Gastronomie
|
Multe persoane consideră că pizza ar trebui făcută numai după rețeta tradițională italiană, care include brânză, carne și sos de roșii. |
Whisky-ul este una dintre cele mai renumite băuturi din întreaga lume, însă, pentru un număr mare de consumatori, această denumire doar un termen generic. |
|
Marţi, 4 decembrie, a avut loc a V-a ediţie a evenimentului „Tradiţional românesc în Europa multiculturală”, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct... |
Gelu Voicu este un veteran la “Cireaşa de pe tort”, aşa că s-a pregătit exemplar şi în această săptămână. Pentru început, invitatii au savurat un platou ţărănesc cu o brânză deosebită. Ajuns în Piaţa... |
|
Marţi 28 februarie 2012, în modernul şi elegantul Hotel Metropolis din Bistriţa, care împlineşte un an de la inaugurare, a avut loc o lansare inedită, prilejuită de apariţia celui de al zecelea album... |
În vederea sensibilizării tinerilor cu privire la valorile europene, Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, prin Centrul Europe Direct Bistriţa în parteneriat cu Grup Şcolar Agricol Bistriţa... |
|
Creativitatea, unicitatea, dar mai ales, implicarea au fost premiate la cea de a III-a ediţie a concursului culinar ,,Tradiţional Românesc în Europa Multiculturală”.
Peste 100 de vizitatori, 19... |
Cea mai gustată ,,acţiune” organizată luna aceasta a fost, de departe, concursul culinar de la
Grupul Şcolar Agricol Bistriţa.Centrul Europe Direct Bistriţa, în parteneriat cu Grupul Şcolar Agricol... |
Meniu principal
Ultimele stiri
Vin, 15:08
Șofer din Cormaia, prins băut la volan Cultura
În „ziarul politic independent” „România Nouă” (an. III, nr. 151, din 14 aprilie 1935), director...
Comentarii
Frumoasa familie Cornelia și Florentin Ardelean Archiudean aniversează Nunta de aur! Întru mulți și binecuvântați ani!
Rus Augustin -
Vin, 14:32
STIMATĂ ȘI APRECIATĂ DOAMNĂ CORNELIA
ONORATĂ FAMILIE ARCHIUDEAN
Capacitatea de a...
Frumoasa familie Cornelia și Florentin Ardelean Archiudean aniversează Nunta de aur! Întru mulți și binecuvântați ani!
Comnn Nastasia -
Joi, 14:26
La câți mai mulți ani..!!!
Să trăiți că ne trebuiti !!!
Prof. Ana Tătar de la Cristeștii Ciceului, la ceas aniversar
Olimpiu Nușfelean -
Joi, 09:39
La mulți ani cu sănătate doamnei profesor Ana Tătar, om și dascăl ce merită o nestinsă prețuire! Și...
Biblioteca „Citește pentru Tine” - la Centrul de Sănătate Mintală Bistrița
rasunetul -
Joi, 06:27
0 263 233 583 - Centrul de Sănătate Mintală
Profesorul Alexandru Tămășan, la șase săptămâni de la urcarea spre Cer
Tămășan Coralia Felicia -
Mie, 18:24
Oare cine a scris versurile,tot domnul Mititelu?
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre se îndreaptă către doamna profesor Elena M.
Profesorul Marian Coman, directorul Liceului de Arte "Corneliu Baba"din Bistrița, își aniversează ziua de naștere. Îi adresăm sincere urări de bine,...
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă către doamna prof. Crina Clapou, directorul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 Bistrița.
In Memoriam
Sunt oameni a căror biografie poate fi povestită prin funcțiile pe care le-au avut, prin locurile în care au slujit și prin anii pe care i-au...






























