Tapiseria românească în viziunea artistei

Gabriela Moga Lazăr, ardeleancă trăitoare în Franţa, acum ajunsă la venerabila vârstă de 82 de ani (n.1926), fiica lui Dumitru Moga – unul dintre miile de români care în 1918, la Blaj, a cerut unirea cu Ţara, ne oferă o incursiune magică în arta dumneaei de un extraordinar nivel estetic a tapiseriilor sale adunate în cartea “”, apărută la editura trilingvă Iaşi, Institutul European, în anul 2005, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor.

După specializarea în arta tapiseriei, la Cluj-Napoca, apoi profesorat la Liceul Pedagogic şi la Şcoala Populară de Artă din Iaşi, Gabriela Moga Lazăr s-a dedicat artei, creând adevărate opere de artă autentică din care se reflectă geniul creator, spiritul, rafinamentul, harul dat de Dumnezeu acestei mesagere a sufletului românesc.

Tapiseriile artistei şi portretele ţesute pe verticală dezvăluie privitorului inima poporului român, sufletul lui. Întâlneşti motive străvechi de tradiţie multimilenară: pomul vieţii, al bradului, al spiralei, al crucii – simboluri care dau un caracter modern tradiţiei populare.

Tapiseriile Gabrielei Moga Lazăr sunt o punte de legătură între arta populară şi arta modernă prin utilizarea unor simboluri ale elementelor florale sau vegetale, utilizarea simetriei şi a unei cromatici discrete, elegante.

Talentul admirabilei artiste se reflectă din toate lucrările sale dar, în special, din remarcabila sa tapiţerie reprezentând portretul inegalabilului poet român Mihai Eminescu despre care Bernard Delattre în “Les Nouvelles de Versailles” spunea că îl vedem pe “Eminescu într-un simbolist de repaus generator în spaţiu”.

Artista a reuşit, cu deosebit talent şi har, să realizeze ideea de geniu: “haosul din care naşte geniul Eminescu este o mişcare inversă celei ştiute, fiindu-i proprie excepţia, fiindcă el vine din nebănuite vremi pentru a dăinui, spunându-ne cine suntem şi cui aparţinem” (Laurenţiu Şoitu în “Milcovul”).

Gabriela Moga Lazăr este printre puţinii artişti care au găsit formula magică de a face o artă modernă prin sinteza stilistică şi funcţională, dar care, în acelaşi timp, să fie evident românească. Minunatele simfonii de culori, într-o cromatică apropiată de cea vegetală, oferite prin grădinile suspendate, acorduri armonice pe harfele firelor de bumbac…