UN PATRIARH AL LIMBII LITERARE ROMANEŞTI: prof.dr.doc. Gavril Istrate la 97 de ani

Coborâtor din Ţara Năsăudului, de pe dealurile molcome şi cu nume poetice ale Neposului, unde vede lumina zilei la 23 februarie 1914, fiul de grănicer nasăudean este descendent dintr-o familie de ţărani gospodari cu dragoste de carte.

Tatăl Domniei Sale a fost un apreciat poet popular, lucru de care fiul său este mândru şi a amintit de câte ori a avut ocazia, la manifestările culturale unde a participat, cu deosebită solicitudine. După absolvirea claselor primare în satul natal, urmează cursurile Liceului Grăniceresc “George Coşbuc” din Năsăud.

Ajuns savant de renume naţional în domeniul filologiei, profesorul Gavril Istrate mărturiseşte că orientarea spre filologie s-a produs din perioada liceului unde a fost îndrumat de profesorul Aurel Şorobetea. Cu veneraţie îşi aminteşte apoi de profesorul Ion Tomuţa, colaborator la multe reviste din vremea sa, ori de academicianul Iuliu Moisil ale cărui conferinţe cu proiecţii i-au întărit ideea că literatura română nu poate fi studiată nicăieri mai temeinic decât la Iaşi.De aceea, după absolvirea liceului (în 1933), atras de fascinaţia literaturii sadoveniene şi de personalitatea criticului literar Garabet Ibrăileanu “ca beduinul de Profet”, cum îi place să mărturisească, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii ieşene, secţia limba română. Din anul al doilea de studii a obţinut singura bursă pentru băieţii de la secţia respectivă. Examenul de licenţă l-a susţinut în februarie 1938, cu o comisie formată din profesorii Iorgu Iordan, Octav Botez şi George Călinescu.

Ardelean prin naştere, dar moldovean prin adopţie, profesorul Gavril Istrate s-a format ca specialist având şansa să audieze cursurile unor celebrităţi: Garabet Ibrăileanu, George Călinescu, G. Pascu, Octav Botez, Iorgu Iordan ş.a. După terminarea facultăţii a funcţionat ca profesor secundar de limba română la Liceul Naţional, la Seminarul “Veniamin Costache”, la Liceul (particular) “Mihail Kogălniceanu” şi la Liceul Militar din Iaşi (până în anul 1948). Între timp şi-a trecut examenul de capacitate (1943) şi, în acelaşi an, a ocupat prin concurs postul de bibliotecar din cadrul Instituţiei de Filologie Română “Alexandru Philippide”. În 1945 a ocupat, prin concurs, un post de asistent la Catedra de Filologie Română, de unde s-a transferat pe un post similar la Catedra de Limba Română.

La 27 iunie 1949 şi-a susţinut teza de doctorat, lucrată sub conducerea academicianului Iorgu Iordan. Subiectul tezei: Limba poeziei lui Coşbuc. În octombrie acelaşi an a fost promovat pe un post de conferenţiar. După 1949 numele Domniei Sale este strâns legat de organizarea şi conducerea activităţii filologice şi ştiinţifice ieşene: decan al Facultăţii de Filologie (aproape 20 de ani), şef al catedrei de Limba Română, responsabil al colectivului de lingvistică de la Filiala Iaşi a Academiei Române.

A debutat în revista “Vatra”, de la Năsăud (1935) cu articolul Panait Istrati, iar în 1937 publică, în “Buletinul Philippide”, primul studiu cu conţinut lingvistic: Graiul satului Nepos (50 de pagini de tipar). Devine colaborator permanent al revistei respective. Semnează unele articole şi recenzii şi în revista “Însemnări ieşene”, iar o evocare a lui Garabet Ibrăileanu avea să apară în “Viaţa românească” din aprilie-mai 1937 (nr.4-5). A colaborat la toate revistele din Iaşi precum şi la majoritatea ziarelor din capitala Moldovei. A făcut parte din colectivele redacţionale ale revistelor “Cum vorbim”, “Limba română”, “Analele Universităţii din Iaşi”, “Studii şi cercetări ştiinţifice”, din cadrul Filialei Academice, fiind vreme îndelungată redactor responsabil la ultimele două. A făcut parte din colectivul redacţional al revistei “Cronica”, la apariţia căreia a avut un rol deosebit. Vreme de peste 50 de ani numele profesorului Gavril Istrate a fost prezent în aproape toate perioadele noastre literare, de la “Iaşul literar” şi “Convorbiri literare”, la “Contemporanul” şi “Luceafărul”, la “România literară” din Bucureşti ca şi “Steaua” şi “Tribuna” de la Cluj, ori în “Telegraful Român” din Sibiu şi încă altele.

Profesorul Gavril Istrate nu este numai un lingvist, un filolog şi un îndrumător ştiinţific (a coordonat numeroase teze de doctorat) dar, în acelaşi timp, este şi un OM în adevăratul sens al cuvântului. Privind lumea cu înţelepciune, Domnia Sa s-a oprit întotdeauna la ceea ce poate fi mai durabil pentru fiinţa umană: bucuria de a munci şi de a cultiva floarea rară a prieteniei şi a armoniei, aşa cum poate marturisi oricare dintre sutele de studenţi cărora le-a fost nu doar profesor, ci şi un adevărat părinte.

Fostul student al Domniei Sale, cercetător ştiinţific principal Mircea Prahase mărturiseşte cu emoţie şi respect felul în care a păstrat în suflet imaginea omului, profesorului şi savantului Gavril Istrate: “Pentru mine, ca unul dintre cei mulţi care «V-au trecut prin mână », acest popas aniversar (împlinirea vârstei de 97 de ani n.n.) e răscolitor de amintiri cu bogate semnificaţii. Studentul de acum 46 de ani n-a uitat nimic. Aţi ştiut, ca nimeni altul, să fiţi şi omul rigorii ştiinţifice, dar şi profesorul de vocaţie înzestrat cu har incontestabil de a forma şi modela conştiinţe; şi decanul intransigent chemat să organizeze şi să direcţioneze, dar şi conducătorul stapân pe orice situaţie, însă atent şi grijuliu faţă de nevoile celor din jur , la uşa căruia gaseai cuvântul cald, adevărul curat, sfatul părintesc dar şi măsura dreaptă a lucrurilor. Aţi scris cărţi de referinţă, sunteţi unul din marii noştri lingvişti, deosebindu-vă însă de toţi prin repulsia pentru pagina uscată. Cel mai mic şi mai sec fapt de limbă capătă în cărţile Dumneavoastră consistenţă, elevaţie şi culoare atât prin logica demostraţiei ştiinţifice cât şi prin frumuseţea expunerii”.

Faimosul bibliofil, etern căutător de cărţi rare, ediţii priceps, şi posesor al întregii colecţii a operei eminesciene, profesorul Gavril Istrate e un om de cabinet, blindat în biblioteca sa, vegheată de portretul lui Garabet Ibrăileanu. Este, în acelaşi timp, un orator captivant, capabil oricând să însufleţească o sală, având ceva de tribun militant pentru o cauză dreaptă, cu o capacitate excepţională de dăruire.

Receptiv la orice solicitare, ori de unde ar veni: Cluj, Bistriţa, Timişoara, Năsăud, Tg. Jiu, Baia Mare, Arad, Sibiu, Tecuci sau Ploieşti, dar şi de la Chişinău, Orhei, Cahul, Soroca, profesorul Istrate se suprapune, prin această prezenţă activă, pe întreg spaţiul naţional.” În îndelungata activitate a Domniei Sale a scris şi publicat peste 700 de studii şi articole din domeniul lingvisticii, filologiei şi literaturii. Două dintre lucrări sunt fundamentale:”Limba română literară. Studii şi articole”, Editura Minerva, Bucureşti, 1970 şi “Originea limbii române literare”. Editura Junimea, Iaşi, 1981, unanim apreciate de specialişti.

Despre studiile lingvistice profesorul Iorgu Iordan îi scria, la 23 ianuarie 1982: “Ai făcut bine că ai publicat, din nou, la un loc, contribuţiile d-tale din periodice. Bună şi ideea de a da, la sfârşit, toate articolele scrise de-a lungul întregii d-tale activităţi.” Universitarul clujean Ion Pătruţ îi scria, la 21 martie 1982: ”Sunt bucuros că pot să te felicit şi să-ţi mulţumesc pentru frumoasa şi valoroasa ta carte Originea limbii literare…”

Nici profesorul Mircea Zdrenghea n-a trecut cu vederea apariţia cărţii şi scria, la 31 martie 1982, următoarele: “Am primit exemplarul din Originea limbii române literare. Nu ştiam că pregăteşti această lucrare, aşa că surpriza a fost cu atât mai plăcută. Informaţia deosebit de bogată, comentariile făcute în mod critic, dar nu polemic, poziţia acceptată cu privire la contribuţia tuturor regiunilor la formarea limbii literare fac ca lucrarea să fie foarte valoroasă. “ De asemenea, a mai publicat şi următoarele cărţi: Studii eminesciene (1981), Transilvania în opera lui Sadoveanu (1999), George Coşbuc în ultimii 50 de ani (2001), Studii şi portrete (2001), Portrete, cronici, autografe (2002), Studii şi portrete – IV (2005) ş.a. A prefaţat două cărţi ale lui Sextil Puşcaşiu (Cercetări şi studii, 1974; Limba română, 1976), precum şi primul volum din Opere, de Timotei Cipariu (1987).

A scris postfaţa unei ediţii din Istoria pentru începutul românilor în Dacia, de Petru Maior, 1990. Apoi a mai semnalat patru ediţii necunoscute din opera lui Eminescu şi două din Poveştile lui Ion Creangă. Profesorul Al.Husar, colegul şi prietenul Domniei Sale, scria cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani elogiase aprecieri: “Recunoscut pe plan naţional, prin merite ce nu-i pot fi contestate în învăţământ şi în ştiinţă, membru de onoare al Societăţii de Ştiinţe Filologice, membru fondator şi membru de onoare al ASTREI, G. Istrate se bucură de un prestigiu ce n-a putut fi ştirbit în confruntarea cu timpul, de atâtea ori necruţător în aprecierile sale. Transilvania şi-l revendică şi Moldova deopotrivă. Şi-l revendică o ţară, căreia-i închină o viaţă de om, în sensul înalt al cuvântului, un om între oameni.”

Omniprezent la manifestările ştiinţifice organizate în judeţul de baştină, profesorul Gavril Istrate este harnic şi permanent colaborator al publicaţiilor locale “Răsunetul”, “Mesagerul”, “Mişcarea literară”. fiind ctitor şi autor de materiale în toate numerele Anuarului Muzeului “Studii şi cercetări etnoculturale”. Legat sufleteşte de locuri dragi, Neposul şi Năsăudul, profesorului universitar doctor docent Gavril Istrate i-au fost conferite diplomele de Cetăţean de Onoare al Oraşului Năsăud şi al Comunei Feldru, din care face parte satul natal Nepos. LA MULŢI ANI!

REDACŢIA

“Studii şi cercetări etnoculturale”