Cultură
|
După ce a colaborat la apariţia mai multor volume („O şoală după un sfert de veac” – Ed. Napoca-Star, 2009, 543 pagini, „Portrete de meseriaşi năsăudeni”, Ed. George Coşbuc Bistriţa, 2010, 650 pag... |
Sub coordonarea directorului profesor Dorel Alexandru Coc, tehnoredactare şi coperţile prof. Marius Lazăr, la Editura Napoca-Star Cluj-Napoca, director Dinu Virgil Ureche, a văzut lumina tiparului „... |
|
PRIVIND ÎNAPOI/ÎNAINTE CU/FĂRĂ MÂNIE |
Este a noua carte a autorului Mircea Vladica, traitor in Cluj-Napoca, dar nascut la Ilva Mare, la 5 septembrie 1930.
Este absolvent al Colegiului "George Cosbuc" din Nasaud, al Facultatii Tehnico-... |
|
Pe culmea dintre ani, simţm mai alert irezistibila curgere a timpului, cu interogaţiile lui succedante. O făcea şi Eminescu (pe care-l vom sărbători curând):”Ce afli-n lume? Mii de generaţii,/... |
|
|
Dacă ar fi să fac un Bilanţ al anului 2014 ar fi cam aşa:
N-am scris decât o carte, „Postume antume”, poezii, Ed. Limes, Cluj, „am comis cel mai grav dintre păcatele/ pe care le poate comite un om/... |
Traian T. Coşovei (60 de ani), poet, Nina Cassian (90 de ani), poetă, Dan Hăulică (82 de ani), critic de artă, sunt marii dispăruţi ai anului 2014. Poate că mai sunt şi alţii (de exemplu, actriţa... |
|
Este sărbătoarea Crăciunului şi-n liniştea pe care poate doar aceste zile ţi-o oferă, citesc cu mare drag cartea lui Menuţ Maximinian şi Valentin Marica. Cei doi scriitori s-au gândit să ne aducă un... |
CONSILIUL JUDEŢEAN BISTRIŢA-NĂSĂUD
Centrul Judeţean pentru Cultură
Sâmbată 3.01.2015 – ora 19.00 – Sinagoga
Noua Orchestră Transilvană
si Filarmonica Transilvania Cluj
Dirijor: Romeo Rîmbu
Solişti:... |
|
În zi de sărbătoare, la Gledin a avut loc lansarea volumului „Gledinarul care a îmbătrânit odată cu istoria”, scrisă de jurnalistul Dorin Arsinte, fiu al satului, şi dedicată lui Iacob Marian, al... |
Se întâmplă uneori câte un ciorchine de coincidențe onomastice cu totul neașteptate, neobișnuite. La începutul unui an școlar, când am preluat, ca diriginte, o clasă a IX-a, profil filologie, și am... |
|
S-a spus, nu o dată, că o carte ne poate salva din mediocritate. Rolul acesta, credem, îl au cărțile ce nu pun stăpânire egoistă „pe o parcelă din grai”, ci statornicesc legile bunei-credințe,... |
Mă ning colindele în suflet
Cu fulgi de dor aduşi de sus,
Azi, îngerii coboară în cuvinte
Să ni-L vestească pe Iisus... |
|
Azi nu mai ninge cum ningea odată
În zi de-ajun, când colindam tot satul
Şi o făceam de-a lungul şi de-a latul
Atenţi să nu rămână nici o vatră...
Azi sub papuci nu scârţie zăpada
Cum în ajun pe... |
asta-i sara sântă
ler domnului ler
dalb colac frământă
mâinile din cer
trup de mântuire
a primit tăcut
pruncul sânt iubire
înfăşată-n în lut
pacea înstelează peste satul nins
veghea-ntinde ceară... |
|
ninge-n copilărie
peste păduri şi lupi
acasă caldă pâine
stă liniştea s-o rupi
Te aşteptăm Iisuse
prea ni se pare grea
această-mpărăţie
a fulgului de nea
în cer se-aud colinde... |
În pliantul Biblioteca revistei Convorbiri literare, nr. 10/2014 (redactor-şef Cassian Maria Spiridon), sub titlul Închipuire de lume, Olimpiu Nuşfelean a fost prezent cu o suită de opt poezii,... |
|
Cunoscuta, apreciata şi consacrata solistă de muzică populară – Cornelia Ardelean Archiudean, împreună cu valorosul şi ştiutul grup „Doiniţa” al Cercului Militar Bistriţa, ne-au făcut o deosebită... |
Un concert deosebit, de o sensibilitate aparte şi cu semnificaţie în viaţa poporului evreu, a avut loc la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, în 22 decembrie, începând cu ora 19.00, în prezenţa... |
|
De ceva vreme bună, Editura „ Karuna” se dovedeşte a fi editura mult apropiată bistriţenilor şi promovării scrisului local serios şi bine făcut. Cei doi amfitrioni drd. Mariana Irimie şi drd.... |
Catedrala Protopopiatului Ortodox Bistriţa a fost gazda unui concert de mare ţinută artistică. Dirijorul Francisc Mureşan a sunat convocarea la colinde a celor două mari formaţii corale: „... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 22:46
Mitropolitul Andrei, la Iliuța Bozghii Joi, 14:28
GLORIA - GENERAȚIA DE AUR! Joi, 12:18
Tradiții, culoare, muzică și bucuria de a fi împreună, la Festivalul Tradițional al Romilor Cultura
„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a...
Comentarii
Deputatul Robert Sighiartău: Pentru prima dată după mulți ani, un Guvern reduce aparatul de stat, în loc să-l umfle
Ionel Fernic -
Mie, 23:45
Ce dume, ce smecherii ne spun liberalii! Ce prosti ne cred!
Maica Domnului, purtătoarea rugăciunilor noastre spre Fiul ei
prof. Vasile Găurean -
Mie, 13:52
Foarte folositoare pt. oricine vrea o bună informare
Cartea unei biserici
Maxim Morariu -
Mar, 04:45
Vă mulțumim din suflet pentru cuvintele frumoase, distinsă doamnă profesor Elena M. Cîmpan! Ne...
Mariana Prigon: Pentru mine, şcoala a fost şi rămâne un loc sfânt! Dacă m-aş mai naşte o dată, tot învăţătoare m-aş face!
Postovei Ilarion -
Lun, 22:15
V-am sunat si nu mi-ati raspuns . Nr. de telefon s-a schimbat ? 0799720795 LA MULTI ANI CU SANATATE...
Mariana Prigon Sbârciu: A împlini 80 de ani este un privilegiu! La mulți și binecuvântați ani!
Postovei Ilarion -
Lun, 22:04
Am fost la intalnire din Sighet ,60 de ani .Am primit 2 carti si 3 ziare . Le-am citit cu drag ....
Aniversări
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Ciprian Valer Bodea, preot paroh la Parohia Ciceu Hășmaș, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în...
În ceas aniversar, permiteţi-ne părinte Cristian Ianchiş, preot paroh la Tureac, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
In Memoriam
Sunt vești pe care le primești și, pentru câteva clipe, refuzi să le așezi în ordinea firească a lucrurilor, iar moartea unui coleg este una dintre...












































