Cultură
|
Vin Sărbătorile, dar ... parcă nu mai sunt ca altădată, sau poate că nu le mai trăim noi ca altădată ... . Ce mai înseamnă pentru noi Sărbătorile de iarnă, sau Sărbătoarea în general ? Ar trebui... |
Corul bisericii "Sfinţii Arhangheli " de la Mărişelu a fost invitat de părintele Timoftei Găurean la Agrieş. |
|
Festivalului național COLIND IANCULUI, organizat de Cercul Militar Cluj-Napoca, ajuns la cea de a XVI-a ediție a adus în Piața Avram Iancu din Cluj cete de colindători din localitățile: Abrud, Aiud... |
Doamna cânteculul bistriţean, Cornelia Ardelean Archiudean, alături de col. rez. Florentin Archiudean, şeful Cercului Militar şi membrii Grupului Doiniţa au adus colind străbun în redacţia Răsunetul... |
|
Ne întrebăm adesea, în ce colţ de lume poate fi mai frumoasă sărbătoarea Crăciunului. Suntem tentaţi să credem că numai la noi ,această minune este scăldată atât de mult în lumina unor tradiţii şi... |
19 Decembrie, zi de iarnă autentică, zi în care Corala „A. Mureşanu” a Centrului Cultural Municipal „G. Coşbuc” din Bistriţa a bătut iar la uşa creştinilor şi i-a colindat, după străbuna datină.
|
|
Foaierul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc" găzduieşte o expoziţie a elevilor şi studenţilor pasionaţi de fotografie şi pictură. Vernisajul Asociației fotoclub „Asenzie", coordonator Iulian... |
Astăzi, de la ora 19:00, Sinagoga Bistriţa vă invită la un Recital cameral susinut de Edith BORSOS – soprană şi Huba SÁNTHA – pian. În program lieduri de W.A. Mozart, F. Schubert, R. Schumann, E.... |
|
Sub auspiciile Bibliotecii Judeţene şi în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) Bistriţa, a avut loc, luni 20 decembrie 2010 ora 18, prima întrunire din cadrul cenaclului „Întâlnirile de... |
Pentru că „versul îi curge şi mintea îi fuge” reuşeşte, cu brio, să exprime sentimente şi trăiri din universuri diferite, în ultimul volum de versuri „TUNELUL TIMPULUI”, apărut recent la Casa Cărţii... |
|
A luat vântul sămânţa bradului şi-a pus-o-n stâncă,
Neştiind că e flămândă pasărea şi o mănâncă.
Altădată, a suflat-o mai în jos, în loc umbrit,
Dar, fără raza de soare, sămânţa n-a încolţit.... |
Lăsaţi Crăciunul în case?
E cerul lapte dulce.
Văzduhul este râu.
Mir îşi ia pământul,
Pe tălpi şi peste brâu.
Gura nu înfometează.
Pasul n-are îndărăt.
Se frământă pâinea serii,
Din tămâie... |
|
O complexă delegaţie artistică a Centrului Cultural Municipal « George Coşbuc » Bistriţa s-a deplasat pentru a participa la manifestările culturale din localitatea Chitighaz din Ungaria, localitate... |
Fundaţia Culturală “Cezara”, Editura “Cezara Codruţa Marica”, Centrul de Studii Literare “ Grigore Vieru” din Târgu-Mureş organizează, în preajma zilei de naştere a Marelui Mihai Eminescu, Concursul... |
|
Conducerea Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistriţa mulţumeşte public asociaţiei saşilor transilvăneni H.O.G. din Germania, preşedinte Hans Franchy, domnului Krauss Anders şi Sorin... |
Răsunetul colindelor s-a făcut auzit şi la Şcoala Generală Braniştea prin glasurile grădinarilor şi şcolarilor. La iniţiativa doamnei director Valeria Săplăcan, cadrele didactice împreună cu elevii... |
|
Şcoala de dans BN Ritm a avut pe scena Centrului Cultural Municipal Bistriţa un spectacol de dans dedicate sărbătorilor de iarnă.
Micuţii, dar şi mai marii dansatori au încântat publicul prezent în... |
„Pe când eram copil, mama ne-a dat un sfat, sfat care în timp s-a transformate în lege, ca în fiecare an, de sărbători, să ne adunăm cu toţii acasă, indiferent unde vom fi şi să ne bucurăm împreună... |
|
Dragă Moş Crăciun,
Dacă tu eşti bun,
Eu nu înţeleg ceva,
Îmi poţi explica?
De ce nu te-opreşti
Să le dăruieşti
Cadouri, colaci,
La copii săraci?
Eu am pâine, jucării,
La fel ca şi alţi copii... |
Fărâmă de pământ a fost,
Un miez de diamant purtând,
Imens vulcan cu voce tunet,
Român în cuget şi cuvânt.
Un blând uriaş cu ochi senini,
Bolnav de dragoste de ţară
Şi povestind neobosit
De „... |
|
Sâmbătă, 18 decembrie 2010, elevii clasei a VIII-a de la Şcoala Generală Dumitriţa, la propunerea doamnei director Popovici Lucica şi însoţiţi fiind de diriginta lor-Tăut Lucreţia au plecat într-o... |
Sub acest generic s-a desfăşurat, în municipiul Dej, un eveniment cultural de ţinută, organizat de Clubul Cultural Euphorion, Casa Municipală de Cultură „George Coşbuc” Dej, Muzeul Municipal Dej,... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 12:22
Început de an școlar la Ocnița! Cultura
„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a...
Comentarii
Părintele Radu Roșu: Voia lui Dumnezeu cum o identific
Maria -
Sâm, 22:30
Doamne invată mă să fac voia ta.Așa este Dumnezeu are un plan cu fiecare.
Deputatul Robert SIghiartău: Început de sesiune parlamentară. Decizii importante pentru această toamnă
Iuliu -
Mie, 17:00
Trecerea de la vorbe la fapte. PNL îşi propune pentru sesiunea palamentară un pachet de reforme,...
Vezi cine sunt premianţii din industria judeţului Bistriţa-Năsăud!
victor -
Mie, 03:33
Radiasima? :)))) Aia care nu platesc nici o factura... :(
Trei premii pentru Cristina-Maria Țermure, din Căianu Mic, la Festivalul Tinereții de la Mangalia
Florentin Archiudean -
Lun, 21:42
FELICITĂRI SINCERE! Vedem inca odată că dacă părinții sunt Părinți și copiii sunt copii! Văd și reu...
Ai nevoie de o adeverinţă de vechime? Vezi unde sunt arhivele societăţilor desfiinţate din Bistriţa-Năsăud!
Evelina Niculae -
Lun, 16:32
Caut arhiva lntreprinderii Hoteluri și Restaurante București si a UGSR (Uniunea Generala a...
Aniversări
În zi aniversară, permiteţi-ne părinte Ciprian Valer Bodea, preot paroh la Parohia Ciceu Hășmaș, să vă transmitem urări de mulţi ani cu sănătate în...
În ceas aniversar, permiteţi-ne părinte Cristian Ianchiş, preot paroh la Tureac, să vă adresăm cele mai sincere gânduri de bine.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către doamna profesor Floarea Androne, director la Școala Gimnazială "Ioan S. Pavelea" Runcu...
In Memoriam
Trecând peste tăcere
Aproape 42 de ani, Biserica Blajului
a fost scoasă din paginile istoriei poporului român.
,,Sunteți scoși în afara legii”




































