușa”.

               În consecință, spune tot I. Ghinoiu, „Vartolomeu Grâului avea trăsăturile unui aprig zeu care îi pedepsea pe cei care-i nesocotea ziua: bătea piatra, stârnea furtunile și vijeliile”. Într-un regim de semnificații similar ardelenii știu de Medardul din calendarul catolic (8 iunie) și de spaima asociată sărbătoririi anuale a acestui sfânt, întrucât se crede că dacă plouă în ziua respectivă, va ploua și-n cele 40 de zile succesive. Ion Ghinoiu sugerează și un alt element interesant, legat de trecerea de la calendarul iulian la cel gregorian, ceea ce face ca, „pe stil vechi”, ziua de celebrare a Vartolomeiului să „corespundă cu solstițiul de vară”, adică cu acel moment din an în care zilele încep să se scurteze și vremea „se învărtoșează”, se întoarce  înspre toamnă și iarnă.

            Am însă unele dubii în privința etimologiei numelui, I. Ghinoiu precizând că „denumirea acestei reprezentări mitice a fost preluată de la Sfântul Apostol Vartolomeu din calendarul ortodox”. E puțin probabil să fi fost așa, deși pe 11 iunie calendarul creștin răsăritean îl serbează și pe Sf. Bartolomeu, prin dedublarea sărbătorii clasice, occidentale, care cade pe 24 august. Impresia mea este că spaima indusă de „învârtirea” neașteptată a vremii cu prilejul „sfinților mărunți” a fost preponderentă în economia acestei sărbători, cuvântul vârtolomeiu fiind o adăugire mai târzie cauzată de omofonie, ambii termeni având un etimon de sorginte slavă. Indiferent cum o fi fost, asta nu ne împiedică să-i urăm redacției Mișcării Culturale să nu aibă parte de „învârteli” neplăcute la acest început de iunie și să îndrepte osia pasiunii care o mână în direcții mereu bune, folositoare. La mulți ani!

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5