Un Actor – Florin Piersic / Un Spectacol – Verein Romania / Un Roman – Actor - Anthropos VIII-IX

16:07

… Actor iese din toaleta - Herren & Damen mai fresh şi parcă mai alert…

- „Sunt O.K., nuu?” mă întreabă in quasi-simultaneitatea dintre întrebare şi deschiderea uşii.

- „Aţi întinerit cu 10 ani, cel puţin cu 10 ani!”

- „Vezi, auzi, miroşi, simţi, lumea, publicul, scena, emoţia, e altcevaa, nuu, emoţia întinereşte, nuu?”

- „Emoţia este radical altceva, dar să ne grăbim în Kabine, sper ca Oglinda-Spiegel este deja acolo!”

- „Gataa, viteză, te urmez, schnell, schnell, schneller”, străbatem drumul de la toaletă în Kabine, în Akteur-Kabine fără oprire, prin holul de la bunătăţi, apoi holul de la Bar, triada scărilor, coridorul de la intrare în Kabine, Kabine… Uff, am mers neaşteptat de bine… mă uit instinctiv la ceas, la Zeul Chronos… mereu neiertător, mereu în mişcare, mereu cu un singur sens… este 16 şi, aşaa…

9. 16:10

… Este 16:10 şi deschid uşa de la intrarea „in die Kabine”… din Keller, din Subsol, din Basement…

- „Actor, am ajuns, uff, oglinda, der Spiegel e pe masă, e cu o ramă aurie încă”.

- „Noo, ăştia ce şi promit şi fac, nuu? No amu’ fugi după Kaffee, deci să fie mică - klein, fără zahăr - zucker, cu puţin lapte - Milch, înţeles?”

- „Am fugit”… deschid uşa de la Kabine, coridorul scurt de cinci metri până la scări, cele 12 trepte din scara lungă, platforma de doi metri şi întoarcerea pe scara scurtă de trei trepte… sunt în faţa barului aglomerat… o caut din ochi pe Frau Cheffin, dar ea mă vede prima…

- „Aici este deja Kaffe pregătită pentru Domnul, poftiţi, Bitte!” îmi spune Frau Cheffin zâmbind.

- „Danke, dacă trebuie să plătesc să-mi spuneţi, vă rog, Bitte!”

- „Ah, nuu, suntem onoraţi de un asemenea musafir! realizaţi asta nuu?” aud doar frânturi din cuvintele lui Frau Cheffin…

-„Eu încerc să înţeleg asta probabil mai mult decât ceilalţi, fără să ştiu dacă voi reuşi!” completez întretăiat de multitudinea vocilor româno-germane…

… cobor încet scările cu Kaffe în mâna dreaptă… re-spaţializarea Trepte, Platforma, Trepte… sper că neîndemânarea mea să nu se producă tocmai acum… Ajută-mă Doamne, ajută-mă… daa, scara cu treptele ei, acum în sens invers, coridorul scurt, uşa de la intrare, daa, şi… die Kabine… die Akteur-Kabine… Ah! uit să bat la uşă…

- „Actor, sunteţi servit prompt de Restaurant Marienburger, de Lokal Marienburger!”

- „La fix, nuu, uite, pune aici pe Kaffe, chiar in faţa mea las-o, încet, aşaa, buun, noo, ia loc şi tu, trage-ţi un pic sufletul… vezi, îi de alergat peste tăt… Nenumitu’, Hmm! Anonymu, Hmm! Anonymu’ Teuton póte! Mammă!”…

- „Mulţumesc, Danke, Thank You, Mercy!” spun condensând aproximativ termenii şi luând loc în dreapta lui Actor, care soarbe încet câteva momente din Kaffe… parcă ritualic, parcă într-o symbolică revigorare, parcă condensându-se în sine însuşi…

- „Vă ştiu io pe Occidentalii ăştia, tăt mereu să dau mari!”… spune în neclipire, în nemişcare…

- „Trebuie să iasă şi ei cu ceva in faţăă, nuu!”… încerc să mă uit instinctiv, sau poate şi intuitiv din nou la ceas, dar ciudat, nu zăresc bine cadranul… cred că sunt fixat de El, de Actor, care işi aranjează, işi spaţializează oglinda, der Spiegel, the Mirror, la Miroir… rămân cu Spiegel, cu Mirror, cu Miroir, în gând că poate iar îmi trage o tăietură… Actor-style!!!

- „Vezi, nu-mi prea place lumina, văd ca sunt becuri de tavan, nu avem ceva lumini în plus?” mă întreabă Actor… mă ridic rapid de pe scaun, încercând întrerupătoarele „Strom Unterbrechungen”...

- „Actor, să vedem, deci la intrare este un întrerupător, aşaa, să-l apăs, daa, se face întuneric, deci îl aprindem din nou, buun, avem lumină obişnuită, normală… mai avem un întrerupator la peretele opus, aşaa, îl aprindem, aşaa, se luminează sala de dincolo, nu de la noi, îl stingem din nou, claar!”

- „Gataa, nu avem mai multă lumină, merge şi aşaa, nu-i bai, îm’ fac machiajul şi pă ‘ntunerec dacă trăbă, trăbă! Ia loc, cât îi ceasu’ amu”?