Tinerii liberali, în „Echipa lui Crin”
Un număr de 32 de tineri liberali din Bistriţa care fac parte din ,,Echipa lui Crin” şi-au propus ca până în 1 septembrie să se întâlnească cu bistriţenii din 16 secţii de votare pentru a afla ce îi nemulţumeşte, cum reuşesc să se descurce în timpul crizei economice şi ce intenţii de vot au privind alegerea preşedintelui României.
„Avem câteva echipe denumite, Echipele lui Crin, prin intermediul cărora dorim să identificăm intenţia de vot la nivelul municipiului. Aceste echipe vor împărţi chestionare şi vor intervieva cetăţenii din Bistriţa.În acest moment se lucrează în 16 secţii de votare, urmând ca după 1 septembrie, să fie organizate întâlniri cu bistriţenii din celelalte 16 secţii de votare. Sunt doi tineri pe secţie, iar timpul alocat este de trei săptămâni pe secţie”, a declarat Dorin Dobra, responsabilul de campanie PNL.
Tinerii vor purta tricouri galbene pe care scrie ,,Echipa lui Crin” şi vor fi dotaţi cu câte un rucsac în culorile partidului în care vor avea chestionarele pentru sondaj.
După finalizarea interviurilor pe care şi le-au propus să le realizeze tinerii liberali, acestea vor fi centralizate la nivel naţional pentru o estimare a intenţiei de vot a romanilor.
Citiţi şi:
- Mai multe secţii de votare pentru alegerile parlamentare
- Peste 880.000 de buletine de vot, tipărite pentru alegerile locale din Bistriţa-Năsăud
- Peste 262.000 bistriţeni sunt aşteptaţi să-şi aleagă primarul, consilierii locali şi Consiliul Judeţean!
- Alegeri prezidențiale 2024. Unde pot vota alegătorii?
- Aproape jumătate din secţiile de votare vor fi păzite de poliţişti
Adaugă comentariu nou