Bistriţa
|
În parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bistriţa, Asociaţia Happy Smile Bistriţa va derula pe parcursul săptămânii viitoare proiectul „Tabără educativă nonformală pentru copii între 3 şi 13 ani... |
În cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor Nunta Zamfirei va fi organizat un amplu târg al meşterilor populari din România, dar şi din Bulgaria, Cipru, Ecuador, Franţa... |
|
Timp de 10 zile la Liceul de Muzică se desfăşoară Cursul de vară pentru flaut cu participarea a 23 de elevi şi studenţi din ţară. Cursurile se desfăşoară sub indrumarea a două profesoare de excepţie... |
Compania Rombat a exportat în primele şase luni ale anului aproximativ 550.000 de unităţi, adică 65% din producţia totală a companiei. Franţa, Austria, Spania şi Italia sunt doar câteva din ţările... |
|
Vineri,17 iulie a.c., in contextul sarbatoresc al ‘Zilelor Bistritei’, potrivit unor relatii de prietenie care au intrat in traditie, municipiul Bistrita a fost gazda primitoare a unor delegatii... |
Către,
Redacţia Cotidianului „Răsunetul” Bistriţa
O metodă ingenioasă de majorare a preţurilor
|
|
Luni seara 20 de tinere s-au prezentat la preselecţia ediţiei din acest an a concursului Miss Bistriţa la teatrul de vară a Centrului Cultural Municipal. Domnişoarele puţin trecute peste 16 ani, cu... |
NUNTA ZAMFIREI va ajunge în perioada 25 – 30 iulie la ediţia a XIV – a. După cum ne declară directorul celui mai mare festival internaţional de folclor din acest spaţiu european, programul debutează... |
|
Societatea Filatelică „Bistriţeana” organizează, în cadrul Zilelor municipiului Bistriţa, cea de-a XV-a ediţie a expoziţiei filatelice naţionale „Filex Transsilvanica”. Manifestarea marchează 745 de... |
Academia Română, Centrul de Studii Transilvane organizează, la Bistriţa, ediţia a V-a a Şcolii de vară „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului III”.... |
|
Turnul Dogarilor şi fragmentele de zid păstrate pe străzile Dogarilor, Ecaterina Teodoroiu şi Bistricioarei din fortificaţia medievală a municipiului Bistriţa sunt singurele elemente care s-au... |
Preselecţia pentru concursul ,,Miss Bistriţa 2009,, are loc luni, 13 iulie, de la ora 17.00 la Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistriţa. Sunt aşteptate fetele care au un aspect fizic... |
|
Organizaţia Veteranilor de Război, Filiala Bistriţa Năsăud, Organizaţia cadrelor militare în rezervă şi retragere Bistriţa Năsăud, Organizaţia judeţeană Cultul Eroilor, Organizaţia naţională a... |
Există categorii de oameni care se află în situaţii paradoxale, şi anume, superbogaţii care nu mai ştiu ce să facă cu averile acumulate, sfidând orice şi pe oricine, iar la antipod oameni care îşi... |
|
La initiaţiva a colectivului Liceului de Muzică din Bistriţa, aprobată in unanimitate de Consiliul Profesoral şi Consliul de Administraţie al liceului, prin ordin de ministru, cu sprijinul... |
Asociaţia Profesorilor de Istorie din România – filiala Bistriţa-Năsăud transmite un mesaj cadrelor didactice cu prilejul Ziua Învăţătorului, prin care se arată că dascălii români şi-au asumat şi îşi... |
|
Compania LEONI BISTRIŢA şi Tăşuleasa Social continuă programele de vară destinate copiilor angajaţiilor LEONI. „Tabăra de Vară LEONI” este un proiect de implicare socială al companiei LEONI prin care... |
Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bistriţa-Năsăud marchează inceputul vacanţei de vară cu acţiunea „ Început de vacanţă”. Mâine, de la ora 12, pe scena amenajată in faţa Centrului Cultural Municipal... |
|
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Drapelului Naţional, Brigada 81 Mecanizată organizează, în data de 26 iunie 2009, în Garnizoana Bistriţa, o serie de manifestări militare şi religioase, după următorul... |
Timp de două zile, la Bistriţa au avut loc lucrările Seminarului Ortodox de Medicină şi Teologie, ajuns la cea de a opta ediţie. Seminarul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a... |
|
Se cunosc deja o parte din formaţiile ce vor participa la Zilele Municipiului Bistriţa pe pietonalul Liviu Rebreanu. Astfel, sâmbătă, 18 iulie, va urca pe scenă Gina Pop Band, trupă bistriţeană... |
Cunoscutul restaurant „Ana” din Bistriţa, situat la capătul pietonalului „L. Rebreanu” şi-a redeschis porţile pentru toţi cei care vor să petreacă clipe de neuitat, într-un local renovat şi la... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Se spune că frica păzește pepenii și multă adevăr este în vorba asta. Nu trebuie puse multe garduri...
Comentarii
Olimpiu NUȘFELEAN: În Bistrița tehnica modernă e periculoasă!
Pasaj subteran -
Joi, 17:44
Prietene, fă-ți mult curaj,
Când probezi noul pasaj,
Așa cum eu mi-am făcut,
Pe pârtii noi — la-...
Monica Săsărman: Susținem produsele românești tradiționale! 200 de litri de țuică produsă pentru consum propriu, scutiți de accize
Iorgu Iordan -
Joi, 14:26
Doamna consilier,
Măcar 400 litere tuici pe an! Ieu beau un litru pe zi, Mărie un litru și când...
Monica Săsărman: Susținem produsele românești tradiționale! 200 de litri de țuică produsă pentru consum propriu, scutiți de accize
Cetățean -
Joi, 07:13
Iar ne îmbată duamna cu apă rece.
Monica Săsărman: Susținem produsele românești tradiționale! 200 de litri de țuică produsă pentru consum propriu, scutiți de accize
un cetatean -
Joi, 00:29
Voi PSD, ati capusat, mintit si blocat tara. Totul pentru a apara coruptii si sinecuristii, dar...
Olimpiu NUȘFELEAN: În Bistrița tehnica modernă e periculoasă!
Măi, Bogdane! -
Mie, 20:12
Măi, Bogdane! Măi, Bogdane!
Zici că nu-mi pasă? Sărmanii,
Și-n consiliu, și-n TAROM-uri,
De-abia...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui Constantin Dan Cucul, preot paroh la Runcu Salvei, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
În zi de sărbătoare, îi dorim domnului primar Ioan Pavelea de la Coșbuc, multă sănătate, fericire, putere de muncă, împliniri profesionale și...
În zi de naştere - 17 mai - adresăm doamnei FLORICA BUDUŞAN, antrenor-coregraf Clubul Floris, calde urări aniversare, însoțite de gânduri bune.
In Memoriam
Astăzi, 20 mai, comemorăm nouă ani de la trecerea la cele veşnice a profesorului Petre Anghel, îndrumător și mentor pentru nenumărați elevi...







































