Tânăr din Sângeorz Băi, depistat la volan fără permis de conducere! Dosar penal şi pentru prietenul care i-a încredinţat maşina
Polițiștii Biroului de Ordine Publică l-au depistat, duminică dimineața, în trafic, pe un tânăr de 21 de ani, din Sângeorz-Băi, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Bistrița. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea tânărul aparține unui alt tânăr de 22 de ani, din Sângeorz-Băi care se afla în autoturism în moment în care a fost oprit în trafic și care i-ar fi încredințat autoturismul cunoscând faptul că acesta nu deține permis de conducere.
Tânărul de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă de Biroul Rutier, s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Polițiștii bistrițeni vă reamintesc:
Art. 335. - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.
Citiţi şi:
- Adolescent de 16 ani, din Livezile, depistat la volan! Dosar penal pentru tânăra care i-a încredinţat maşina!
- Dosare penale pentru conducere fără permis, pentru un bărbat din Reteag şi o femeie din Corvineşti
- La 24 ani, un tânăr din Feldru va sta la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
- Tânăr din Parva, cercetat pentru conducere fără permis
- Dosar penal pentru un bărbat din Monor ce circula cu un tractor neînmatriculat
Adaugă comentariu nou