Un nou complex turistic, inaugurat la Bistriţa. În Grădina Edenului, despre vin, de la strugure în pahar

Un ansamblu turistic într-o zonă ce te încântă, o adevărată Grădină a Edenului a fost inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute. Situat pe str. Poligonului, complexul are în componenţă un cort de evenimente cu o capacitate de până la 400 locuri, o terasă de 150 mp, un restaurant-pensiune cu zece camere, un mic bazin-piscină pentru a-ţi răcori privirea, o parcare interioară cu 250 locuri. Economistul Sabin Ilieşi, amfitrionul şi gazda Edenului turistic, doreşte să ofere bistriţenilor prin acest complex un altfel de turism, mai ales că peisajul este unul de vis, o adevărată grădină a frumuseţii.

          Slujba de binecuvântare, oficiată de părintele protopop greco-catolic Ioan Vasile Frişan a conferit întregii manifestări un plus de sobrietate şi bucurie întru sănătatea celor care au amenajat acest complex şi pentru cei care vor beneficia de serviciile acestuia.

          Momentul, bine gândit, a fost onorat de prezenţa unor personalităţi politice şi specialişti din varii domenii. Politicieni au fost – prefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Ioan Ţintean, şefi de partide, consilieri, dar şi oameni de afaceri şi specialişti din agricultură, cei care au făcut ceva pentru acest sector. Spunea în urmă cu mai bine de 80 de ani Gheorghe Siseşti că, dacă agricultura înfloreşte şi toate celelalte sectoare progresează.

          Întâlnirea din Grădina Edenului a constituit şi un moment de reală satisfacţie pentru un „universitar”, specialist în viticultură, foarte bun practician, pe care vinul de Dumitra îl face mereu tânăr. Chiar dacă au fost prezente şi alte somităţi în domeniu, precum: „veterinarul” Feier, „oierii” Câmpeanu şi Andreica, pomicultorul Platon, „păşunistul” Ţâmpău (venit chiar din Germania), apicultorul Bogdan, „zootehnistul” Ciuruş, specialista în vie şi pomi Martiţa (şefă de fermă), ori primarul din Dumitra – Bălăjan, iubitor al pământului ce rodeşte, vreme de 55 de minute ing. Octavian Harşian, „universitarul”, a vorbit de la catedră despre ce anume?, despre vie şi vin. Şi aşa cum îi stă bine unui om stăpân pe materie, învăţând seriozitatea de la profesorul din studenţie Constantinescu, dl. Harşian ne-a înnobilat încă o dată cu vinul pe care-l „citeşte” în fiecare zi de mai bine de 60 de ani. Bine documentat, înconjurat de câteva sticle cu vin din propria podgorie, lectorul, deşi ne-a purtat din antichitatea siriană până la anul 817 î.Hr., când a fost atestată via şi comerţul cu vin, vorbitorul a revenit acasă, la Dumitra, spre a ne argumenta ce se poate face cu dragoste, cu pasiune, cu multă muncă şi, bineînţeles, cu resurse financiare. Saşii colonizaţi în Dumitra, pe la anul 1141, au adus cu ei butaşi de viţă de vie. Şi de atunci, vinul izvorăşte din dealurile de aici. Chiar dacă filoxera din 1883 a distrus complet această cultură în Europa, cei din Dumitra, în 2-3 ani, au înfiinţat o pepinieră şi au refăcut podgoriile zonei, astfel că în 1930 Pinot Gris de Dumitra a fost premiat la Montpelier, în Franţa. Şi anul 1989 a fost nefast pentru viile de aici, spunea cu vădită tristeţe ing. Harşian. Au fost distruse peste 200 ha şi au trebuit să treacă mai bine de 20 de ani până când imaginea de aici să fie aproape ca odinioară. Deşi Dumitra a fost declarată nefavorabilă pentru viţa de vie, Harşian s-a „încăpăţânat” să demonstreze contrariul şi a făcut-o personal şi foarte profesionist. Înconjurat de specialişti, precum şefa de fermă Martiţa, care ştie totul despre vie şi pomi, lucrând ca într-un laborator, a transformat, la Dumitra, zece hectare pârjolite de nepăsare, într-o podgorie model.

          La Dumitra, în vie, ing. Harşian şi-a amenajat un birou. Şi-n fiecare zi priveşte nu atât răsăritul şi apusul soarelui, ci mai ales admiră via, participând nu numai sufleteşte, la miracolul naşterii, dezvoltării şi transformării bobului de strugure în acest enigmatic medicament ce are în componenţă 700 de compuşi chimici. Vinul marca Harşian, uşor atractiv, cu o aromă şi buchet aparte, cu gust, claritate şi luciu, are încorporată dragostea nemăsurată a unui om care întinereşte muncind cu aceeaşi pasiune cu care a pornit la drum în urmă cu câteva decenii.

          Mica avere sufletească a inginerului rămâne mereu vie, ca apa din fântâna lui Iacob şi nu va fi epuizată nicicând. Omul Harşian e ataşat până la identificare cu plantaţia din dealul Dumitrei, de unde răsare în permanenţă bucuria vieţii.

          Evenimentul de promovare din Grădina Edenului bistriţean, avându-i ca personaje principale pe ec. Sabin Ilieşi şi ing. Octavian Harşian, s-a încheiat degustând din vinurile de Dumitra care, cu siguranţă, au întrunit numai aprecieri la superlativ. Aşadar, bistriţenii sunt invitaţi în Grădina Edenului spre a petrece clipe minunate într-o atmosferă curată şi mirifică.

Comentarii

27/06/17 19:23
Balan Marius- i...

Numa chefuri si bauturi aveti in cap ! Traiasca lumea vesela. Traiasca VINUL in care ne-am nascut. Ca sa ne revenim, ne trebuie un BUREBISTA sa dea foc la VII si sa ne traga o paruiala .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5