Ştefan Lupu
Ziua de 3 octombrie este dedicată omagierii unui fiu al satului care s-a născut în cătunul Gersei (Grui) în anul 1897. Este vorba despre „bunul şi blândul profesor „ţâşnit din ai Gersei bolovani”, pasionatul gazetar” Ştefan Lupu, cum îl caracteriza profesorul Leon Muti în „Mărturii pentru eternitate”.
Aşadar, Asociaţiunea Astra, Despărţământul Năsăud prin Cercul Astra Rebrişoara, vicepreşedinte Leon Catarig, Primăria şi Consiliul Local, Biserica şi Şcoala Generală Rebrişoara organizează sâmbătă, 3 octombrie 2009, manifestarea dedicată dezvelirii Plăcii comemorative, prof. Ştefan Lupu. Programul manifestărilor debutează cu participarea la Parastasul omagiatului, la Biserica din Grui la ora 10.00, iar la ora 11.00, la Şcoala din Grui va fi dezvelită Placa de pe frontispiciul clădirii, în onoarea profesorului şi gazetarului Ştefan Lupu, cel care cu tot zbuciumul şi problemele timpului (refugii, arestări, încarcerări), a reuşit să treacă peste toate, devenind un om, un profesor apreciat şi iubit. (În 1910 s-a înscris la Liceul românesc din Năsăud, parcurgând 12 kilometri zilnic pe jos dus-întors, şcoală pe care a absolvit-i abia în 1918 „ca întâiul în clasă şi întâiul la maturitate”. Între anii 1924-1940 e profesor titular la Liceul „Al. Odobescu” din Bistriţa, după Dictatul de la Viena când a fost cedat Ardealul e nevoit să se refugieze la Arad, apoi la Deva, iar în 1945 revine ca titular la catedra de Limba română, preluând şi direcţiunea Liceului „AL. Odobescu” din Bistriţa. Urmează arestările, încarcerarea la Gherla, Valea Albă, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Jilava, Oradea, fiind pus în libertate în ziua de 14 august 1955, după trei ani de arest sever. S-a întors ca profesor la şcolile bistriţene, în 1961, pensionându-se. A fost un profesor de excepţie, cu o vastă cultură, iubit şi stimat. A fost şi un publicist remarcabil, colaborând cu publicaţii precum: „Săptămâna”, „Năzuinţă”, „Astra Hunedoreană”, „Steaua” etc. A murit la 12 iulie 1973, în Bistriţa, lăsând o operă în manuscris „Poeţi din ţinutul Năsăudului şi al Bistriţei”, unde aduce contribuţii despre 40-50 de poeţi).
Revenind la manifestarea dedicată omagiatului, de la orele amiezii, în sala mică a Căminului Cultural „Anton Precup” Rebrişoara se va de desfăşura un simpozion moderat de profesorul Leon Muti, moment deschis de primarul Nicolae Bodiu, urmat de cuvântul inimosului vicepreşedinte al Astrei Rebrişoara, Leon Catarig. Vor fi evocate momente din viaţa prof. Ştefan Lupu de către profesorii şi învăţătorii Nicolae Lup, Smaranda Lup, Sanda Buzilă, Aura Urs, Alina Bondone, Macedon Ilovan, Vasile Rusu, Rodovica Ciuta, Maria Roşu, Alina Ciuta, Domnica Cârcu, Leon Buzilă, Doina Acu, Adela Hoha.
După acordarea de diplome unor personalităţi, va urma o lansare de carte: prof. Leon Muti, prof. Ştefan Roş, prof. Romulus Berceni, prof. Ioan Seni, prof. Radu Băeş şi prof. Liviu Păiuş.
Comentarii
O personalitate blândă și demnă de vremurile de odinioară
Adaugă comentariu nou