Suflete de granit

         N-aș crede, cinstite fețe, boieri dumneavoastră, să fi auzit despre Iachint. Acesta era slujitor la mesele împăratului Traian (53-117 p.HR.). Nu de mare cinste în ochii lumii această funcție, dar importantă pentru Stăpânul său, fiindcă Iachint oferea mâncarea însuşi Împăratului şi supraveghea ce fac ceilalţi servitori mai mici. În limba latină, se numea cu titlul de „cubicular”. 

          Era foarte plăcut la înfăţişare acest Iachint, dar şi cu un suflet  luminos, fiindcă era creştin în ascuns. Cu o anumită ocazie, aflându-se în Balcani, la Adera, după o biruință militară, Imperatorul găsise de cuviinţă să aducă ofrande idolilor zei, spre mijlocul anului 108, Iachint s-a ţinut departe de așa obiceiuri idolești, lăsând pe alţi servitori să facă cele ce se cereau în astfel de împrejurări.

         Îndată a observat imperatorul Traian că Iachint nu e pe acolo.  Mulţi l-au şi  bănuit că Iachint este creştin și pare-se că l-au pârât, cum era obiceiul. Ulterior a fost căutat şi adus în faţa lui Traian.

          - Eşti creştin? l-a întrebat Împăratul.

          -Si imperatore. Cristianus  sum.

    -Te sfătuiesc să te  lepezi de HRISTOS şi te închini zeilor noştri.

         Iachint nu s-a intimidat şi i-a răspuns:

         - Creştin sunt şi cinstesc pe HRISTOS. Lui singur mă închin şi lui îi aducem jertfe curate, iar de va trebui, însăşi viaţa mea.

         Bătut, scuipat, biciuit, a fost  aruncat în temniţă. Acolo nu i-au dat nimic să mănânce decât carnea care a fost servită la petrecerile idoleşti şi pe care Sfântul Iachint a refuzat-o. După opt zile, a murit în închisoare. Cu uimire au observat paznicii doi îngeri luminoşi în întunericul temniței. Unul a acoperit trupul  Sfântului Iachint cu un veşmânt strălucitor, iar celălalt i-a pus pe cap o cunună de aur.

           Mulţi spun că Traian este străbunul lor. Pentru mine nu. La sugestia lui Pliniu cel Tânăr de a se reglementa situația creștinilșor în Imperiu, Traian a dat legea în baza căreia creştinii au fost prigoniţi în următoarele două sute de ani până la Edictul de la Mediolanum în  313. Se spune că un papă, Grigore al V-lea -cred- a avut un vis în care i s-ar fi spus că lui Traian imperatorul i s-au iertat păcatele. Sunt suspicios, dar aceasta e o altă problemă.

          Ar mai fi încă ceva. Cine a fost sufletul eroic care l-a propovăduit pe HRISTOS chiar la curtea imperială a lui Traian, încât unii chiar de lângă tron, ca Iachint, au devenit creştini? Istoria tace, lăsând sub vălul tainei multe, multe fapte minunate.