Timpuri grele
Dacă mi-ar fi spus cineva că din luna martie 2020 va trebui să stau numai în casă, sau că nu voi putea merge în siguranță în oraș la cumpărături, la un magazin, la farmacie sau la Biserică și mai ales la eventualele activități cultural-literar-artistice organizate chiar de subsemnata în calitate de președinte a Cercului Astra oraș Năsăud, aș fi spus că are o imaginație absurdă sau glumește.
Pe parcurs mi-am dat seama că este o realitate.
Știrea apariției pandemiei - Coronavirus 19, a întrerupt nu numai intențiile și programul Asociațiunii pentru Literatura Română și Cultura poporului Român - Astra Năsăud, ci, a întrerupt la nivelul întregii lumi aproape orice activitate culturală, economică și socială, prin instituirea la început a stării de urgență, prin Ordin Militar, continuând apoi, cu starea de alertă în care ne găsim și în prezent, cu noi ordine, legi, sfaturi și indicații guvernamentale, ministeriale, președințiale și indicațiile altor specialiști, cuprinse în măsuri ce au trebuit și trebuie respectate.
Pentru a scrie acest material, simt nevoia să-mi încarc sufletul cu ceva frumos, relatând faptul că la început de pandemie, fără a știi prea multe despre virusul ucigaș, Cercul Astra oraș Năsăud prin persoana mea, am organizat cea de-a IX-a ediție - întâlnire dedicată sărbătoririi Zilei Femeii - Ziua de 8 Martie, la care au participat peste 70 de persoane (majoritatea astriști), cu respectarea regulilor de igienă transmise la acea vreme (6 martie 2020) - spălarea și dezinfectarea mâinilor!
A fost cea mai de suflet întâlnire în care s-au sărbătorit femeile sub semnul cinstirii ca mame, soții, fiice, bunici, profesioniste în diverse domenii de activitate etc.
În cinstea lor, s-a prezentat un scurt program artistic susținut cu mult drag și vioiciune (în ciuda a ceea ce urma să vină - pandemia), de către copiii și eleviii din formațiile de teatru, dans sportiv, balet și muzică de la Clubul Copiilor din oraș.
S-au alăturat apoi astriștii talentați prezenți la eveniment, interpreți de muzică: Ioan Târziu, Ioan Lazăr, Viorica Cătuneanu și Ana Filip, urmați de astriștii poeți, care au recitat versuri din creațiile proprii dedicate femeii: Raveca Vlașin, Zamfira Toderici, Nadia Urian, Daniela Bodiu, Dorina Bugnariu, Doina Brisiuc, Rodica Fercana, Floarea Pleș, Ștefan Ghioc, Maria-Mihaela Nistor, Ana Vaida, Ioana Lăpușneanu și Romulus Berceni, iar Ioan Seni a încheiat programul artistic cu momente umoristice.
Prezența la eveniment a primarului orașului prof. Mircea Romocea, a preotului paroh Florin Rusu și a celor doi președinți ai Despărțământului Astra: Maria-Mihaela Nistor - președinte activ, aleasă în funcție la Adunarea Generală din 8 februarie 2020, și Ioan Seni - președinte de onoare, au dat greutate acțiunii, dovadă a respectului și aprecierii acordată femeilor și Cercului Astra oraș pentru activitățile frumoase ce le întreprinde.
Cu acest prilej s-au înmânat flori, s-au acordat premii și diplome astriștilor care și-au aniversat în ziua de 8 Martie ziua de naștere, precum și celor care au susținut programul cultural artistic în frunte cu instructorii de la Clubul Copiilor din Năsăud.
După acest eveniment plăcut a urmat coșmarul. Am intrat într-o perioadă grea, apăsătoare sufletului, văzând greutatea situației provocată de pandemie, când înainte de Paște și după Paștes-ainterzis mersul la Biserică, s-au interzis oficierea slujbelor religioase de Sfintele sărbători Pascale, practic s-a anulat cea mai măreață și Sfântă sărbătoare - Învierea lui Iisus Hristos. Probabil că, se va întâmpla același lucru și cu sărbătorile Crăciunului din acest an.
Mi-am dat seama că am ajuns prizonierii unui virus periculos și că începem să ne pierdem umanitatea.
Teroarea și stresul se simte în aer și intră în casă prin știrile zilnice de la televizor și alte mijloace de comunicare, cu fel și chip de măsuri contradictorii ale guvernanților care pur și simplu te zăpăcesc.
Trăim într-o lume în care parcă pământul se răzvrătește, parcă e într-o expansiune, iar oamenii speriați fug în case.
Nu credeam că o să trăiesc într-o lume atât de speriată!
Dacă mergi pe stradă, în oraș, în locuri cunoscute odinioară, cu diferite treburi, sau treci pe lângă Muzeu sau Casa de Cultură, nu mai vezi țipenie de om.
La Policlinică uneori, când mergi după rețeta lunară sau alte trebuințe medicale, te mai întâlnești cu unul-altul, dar nu-l cunoști chiar dacă ție prieten, nu-l saluți, nu te salută din cauza nesuferitei măști care îți acoperă fața – frumusețea chipului, făcându-l să fie urât.
Această pandemie la peste 9 luni de la declanșare a cuprins întreg mapamondul, iar această stare ne face să fim triști, goliți de orice trăire autentică, fără vise, fără idei și fără un plan pentru viitor, murim fără să ne dăm seama, psihic și fizic.
Suntem programați de marile inteligențe la un nou stil de viață – artificială și robotică, prin luarea de decizii și a fi altfel de cum suntem, ne dezumanizează și ne înrobesc definitiv.
Oare știa cineva că această nenorocire planetară numită mai târziu Covid 19, va lua o așa amploare și că va dura atât de mult? Mă întreb: oare cât va mai dura acest dușman invizibil al civilizației umane?
În această perioadă dominată de grija pandemiei, oamenii s-au dezvățat oarecum să fie activi, s-a așezat comoditatea în comportamentul lor. O stare dăunătoare sănătății fizice și psihice.
Dacă primele luni de pandemie – Coronavirus 19 mi-au creat stări de tristețe, de neliniște, stări îngrijorătoare cu privire la sănătate (teamă, frică) am încercat să mă trezesc la realitate, știind că sunt un om curajos, cu voință și tărie de caracter, luptând să ies din acest impas.
Cu o stăpânire de sine puternică, cu drag de viață și de muncă, pe mai mute tărâmuri (gospodăresc, cultural-literar și astrist), rugându-mă Lui Dumnezeu să mă ajute, având încredere în această forță Divină, am reușit să-mi ordonez viața zi cu zi, în singurătate, devenind din nou un om activ atât în gospodărie cât și în relațiile cu prietenii, găsind mijloacele cele mai potrivite de comunicare și socializare, interacționând cu ei pe diferite căi.
Am descoperit bucuria vieții în natură, în grădina casei bogate în roade (legume, zarzavaturi și fructe) dătătoare de hrană trupească și sufletească. Florile, în zeci de culori mă așteptau parcă să le admir, să le mângâi și să le vorbesc aplecându-se de bucurie spunându-mi parcă „bine ai venit”, viața este frumoasă și merită trăită!
Am revizuit cu atenție proiectul de activitate a Cercului Astra oraș Năsăud, pe care l-am întocmit la început de an, prin care am vrut să dovedesc că Asociațiunea Astra este un model de viață în care omul se pune în valoare, cu istoria, cu tradițiile și obiceiurile populare.Literatura, lirismul, arta, cultura în ansamblul ei sunt la ele acasă, promovând concomitent, armonia și buna înțelegere, prietenia și nevoia de a fi uniți, de a fi împreună, de a fi patrioți și curajoși.
Am început să i-au legătura telefonic cu prietenii dragi din Năsăud, apoi din țară (Iași, Botoșani, Alba Iulia, Blaj, Sibiu, Cluj-Napoca, Bistrița, Dej etc.) și din afara graniței (Italia, Anglia, Germania, Rep. Moldova) antrenându-i în a socializa, a comunica între ei în această perioadă grea dezvoltând relațiile virtuale prin internet, pe Facebook, pe paginile online, observând că toți îmbrățișează același sentiment de dor și nevoia destăinuiri a ceea ce fac, cu ce se ocupă, ce realizări au, cum o duc cu sănătatea etc.
În ceea ce mă privește, în această perioadă am scris, urmând să dau spre editare două cărți. Am colaborat cu presa - ziarul ,,Răsunetul” BN și alte publicații și reviste - Asociația Cultural Științifică VRR - Cluj-Napoca, revista ,,Rapsodia" Sibiu etc. Am scris articole cu caracter documentar istoric și nu numai, necesare elaborării unor antologii, ne-am dat cu părerea despre cărțile unor autori, iar cele mai multe publicații au fost legate de activitatea astristă.
Sub rezerva restricțiilor, am organizat totuși câteva lansări de carte cu participarea unui număr restrâns de oameni, autori fiind: academicianul Mircea Cosma - senator, din Ploiești, cartea album ,,Adrian Păunescu, fiu al Basarabiei" Editura Typo Das Soluțions - 2020, din Ploiești și cartea ,,Jurnalul Cavalerului" vol. I - cu Tricolorul de la Chisindia la Nalcic și înapoi - 1941-1943 - Editura ,,Dorința" Ploiești- Chișinău- 2020; prof.dr. Gheorghe Pleș - astrist, cartea ,,Veronica Micle, de la mit spre adevăr", carte scoasă sub egida Academiei Române - Editura Napoca Star 2020; col. (r.) Ioan Boțan, cartea Biserica ortodoxă ,,Sfântul Dumitru" din Liviu Rebreanu - Editura Ecou Transilvania - 2020.
Am realizat și o Expoziție de pictură intitulată ,,Nostalgii", lucrări de artă ale pictoriței Anamaria Bodea - astristă (lucrează în Germania), expuse pe o perioadă mai lungă de timp la Muzeul Grăniceresc Năsăud (2 luni) dând posibilitatea vernisării în condiții restrictive de pandemie, evitând aglomerația.
Nu am ezitat a fi prezentă la două acțiuni cu caracter umanitar organizate de Clubul Femeilor Solidare Năsăud din cadrul Asociației ,,Mereu Împreună" BN a cărui membru fondator sunt. Evenimentul s-a desfășurat în aer liber (cadru restrâns) în curtea Muzeului Grăniceresc Năsăud, cu participarea a încă 3-4 astriste.
Toate aceste lucruri sunt strădanii și preocupări personale, pentru a ieșii din mizeria și tortura creată de pandemie.
Dar, e foarte greu!
E cu mult mai ușor, să aluneci, să cazi și s-o iei de la început cu tristețea, cu disperarea, văzând că totul în jurul tău e sinistru, e pustie strada, lipsesc copiii cu zbenguielile lor, lipsesc oamenii cu care mai schimbai o vorbă.
Îți mor prietenii și nu poți să-i conduci la locul de veci. Tinerii, își amână căsătoriile neputându-se bucura de acele nunți frumoase tradiționale, în Biserici băncile sunt aproape goale, iar pentru cei puțini prezenți, masca îi sufocă. Școlile sunt închise cu repercusiuni în educația copiilor, cu implicații grave pe termen mediu și lung asupra evoluției întregii societăți, iar oamenii în vârstă se pare că nu-și mai au locul pe pământ.
Tot ce ne rămâne de făcut e să fim pozitivi în gândire și să sperăm la o zi de mâine mai bună, deoarece această situație nu ține de noi.
Floarea Pleș
președ. Cercului Astra Năsăud
Citiţi şi:
- Amprenta Astrei năsăudene se poate vedea și simți pretutindeni
- Astra năsăudeană marchează ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL, din respect și devotament pentru România și simbolurile ei
- Apel în stare de urgență
- ANAMARIA BODEA, pictoriţa ce a aşezat în culori de nostalgie Ţinutul Năsăudean
- Activităţi de suflet ale Cercului ASTRA Năsăud, în coordonarea preşedintelui Floarea Pleş!
Comentarii
Am citit cu drag si placere aceasta nostalgica destainuire, si da, aveti dreptate stimata D-na Floare Ples. Natura, cu toata splendoarea ei, nu te lasa sa te simti singur. Nici nu ai cum, inconjurat de atata frumsete, de atata liniste, de aceasta superba si compensatoare creatie a Divinitatii.
ASTRA Năsăud continuă parțial activitatea chiar în pandemie, cu respectarea restricțiilor, prin implicarea activă a președintei d-na Floarea Pleș a celui mai numeros Cerc astrist- oraș Năsăud, inima Despărțământului BN. Stimată și draga noastră colegă, scuze, dar nu se vede implicarea deloc a noii președinte a întregului Despărțământ Nasăud sau trebuie s-o văd printre rânduri? „Cui prodest” că președinta Maria Nistor lasă Despărțământul de izbeliște. A fost votată în adunarea generală a Astrei, aceasta neștiind că nu a fost discutată și propusă anterior în Consiliul vicepreședinților, ci direct de către dl Seni Ioan care a zis că dă un suflu tineresc Astrei. Stimată d-nă, ai făcut niște promisiuni în acea adunare, nu se vede nici un rezultat.Ce se întâmplă cu editarea revistei Astra năsăudeană că se apropie termenul? Mă opresc aici, deși mai sunt încă multe de spus.D-nei Floarea Pleș îi doresc umeri la fel de puternici, ca și până acum, pe care să sprijine acțiunile Astrei. Mai sunt umerii d-lui Daroși, la fel de puternici, dar cine îi dă undă verde pentru redactarea reviste?
Veșnic plină de vitalitate și entuziasm,doamna Floarea Pleș,vă mulțumesc pentru gândurile frumoase !
Adaugă comentariu nou