Un talent căzut în plafonare

Povestea micuţei Picasso poate începe cu: a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Alexandra Nechita pentru că despre ea este vorba a ajuns populară în întreaga lume la o vârstă nepotrivită. Împlinise opt ani când lansa la Los Angeles primul vernisaj, doi ani mai târziu era considerată un copil minune. În Statele Unite dacă ai talent eşti ridicat în următoarea secundă la rang de geniu. Lipsa unor valori concrete permite această avansare rapidă. Pentru a atinge culmile gloriei trebuie să arzi nişte etape nu să le sari.

Necunonscând capcanele industriei divertismentului american toate eforturile depuse până atunci s-au pierdut în oceanul kitschului şi-a senzaţionalului. Se punea mare preţ pe calităţile ei şi nici într-un caz pe valoarea artistică a tablourilor.

Şi uite că Epoca de Aur a Alexandrei Nechita a apus din cauza neglijenţei. Nu şi-a perfecţionat stilul, nu a căutat noi forme de exprimare. În artă divertismentul, comercialul şi nu-n ultimul rând pânza nu se împacă. Scopul unui tablou e să fie expus publicului. Când ajungi să faci tablouri pentru vânzare îţi compromiţi creaţia ,dar şi cariera. Vezi mai degrabă partea finaciară şi mai puţin profunzimea artistică. Putem spune că-i un soi de prostituţie atunci când se pune accent pe cantitate şi mai puţin pe mesajul transmis.

Aş vrea să văd o renaştere a tinerei pictoriţe, dar pe bătrânul continent. Franţa-i mai aproape de ea în această privinţă. Să nu uităm că Pablo Picasso a trăit pentru artă la Paris şi nu peste ocean. America nu poate fi un teren propice pentru domeniul artelor.

Victor Perdevară