TeraPlast lansează campania „Apă curată înseamnă viață”. Atenţie la ţevile prin care ajunge apa la robinetul tău !
TeraPlast, unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor și totodatăcel mai mare procesator de PVC din România,demarează campania „Apă curată înseamnă viață”, prin intermediul căreia își propune să aducă în prim plan importanța calității sistemelor de transport apă. Totodată, TeraPlast își propune pentru anul acesta vânzări de peste 6 milioane de metri de țevi din polietilenă, cu 50% mai mult față de volumul livrat în 2017.
În prezent, peste 65%din populația României este conectată la o rețea curentă de apă, majoritatea rețelelor având o vechime de cel puțin 50 de ani. În continuarea misiunii de responsabilizare față de mediu și societate, TeraPlast a lansat campania de educare și conștientizareApă curată înseamnă viață, care își propune să informeze populația – atât clienții direcți, cât și indirecți - despre importanța folosirii unor țevi de calitate în transportul apei și impactul asupra sănătății pe care îl poate avea utilizarea unor sisteme neconforme. Astfel, prin intermediul site-ului dedicat -apacurata.com- campania oferă informații utile despre necesitatea unui sistem sănătos de transport și distribuție apăîn România, avantajele folosirii unor sisteme eficiente și cele mai bune soluții în materie de produse.
Ovidiu Gurău, director comercial TeraPlast: „Le oferim clienților noștri direcți și indirecți produse și soluții profesioniste, în deplin acord cu responsabilitatea asumată a companiei față de mediul și societatea în care activează, pentru realizarea instalațiilor ce folosesc țevi din polietilenă (PE). Prin intermediul campaniei recent lansate, TeraPlast dorește să informeze partenerii si consumatorii despre necesitatea, respectiv beneficiile unei rețele sănătoase de transport și distribuție apă.”
Unul dintre cele mai performante produse TeraPlast este țeava din polietilenă, cunoscută și sub denumirea „țeavă Politub”. Aceasta are o gamă largă de întrebuințări, precum transportul de apă și gaze naturale, canalizare menajeră și industrială, drenaj, instalații de incendiu și irigații, aplicații miniere sau de transport al apei în industria alimentară. Caracteristicile produsului au fost dezvoltate continuu în ultimii 10 ani, ajungând în prezent la cea mai recentă generație fabricată,PE100-RC, material performant ce aduce o rezistență semnificativ mărită.
Conform reprezentanților TeraPlast, țeava Politub PE100-RC pentru transportul apei aduce plus valoare constructorului și beneficiarului, prin avantaje precum eficiența în execuție și exploatare, economii financiare și compatibilitate absolută cu produsele auxiliare.Produsul inovează atât prin durabilitatea materialului, ce rezistă peste 100 de ani, cât și prin calitățile materialului, ce nu interacționează cu mediul și apa transportată, deci nu împrumută însușiri de miros, gust sau culoare. Mai mult, emisiile de mono și dioxid de carbon ale țevii din PE sunt de până la de 5 ori mai mici decât în cazul țevilor din oțel.
Totodată, datorită caracteristicilor încorporate, termenele de execuție sunt cu circa 35-40% mai scurte și nu sunt necesare pregătiri suplimentare, ele fiind integral compatibile cu fitingurile și cu echipamentele de sudură care se regăsesc în piață în mod uzual. De asemenea, folosirea țevii din PE atrage după sine o performanță bună a prețurilor și costurilor totale de execuție și exploatare, realizându-se economii de circa 10-15%. Mai mult, executarea lucrărilor se realizează fără impact major asupra mediului înconjurător și fără a fi nevoie de utilaje de mare tonaj,conferind siguranță în manipulare și utilizare.
Portofoliul de produse din polietilenă al TeraPlast cuprinde 7 categorii principale - țevi, fitinguri injectate, fitinguri confecționate, fitinguri electrosudabile, fitinguri mecanice, robineți din polietilenă și cămine de apometru - astfel încât TeraPlast poate oferi sistemele complete clienților săi.
Detalii Grupul TeraPlast:
Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor și totodată cel mai mare procesator de PVC din România. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șapte linii de business:Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate, Tâmplărie termoizolantă și Țiglă Metalică - prin brandul Wetterbest. Grupul TeraPlast este activ pe piața externă din octombrie 2017, după deschiderea TeraSteel Serbia, prima fabrică inaugurată după 1990 și aflată integral în proprietatea unei firme românești.
Facilitățile de producție ale companiilor din Grup sunt localizate în Parcul Industrial TeraPlast, dezvoltat pe o suprafață de peste 200.000 mp, în extravilanul municipiului Bistrița. În ultimii 10 ani Grupul TeraPlast a investit 246 de milioane de lei în dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție, dar și în extinderea portofoliului de produse.
Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup - TeraPlast - este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP.
Citiţi şi:
- Activitatea Politub s-a transferat în TeraPlast de la 31 decembrie 2017
- Grupul Teraplast devine acţionar majoritar al Politub, cu 99,99% din capital
- TeraPlast obține cea mai înaltă certificare ce garantează 100 de ani de rezistență a produselor
- Teraplast a finalizat extinderea fabricii de profile PVC pentru tamplarie
- Teraplast- o noua identitate vizuală
Adaugă comentariu nou