UN DOR NEMĂRGINIT

Uit, uit mereu că nu am aripi să zbor,

Că sunt mereu legat de pământ.

Rabindranath Tagore

Viaţa este minunată!

Acest gând a venit ca o săgeată în mintea mea în clipa când am terminat de citit, în manuscris, cartea de poezii, ARIPI ASTRALE, autor Gheorghe Mizgan.

Apoi, am lăsat să vorbească sufletul, iar de acolo a venit Bucuria! Această stare o veţi trăi atunci când vă veţi îngădui un moment de linişte având în mâini această carte-bijuterie.

Opera formează un ansamblu armonios din trăirile artistului, exprimate în poezie, din perioada 30 ianuarie 2009 - 16 ianuarie 2010, având forma unei statui modelată de Nevăzut.

Dar, după cum ştim, Nevăzutul există şi, încă, cu ce forţă de creaţie!

La Rabindranath Tagore întâlnim o statuie creată doar de Bucurie:

„Bucuria a alergat din toate colţurile lumii

Pentru a-i modela statuia.”

E drept, filozoful Tagore făcea referire la statuia soţiei sale, aici vorbim de o carte-statuie modelată de toată gama de emoţii ale poetului.

Pe întreg parcursul ei, lucrarea ne conduce prin labirintul sufletului poetului ce îşi exprimă vindecător viaţa lăuntrică.

Prin comparaţie cu volumul său anterior de versuri, CAMELEONUL CU ARIPI, aici, în ARIPI ASTRALE, poeziile sunt datate şi, astfel, observăm fresca splendidă a sufletului unui om care a reuşit să exprime artistic ce a trăit şi care, a avut deschiderea să publice un crâmpei din viaţa sa şi să ne facă un dar.

Poeziile din cartea de faţă sunt ale unui om matur, după cum ne spune el însuşi în primul vers din poezia Aniversară, dar se şi întreabă în versul următor, ştiut fiind faptul că, nu demult timp, a învins, prin credinţă şi voinţă, o boală necruţătoare:

„Azi, împlinesc jumătate de secol,

Că mai trăiesc? E un miracol!

Mi-a dat Dumnezeu, în viaţă, tăria

Cuvântului să-i simt măiestria.”

Conform drumului vieţii, parcurs timp de un an, Gheorghe Mizgan ne înfăţişează stările sale: de visare, dorinţă, sărbătoare, iubirea familiei, iubirea satului natal, relaţiile dintre oameni, simţăminte ivite după citirea unor cărţi sau în timpul unei excursii cu familia.

Se vede din această scriere în versuri cum viaţa este dualistă. Ea are aparenţa şi adevărul. În evoluţia Eului uman transformarea este continuă. În Eul nostru se produce mereu moartea şi viaţa aşa cum se sting luminile aprinse de om, dar soarele nu se stinge. Asemănăm Eul nostru profund cu soarele. Fiinţa umană încearcă să armonizeze nevoile fizice, ce sunt conştiente şi care ţin de instinctele din care s-au născut, cu nevoile sufleteşti şi spirituale. Din poeziile sale, transpare dorinţa poetului de a ajunge la armonia sufletului prin independenţa individualităţii. Se vede evoluţia voinţei sale în libertate, uneori prin revoltă, dorind suprema desăvârşire. În acest sens, interesantă este poezia: De ce?, creaţie în care se vor regăsi mulţi cititori şi din care vor avea ce învăţa sau, măcar vor avea prilejul unei meditaţii benefice.

Cand am citit versurile poetului Gheorghe Mizgan:

„Doamne ceresc, în rugile din gânduri,

O punte de Lumină să ne dai,

Cu-nţelepciune-n drumu-n labirinturi,

Cu dale de lumină către Rai!” ,

gândul m-a dus la Cel ce a fost la începutul tuturor lucrurilor şi e acelaşi şi azi, şi pe care Îl numim Dumnezeu. El face să auzim cântecul Creaţiei Sale din care şi Eul nostru s-a născut. Poetul Îl iubeşte pe Dumnezeu şi Dumnezeu îl iubeşte pe el. Cel ce iubeşte liber are nevoie de o altă voinţă liberă pentru ca să se realizeze iubirea. Ştim că iubirea se desăvârşeşte numai în armonia dintre libertate şi libertate. Raiul dorit de poet e în mintea sa. El ştie că pe măsură ce se afundă în Mintea Universală capătă putere pentru viaţa sa individuală. Este un joc al vieţii în care adevărul rămâne veşnic tânăr şi proaspăt aşa cum în fiecare dimineaţă avem o nouă zi renăscută, strălucitoare.

Prin poeziile sale, autorul dă expresie libertăţii lăuntrice a mişcării sufletului său, îşi pleacă fruntea în iubire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de tot ce îl înconjoară: familie, oameni, natură. El ştie că nu câştigăm decât prin pierdere şi nu ne ridicăm decât prin înfrângeri şi cunoaşte faptul că întreg Universul este o creaţie a Bucuriei.

Uneori, poetul doreşte să fie într-o altă lume, decât aceea prozaică, materială, lume în care să poată slăvi doar iubita şi binele ei.

Această situare în lumea iubirii pure este exprimată genial în poezia Dincolo:

„Vreau să devin Vântul care,

În clipe de disperare

Să-ţi învălui trupul

Într-o boreală mângâiere;

Şi dacă-ţi va fi frig,

am să-ţi aduc

din depărtări crâmpeie

de brize mediteraneene,

cu care să te-nvălui,

[…]

Pe înălţimi,

când

[…]

vei căuta s-atingi

Marea Cerului

cu creştetul şi privirea,

Întinde-ţi braţele şi mângâie

zările.

Am să te umplu de seninătate,

ducându-ţi tristeţea

dincolo de zări.”

Într-o familie creştină, iubirea dintre părinţi devine sursa de energie creatoare şi liantul necesar unei vieţi demne pentru ei şi copii. Analizând toate poeziile publicate de domnul Gheorghe Mizgan constat un progres în ceea ce priveşte transformarea Sinelui său. Apare acum, prin ceea ce exprimă în poeziile din această cărticică ARIPI ASTRALE, ca fiind pus de acord cu mintea cosmică, că are încredere în înţelepciunea sa interioară şi că nu are vreo nevoie de a-i controla pe cei din jur, deoarece conştientizează prezenţa unei puteri superioare ce este infinit mai mare decât mintea omului, puterea lui Dumnezeu.

În poezia Locul natal dă un exemplu pozitiv propriilor copii, amintind duios de mama sa:

„Pe mama, parc-o văd venind

Cu pâine coaptă din cuptor

Şi frântă-n mâini, încă-aburind,

Ne-o împărţea surâzător.”,

dar şi de tatăl său:

„La gura sobei ascultam

Pe tata fredonând romanţe,

Ori vreo poveste ce-o primeam

Ca merit pentru performanţe.”

Din moment ce poetul a avut asemenea modele şi îşi iubeşte părinţii şi dincolo de moarte, în mod sigur, a ştiut, şi ştie să fie un exemplu pozitiv pentru fiii săi.

Faptul că a scris şi publicat poezii, din care se vede, de departe, că este înzestrat cu o cinste ancestrală, îl situează drept un model demn de urmat pentru cei care cred în faptul că, cerând ajutor vieţii, ea ne dezvăluie sensul de urmat şi puterea vindecătoare a cuvintelor.

Când fiinţa ascensionează spre Cuvântul creator obţine verticalizarea.

Prin poeziile sale, autorul ne îndeamnă, aşa cum poate el, să ştim că dragostea mântuitoare nu trebuie alungată pe lucruri de mică importanţă, că nu e bine să strângem suspiciuni unii împotriva altora, căci acela care suspicionează crează condiţii pentru a-şi otrăvi interiorul, sufletul său. Am mai spus într-o carte a mea şi am explicat consecinţele acestui adevăr testat de mine: ceea ce facem altora, nouă ne facem.

Faptul că a vrut, când era mic, să devină aviator, Gheorghe Mizgan, inginer de profesie, a suprapus acestei preocupări crearea de poezii, picturi şi sculpturi, dar dorul nemărginit de a zbura nu l-a părăsit, aşa că, a creat ARIPI ASTRALE.

Închei aceste gânduri despre cartea ARIPI ASTRALE, cu câteva cuvinte ce aparţin lui Alexandru Balaci, marele cunoscător al literaturii italiene, dar pe care le simt ca fiind receptate din Mintea Universală de către poetul Gheorghe Mizgan atunci când şi-a creat opera pe care o avem acum în mâinile noastre:

„Iubirea devine subiectul central, forţa egalizatoare a diferenţelor sociale, o lege nouă a naturii care se impune oricărei existenţe. Nu există sclavi şi regi în faţa acestui sentiment dominator.”.

Săptămâna viitoare vom vorbi despre revista SECOLUL 21, numărul 7-12/2009 - 7 TEME.