Studiu - Care sunt trucurile care te ajută cu adevărat să gândești creativ? Află ce poți face azi pentru a avea idei mărețe mâine
Gândirea creativă este considerată capodopera minții umane. Afaceri de succes, celebritate, obiectele pe care le folosești zilnic, toate au în spate minți creative. Nu este de mirare atunci că ideile creative sunt un țel pe care tot mai mulți vor să îl atingă. Problema este că, deși cu toții avem un creier, nu funcționează la fel în cazul tuturor. Acesta este subiectul multor studii. Unele dintre ele au reușit să dezvăluie ce îi ajută pe majoritatea oamenilor să genereze idei creative.
Dacă ești interesat de subiect, vezi mai departe care sunt cele 5 metode care te pot ajuta să dezvolți o gândire creativă.
5 metode de a obține idei creative
Exersează creativitatea ca pe un mușchi
Există un motiv pentru care în clasele primare doamna învățătoare te roagă să faci o „compunere”. Poate că acum ți se pare o prostie, dar acea metodă nu era menită doar să te învețe să folosești coerent cuvinte într-un context, ci și acela de a-ți exersa creativitatea și de a te face să îi prinzi gustul. Suntem creativi deoarece, atunci când punem în practică o astfel de idee, simțim satisfacție. Ideile creative sunt apreciate iar noi vrem acele laude. Cum poți să îți exersezi creativitatea adult fiind?
Simplu! Dedică o perioadă de timp zilnic, doar pentru a gândi. Fără alte distrageri cum ar fi telefonul, calculatorul sau alte electronice. Poți încerca meditarea dacă crezi că asta te ajută, dar și faptul de a scrie într-un jurnal sau pur și simplu de a te relaxa, poate să ajute mult.
Apropo de relaxare, asigură-te că, cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp, te detașezi de toate sursele de stres. Pentru a reuși asta, trebuie mai întâi să le identifici. Dacă te stresează laptop-ul deoarece nu mai stă încărcat, cumpără o baterie pentru laptopul tău, iar dacă te stresezi la locul de muncă, ia o pauza scurtă pentru a face ceva ce îți place. Poti rezolva lucrurile cat mai simplu!
Schimbă decorul
Un studiu arată că ideile creative vin mai ușor dacă schimbi chiar și puțin ceva în decor sau în rutina ta zilnică. Schimbări mici precum o nouă cană de cafea sau un decor în alte culori în cameră poate să declanșeze gândirea creativă. De asemenea, ai putea să schimbi locul obiectelor în încăpere sau de pe masa ta.
Acest principiu se aplică și la oameni. Profită de oportunitățile de a te învecina cu noi colegi la locul de muncă sau de a ieși la prânz cu colegi diferiți de fiecare dată. Dacă este posibil, lucrează afară cât mai mult timp posibil. Natura încurajează procesele creative. Citește aici mai multe despre efectele benefice ale timpului petrecut în natură.
Studiază un subiect cu care nu ești familiarizat
Rutina inhibă creativitatea. De aceea, este bine să te lovești mereu de informații noi, dar canalizate conștient. Faptul de te uita la știri încontinuu, nu te va ajuta, îți va aglomera mintea doar. Pe de altă parte, faptul de a te provoca să studiezi despre ceva nou, poate să îți facă mintea mai receptivă la procesul creativ.
Încearcă să nu studiezi ceva legat de jobul tău sau de domeniul tău de interes. Ieși din zona de confort și citește sau vizionează ceva cu totul diferit.
Fii atent și notează noile idei care îți vin in minte
Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenilor nu le mai vin atat de multe idei si, pe langa asta, ele sunt mai greu de capturat. Când îți vine o idee sau o componentă mică a unei idei, începe să îți propui obiectivul de a o conserva. Notează ideea într-o notiță electronică, într-o agendă, sau chiar pe un șervețel pe care îl ai la îndemână. Există studii care arată că actiunea a nota ideile care îți vin din nou și din nou, este o metodă foarte bună de a fi mai creativ.
Acceptă provocările
Dacă ai jucat vreodată un joc tip „escape room” - un joc în care pentru a evada dintr-un spațiu trebuie să rezolvi puzzle-uri - ai observat că creativitatea ta a atins un nivel foarte înalt. Asta demonstrează că, atunci când ne expunem unei noi provocări, procesele creative sunt activate pentru a găsi o soluție cât mai eficientă.
De multe ori devenim surprinși de genialitatea ideilor care ne-au venit. Așadar spune da provocărilor și încearcă să ieși cât mai mult din zona ta de confort.
Citiţi şi:
- Studiu- Care sunt trucurile care te ajută cu adevărat să gândești creativ? Află ce poți face azi pentru a avea idei mărețe mâine
- Rolul creativităţii şi al procesului de creaţie în conturarea personalităţii creative
- 5 idei de jocuri creative pentru copiii de grădiniță
- Toți într-o poveste. Scriere creativă la Centrul Județean de Excelență!
- Cele mai creative si "nastrusnice" idei pentru cabina foto la nunta!
Adaugă comentariu nou