ULIŢA ŞFORŢULUI de COL. (r) ION MÂNZAT

Cu ceva timp în urmă, când a apărut volumul ,,ECOURI DIN ZIGZAGURILE VIEŢII’’ scris de domnul colonel (r) Ion Mânzat, autorul îşi mărturisea printre altele marea sa dragoste pentru ţara în care s-a născut, pentru locurile unde a copilărit, pentru care ar fi gata oricând să-şi dea viaţa la nevoie.
Pe traiectoria acestei idei se înscrie şi cea de-a doua carte ,,ULIŢA ŞFORŢULUI’’, apărută la Ed. ,,BarnaS’’ – Bistriţa, 2011. Cartea este structurată pe două capitole: ,,Uliţa Sforţului între două milenii’’ şi ,,Ion din Şforţuri’’.
În capitolul I găsim încă de la început un citat ilustrativ în acest sens: ,,N-am suportat niciodată ca cineva să umble cu creionul pe harta ţării mele şi să-i redeseneze conturul, ori să-i schimbe rostul în lume (...). Pentru că românii numai când au fost uniţi nu dezbinaţi au învins.’’ (pag. 7)
Citând fragmente din cartea domnului părinte Feier vol. ,,Bessi’’, se arată solidar cu ideea că poporul traco-dac vorbind o latină vulgară şi având leagănul pe teritoriul ţării noastre, a fost totodată şi leagănul civilizaţiei europene, urme în acest sens există, datând încă dinaintea civilizaţiei sumeriene. Şi ţinuturile Bârgaielor, nume care derivă de la ţinutul Borgovia- Italia, au fost locuite din timpuri străvechi. După mărturisirea profesorului universitar HEKSTRA din Olanda, care a cutreierat multe ţări şi a venit şi-n România, probabil că bârgăuanii ar fi urmaşii unor locuitori din Borgovia (Italia) veniţi la noi ca să construiască drumuri pietruite, meserie în care erau foarte pricepuţi. Această supoziţie s-a născut după ce a observat caracterul neânduplecat al bârgăuanilor şi foarte asemănător cu cei mai sus menţionaţi.
Prin urmare poporul nostru a existat din veacuri pe meleagurile României de azi şi n-a putut fi distrus de cei care au venit pe urmă. Dar atunci de ce a dus-o atât de greu? Din cauza trădătorilor dinafară şi dinăuntrul ţării – citându-se unele împrejurări când s-au întâmplat asemenea fapte, mai toate având protagonişti pe vecinii din răsărit, care urmăreau să transforme România într-o colonie rusă. Trădarea a atins culmea cu comportamentul antiromânesc al lui Pacepa (vezi vol. ,,Fereşte-mă, Doamne de prieteni”, scris de Larry Watts) care conform scriitorului american a fost o unealtă a ruşilor, un fel de ,,cal troian” în America.
Realizând o descriere a tradiţiilor (datinilor) bârgoveneşti, legate de diferite ocazii din viaţa colectivităţii, mai ales desărbători, autorul deplânge dispariţia lor-apoi ne aduce în vizor figuri deosebite de oameni iluştri plecaţi sau existând în Ţara Bârgaielor.
Partea a doua a volumului despre care vorbim intitulată ,,Ion din Şforţuri”, estepovestea de viaţă a unuiţăran care fuge de colectivizare.
Dacă în prima parte autorul se dovedea a fi un bun cunoscător al istoriei românilor, în povestirea romanţată a vieţii lui Ion derulată în a doua parte a secolului al 20-lea devine un priceput povestitor, care crează portrete cu mare dibăcie, oprindu-se adesea pentru a adduce în vizorul cititorului obiceiuri din Bărgău cu dorinţa de a se păstra în amintirea cititorilor într-o vreme când globalizarea tin desăşteargă specificul naţional al popoarelor.
Ion, ţăran foarte voinic şi dârz, mare colecţionar de pământuri, ne aminteşte de personajul lui Rebreanu, însă Ion din Şforţuri, dur şi neînduplecat nu recurge la practice imorale. În derularea faptelor din viaţa familieilui Ion al Strâmbului găseşte adesea prilejul de a adduce înfaţa cititorului moment importante din viaţa colectivă a locuitorilor, evidenţiind întâmplări şi personalităţi, care dau viaţă naraţiunii. Toate aşezate în clişee sociale din care răzbat caracteristicile epocii determinate de marile evenimente care au zguduit veacul trecut.
O figură luminoasă mi se pare aceea a Ioanei, care urmând legile nescrise ale neamului ei îşi primeşte cu supunere soarta hotărâtă de părinţi, măritându-se cu Ion, om aspru şi cam bolovănos, care în anturajul femeii harnice şi inteligente, cu suflet bland şi iubitor, reuşeşte să se mai cizeleze.
Momentele grele familia le sunt depăşite cu ajutorul preotului Simion dar şi datorită supunerii oamenilor unor datini din strămoşi, care au unit poporul nostru, călăuzindu-l prinleginescrise.
Povestealui Ion este un roman interesant, a cărui desfăşurare se petrece pe meleagurile noastre, are menirea să ne aducă la cunoştinţă fapte reale şi să ne apropie cu drag de sufletul bărgăuanilor.
În,,Cuvântînainte” autorul subliniază faptul că acţiunea se petrece între anii 1959-2011: ,,Numele personajelor au fost luate aleatoriu, cu mici excepţii şi nu au legătură cu realitatea ( în spatele lor fiind cele reale) decât în ce priveşte viaţa şi întâmplările din această perioadă. Ele, întâmplările, sunt reale, au fost contopite în cadrul povestirii şi scrise ca să transmită un mesaj: dragostea de glie, de ţară şi de neam! (chiar dacă aşa ceva nu se mai poartă astăzi!)” (Pag. 9).