Tarifele “Supercom” au trecut de CL Beclean
Considerând că situaţia gunoaielor din judeţ necesită o soluţie urgentă, Consiliul Local Beclean a aprobat în şedinţa convocată joi tarifele operatorului unic al serviciilor de salubrizare, “Supercom”, mandatând reprezentarea la întrunirea ADI, pentru derularea procedurilor următoare pentru aprobarea contractului. Ca argumente, aleşii locali au avut în vedere câteva aspecte legate de culisele negocierilor cu noua firmă angajată să se ocupe de curăţenie în Bistriţa-Năsăud: la întrunire nu s-a prezentat decât oferta firmei în speţă, deşi invitate au fost trei, aşa încât, presate de necesitatea reglementării rapide a situaţiei, tratativele referitoare la preţ nu au avut, din capul locului, prea multe şanse de izbândă; cu toate acestea, s-au reuşit diminuări de circa 15 – 20 la sută faţă de oferta iniţial expusă, maximum din ce s-a putut obţine fiind considerat soluţia de mijloc în măsură să reglementeze situaţia în contextul actual.
Tarifele practicate diferă în mediul urban faţă de cel rural. Astfel, persoanele fizice, inclusiv asociaţiile de locatari/proprietari vor plăti 8,25 lei/persoană/lună (fără TVA), în timp ce persoanele fizice din mediul rural vor achita 2,50 lei/persoană/lună fără TVA. Pentru agenţii economici şi instituţiile publice tariful este de 290 lei/tonă. Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii şi demolări este de 21,50 lei/tonă – pentru persoane fizice şi juridice. Colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase şi DEE-uri are un tarif de 24,90 lei/tonă.
Citiţi şi:
- Preşedintele Radu Moldovan, mandatat să voteze în AGA ADI Deşeuri aprobarea contractului de salubrizare cu Supercom
- Vezi tarifele care vor fi practicate prin noul contract cu SUPERCOM!
- De luni reîncepe colectarea deșeurilor în întreg județul Bistrița-Năsăud
- Tarifele de salubrizare vor fi modificate! Creşte tariful/tonă la deşeuri reziduale, scade la reciclabile!
- Colectarea separată începe de acasă! Cum să colectăm selectiv deşeurile în mediul rural?
Adaugă comentariu nou