Treizeci de ani de «Cuvinte împotrivite», iluzii civice de Vasile Gogea

Jurnalele și publicistica (inclusiv jurnalul de blog) ale lui Vasile Gogea, după 30 de ani, apar ca sinteză a unei epoci, frescă generației sfârșitului și începutului a două milenii (1989-2019). Pentru societatea umană care nu a reușit să înfrângă lumea politicii opresoare, ocultată de regimul totalitar postbelic și să pună în locul fricii biruința și legitatea comandamentelor dezvoltării socio-economice, 30 de ani lipsiți de principii și biruințe năzuite progresului uman marchează pierderi definitive la toate nivelele și rămân pecetluiți. Libertatea de exprimare și izbânda luptei pentru adevăr au fost dobândite în zadar. Lumea politicii, a „noii opinii publice” mână în mână cu media au jucat libertatea la cotele aparențelor licitate, iar proclamarea dictatelor celor trei puteri fundamentale în stat a confiscat triumful revoluționar, îmbrăcând mantalele suitei de „înlocuitori”. Generația celor 30 de ani trecuți ca nimic a ridicat speranțele cetățenilor la cer, în vreme ce clasele politică și juridică au pus răstimpului aura neagră ale energiilor „mainimicului”.
Cinci cărți – documente de baricadă, confruntări de idei și programe –, stau mărturie la baza acestui nou volum publicat de Gogea, «Cuvinte împotrivite. 30 de ani de iluzii și speranțe, 1989-2019» (Ed. Dota, Cluj-Napoca, 2019), după cum urmează: «Exerciții de tragere cu pușca de soc» (Ed. Parlela 45, 1998), «La scara blogului. Jurnal dedus (2010-2014)» (Ed. Charmides, 2014), «Anamteme. Exerciții de anamneză» (Ed. Editura Eikon, 2015), «Anamteme II. Noi exerciții de anamneză» (Ed. Eikon, 2017) și, nu în ultimul rând, «Fragmente salvate (1975-1989)», ediția I (Ed. Polirom, 1996), «Fragmente salvate – (1975-1989). Un jurnal din sud-estul Europei», ediția a II-a, „reașezate”, (Ed. Charmides, 2019).
Fenomenele sociale petrecute în 1990 în România reclamau urgențe pe toate planurile. „Ce este de lucrat?” întreabă Vasile Gogea, responsabil, într-un gând cu Timotei Cipariu (la 21 aprilie 1848). „Fapte ,fapte și iute determinare strigă toată lumea”! a fost răspunsul atunci. La fel se impune și acum! Cu siguranță eforturile de opinie întreprinse de Vasile Gogea în acea perioadă, au însemnat implicare directă, manifestă în viața politică și de reconstrucție a structurilor țării, în mișcarea de renaștere națională și angajarea pe calea normalității, denunțând cu vehemență din primele zile postrevoluționare „restaurația” întrezărită în atitudinile și deciziile „noii puteri” cocoțate la conducere. FSN și CPUN, din păcate, s-au insinuat ca două conglomerate de „înlocuitori” în viața publică și viața privată, traducând în derizoriu absolut orice întreprinderi de bun simț. Viziunea salvatoare pentru România impunea pornirea tuturor mijloacelor interne politice spre sincronizare cu Europa, ceea ce înseamna o rapidă adaptare a legislației la corpul legislativ modern european, garantate într-o structură formală adaptată istoric.
Dar oare a fost cu cine? Aparent, se poate răspunde „da”, a fost. Însă miezul problemelor, devreme controlat de forțe dinamitate subteran, zădărnicirea binelui, eticii și adevărului a devenit țintă, folosindu-se cele mai murdare mijloace de manipulare publică (la care s-a adăugat infectă, în marea ei parte, „noua presă liberă”). Boicotul asupra presei democratice, principiale, coerente, a aruncat în devîlmășire orice opinie de bun de bun augur. Securitatea, politicienii „triunghiului Brucan-Iliescu-Roman” au ridicat imoralitatea și minciuna sfruntată la ranguri de virtuți. Cu „sprijinul” TVR, ulterior PRO-TV, ANTENA și multe altele. Dar, vai!, majoritatea românilor nu pricepeu ceea ce văd/ce citesc, nici nu înțelegeau că erau drogați, narcofesenizați și „minerizați” în frunte cu „noile Sindicatele” și Biserica. Problema necesității unei justiții sociale echilibrate a fost proclamată doar teoretic. Punctele 7 și 8 din «Proclamația» de la Timișoara au fost de la bun început vulnerabilizate din zeci de direcții reacționare, aproape mistice. Degrabă partidele istorice reactualizate au fost aruncate în malaxorul de produs „gâlceavă”, ideologiile politice, doctrinele și civismul au fost declarate expirate și aruncate la gheenă. Iar forma monarhie constituționale înmormântată definitiv. La scurt timp, Istoria ca știință a fost ocultată. Conceptele de națiune, național, țară, român, România au ajuns în gândirea multor potlogari de opinie și „istorici” defetiști motive de ironie și mitificare bășcălioasă.
Vasile Gogea, spre onoarea care îl caracterizează, nu a eșuat în „capcane”, cum se preconiza, nici nu s-a lăsat antrenat de luptele politice și civice contaminate de virusul bolșevismului și al antieuropenismului care au împânzit România cu ură și morb. Eradicarea discriminărilor sociale devenise necesitate. Vasile Gogea și-a exprimat ritmic în presă, iar în ultimii ani pe blogul personal, atitudinile, credințele, convingerile integrante. A devenit neînduplecat, față cu el fiind excluse orice tip de negociere din corpusul eticii sociale și al legilor democratice.
În România, sub influența privatizării frauduloase și a retrocedărilor scandaloase din patrimoniul național, realizate cu concursul organelor legislative ale noii puteri politice instalate, dovedesc că jurisdicția românească devenise obiedintă politicului. (Fără speranțe sau perspective de recuperare a daunelor economice și morale produse la umbra unor/multor „legi speciale”!) Pentru că de 30 de ani legislativul, juridicul și executivul tratează neglijent numeroase segmente ale sociatății, reflectate în măsurile bancar-economice oneroase.
Atitudinea lui Vasile Gogea în raport cu standardele politice, sociale și mentalitare a rămas inebranlabilă. „Împotrivirile” lui la valma neajunsurile în care se bălăcește oligarhia frauduloasă românească prind ecou doar în spiritele desăvârșite, mereu mai împuținate în anii din urmă. Împotrivirile lui au primit drept răspuns numai șicane și obstrucționări din partea puterii de stat. Șirele de gânduri din «Cuvinte împotrivite» se desprind în numeroase efuziuni apoftegmatice, trimiteri sentențioase la literatura gânditorilor europeni, adesea însoțite de avertismente.Citez la întâmplare:
Atenție, cetățeni conștienți ai României Libere! Genocidul fizic are toate șansele să se continue cu un genocid moral! (în suplimentul „Libertate cu Dreptate”, nr. 4, 1990) Repunerea imediată și necondiționată în drepturi a Constituției din 1923; Denunțarea Pactului Ribbentrop-Molotov și asumarea tuturor consecinețelor care decurg dintr-o asemenea decizie; Anularea rezultatelor alegerilor din 1946. La adăpostul teoriei „vidului politic” /.../ au început legiferarea tranziției de la socialismul ceaușist /.../ la o nouă mafie constituțională! (în revista „22”, februarie 1991) Demnitatea este tot mai mult un delict, iar opinia lucidă și liber exprimată – un act de trădare! (în „Observator de Brașov”, 1995) Se discută din nou despre proiectul de lege cu privire la obligativitatea declarării și controlului averilor demnitarilor. Inutil. Într-o țară în care am avut terorism fără teroriști, mineriade fără mineri, corupție fără corupți, antisemitism fără antisemiți, o asemenea lege n-ar face decât să legifereze existența unor îmbogățiți fără... averi! (idem) Etc.
Relațiile interumane superioare sunt tratate cu spirit nobil, înalt. Iată un exercițiu de „reducere la simplitate”, îndreptat către Doamna Doina Cornea: Era odată un om „sărac cu duhul” care obișnuia seara înainte de culcare să citească dintr-o carte de rugăciuni. Într-o zi a trebuit să plece cu treburi socotite și peste noapte a tras la o casă de oameni. Înainte de culcare, omul a constatat că nu are asupră-i cartea de rugăciuni. O uitase acasă. Descumpănit, a îngenuncheat și s-a rugat astfel: „Doamne, Tu știi că eu sunt slab de minte și fără carte nu știu rugăciunile. Dar, uite ce-am să fac: eu am să spun de zece ori alfabetul, și șează Tu literele așa încât să se formeze cuvintele de trebuință pentru rugăciuni”! Pentru că Doamna Doina Cornea urma să împlinească 89 de ani, dar era bolnavă, în suferință și ar fi fost indecent să-i fie trasmisă urarea „La Mulți Ani!”, autorul a găsit mai potrivită o rugăciune, rostită în singurătate, precum creștinul de mai sus: „Doamne, am să spun de zece ori numele Doamnei Doina Cornea, și aranjează Tu cuvintele aceastea ca să fie o rugăciune”! (pag. 168, 30 aprilie 2018)