Un Actor – Florin Piersic / Un Spectacol – Verein Romania / Un Roman – Actor - Anthropos (XII)

12. 16:35

-„Gataa, atât!” rupe tăcerea, „vezi, nu fumez mult, doar câteva fumuri, atât“… stinge cu mişcări încete ţigara, şi mă fixează din nou împreună cu ceasul „Cât e ceasul, daa, e 16 şi 35! Sus să vezi dacă a început spectacolul! Parcă aud muzica! Şi vii urgent înapoi să-mi spui! Claar? Uite Programul!” îmi întinde o pagină… Program Actor… daa, sunt băiatu’ cu programu”…

- „Gataa Actor, am fugit, şi sunt rapid înapoi, gataa!”

… uitasem de ceas, poate şi de mine însumi!… este deci 16:35…

… Ah!... sunt de o ora şi cinci minute în pre-scena Evenimentului „Vor-Bühne des Ereignisses“ şi simt accelerarea secvenţelor temporale, tensionale, emoţionale… să fie o mişcare întru emoţional, ”die Gemütsbewegung”?... o provocare întru sentiment, „die Gefühlserregung”… un impuls sufletesc, „seelische Erregungstrieb?”, toate în accelerare, „in der Beschleunigung?”…

13. 16:35

…În secunde străbat mini-coridorul din Keller, scările, fiindcă acum observ că sunt de fapt două segmente, ca laturile unui „U”, cu un mic platou de unire între ele… forma este fundamentul oricărui lucru, oricărei mişcări… apoi holul din faţa barului, aglomerat şi zgomotos, intrând pe culoarul din Local / Sala de Spectacol, aglomerată şi animată… şi ea în formă de „U”, dar într-o altă dispunere… şi mă îndrept direct către Verein-Boss, care este acum dirijorul electronizat al întregii manifestări… die Verein-Sängerin începuse deja partea ei de program cu o serie de cântece de petrecere din repertoriul naţional… parcurg dintr-o privire sala… plină ochi… Ah! Phenomenul cel mai extraordinar la manifestările culturale din Diaspora noastră… trebuie să strig uşor în urechea lui Verein-Boss.

- „Actor e gata, aşteaptă de la tine doar semnalul de intrare!”

- „Binee, în ordine, Gina e la al doilea cântec deja, va cânta în total cinci piese, şi deci până într-un sfert de oră Actor poate să fie sus!”… ne uitam amândoi instinctiv la ceas…

14. 16:37

- „Este şi 37’ şi cam în 10 până în 15 minute Actor poate intra în Scenă” continuă Verein-Boss…

- „Am înţeles, îi comunic, am plecat” răspund dintr-o suflare… străbat în sens invers Sala / Local, Holul din faţa Barului, apoi primul segment de „U” de la Scară şi când ajung pe platoul de unire dintre ramurile treptelor, brusc mă opresc o fracţiune de secundă… tresar!... nu-mi vine să cred ochilor…

… Actor este ieşit pe Coridorul din Keller fiind chiar la intrarea de pe trepte… mă priveşte întrebător din ochi şi din braţe şi îi fac un semn de liniştire, de „totul este în ordine” din cap, din ambele braţe, din priviri… ridică braţele încet a înţelegere, închide ochii pentru un moment a sedare, relaxându-se parcă dintr-o tensionată aşteptare…

… încetinesc coborârea, ca pentru a-l reprivi, ca pentru a-l re-percepe dintr-un alt unghi, dintr-o altă perspectivă cu totul neobişnuită pentru mine… pare a fi, dar de fapt este într-o cu totul altă proiectare, şi Părul - Coafura şi Regio Facialis, şi costumul închis cu eşarfă albă la gât şi butonieră mare roşie la reverul hainei… totul în Actor pare a fi într-o repoziţionare, într-o re-corporalizare cu totul ciudată, o re-dimensionare a unui viu, a unui vital, a unei variabile Spatio-Temporale… greşesc oare? sau percepţia mea psycho-sensorială a suferit o distorsionare fiindcă de peste o oră sunt în apropierea unui mereu altului, „Immer-Anderen”, a altului ca Actor, a Dominabilului „Beherrschbar”; încetinesc coborârea, ca întru prelungirea de perceptiv şi când ajung la ultima treaptă sunt întrebat încet:

- „No cum îi sus, aud de aici muzică! Ai vorbit cu Verein? Ce-o zis?”

- „Actor, totul este în ordine, cam în 10 până în 15 minute intraţi în Scenă. Sala este full”! Ne uităm amândoi instinctiv la ceas, rostind quasi-concomitent.

15. 16:40

... secvenţa temporală uniformizează şi eveniment şi emoţionalitate, şi Actor şi însoţitor…

- „Domne dă! Deci îi bine”, spune Actor frecându-şi mâinile de câteva ori ca o descărcare de tensiune, de emoţie, continuând „Hai atunci să mai intrăm în Kabine, daa?”

- „În ordine, o iau înainte, eu sunt mai de Keller, nuu?” şi deschid larg uşa de la Kabine.

- „De Keller suntem amândoi, să vedem cum ieşim!” îl aud pe Actor murmurând în spatele meu… suntem din nou în Kabine, şi Actor rămâne în picioare plimbându-se încet în jurul mesei, strângându-şi mâinile încet, ridicând încet capul înspre tavan, ca într-o formă de dorsalitate cephalică, închizând câteva clipe ochii, ca într-o formă de re-memorare sau de rugăciune invisibilă… revine încet cu capul înspre în jos, înspre caudal, ca mişcare de ventralitate cephalică privind pentru câteva clipe podeaua… rămân nemişcat, cred în irespirabil, încercând să înţeleg starea de meditaţie, de interiorizare a lui Actor înainte de intrarea în Scenă, în spectacol, în reprezentaţie… prealabilul Scenei, „Vor-stellen der Bühne”, pare a-i dramatiza mişcarea şi concentrarea deopotrivă, „Bewegung und Bemühungen gleichzeiting” ca un mănunchi de gânduri înspre ceva „hinlenkende Gedanken”… nu cred că este mişcare, ci mai degrabă Automişcare „Selbstbewegung” întru tăcerea ascetică de sine însuşi „Stillstand von sich selbst”… brusc îşi revine din meditaţie, scutură uşor capul ca dintr-o trezire iniţiatică, îşi udă buzele prin ele însele, apoi se uită la ceas şi cu indexul de la mâna dreaptă îmi spune:

- „Este 16:42, nuu, du-te din nou până sus şi vezi cum merge programul, poate s-a schimbat ceva între timp! Vii repede înapoi şi-mi spui, daa?”