Un tâlhar de arbitru şi un grec tradittore

Meciul dintre Steaua şi SC Napoli poate intra în antologia jocurilor măsluite din istoria fotbalistică. Nu spunem arbitru hoţ, fiindcă arbitrul hoţ te fură elegant, subtil, aproape că nu te prinzi, dar toate simţurile îţi declară că e un hoţ mai mult sau mai puţin titrat. El îşi salvează aparenţele cu graţie, ca ovreiul de la crâşma interbelică. Polonezul Marcin Borski a furat la vedere, cum fac tâlharii, făţiş, fără obraz, de faţă cu toată lumea. Poleacul n-a avut linişte până când şi-a făcut numărul, respectiv de a-i salva pe napoletani. De la patru minute prelungire, dictate şi alea hoţeşte, la opt minute este cale de toată neruşinarea. De altfel, este cunoscut în ţara lui pentru scandalurile la care a fost parte implicată. La un meci de fotbal din campionatul polon (Katowice- Odra Wodzislaw) a fost bătut de gazde pentru deciziile aiurea, apoi planând asupră-i grave bănuieli că ar face parte din mafia pariurilor. Mă rog, nedovedite sau muşamalizate, că omul pe bani se vindea, nu pe cartofi. Că a fostdesemnat un aşa arbitru de la forul european, încă naşte multe semne e întrebare. Ca să nu diminueze veniturile FIFA; sunt bune şi astfel de „instrumente” execrabile.

Cazul aduce aminte irepresibil de un meci antologic dintre Serbia şi Spania la un campionat european, în care arbitrul (nu-i mai reţin numele, „că nu face”) a dictat haihui un unşpe metri, fără vreo motivare cât de cât de la obraz spre finalul de meci. Portarul sârb a apărat şi arbitrul a dictat repetarea loviturii, marcând în sfârşit. E drept că FIFA l-a suspendat pe viaţă pe tâlharul din teren, dar scorul a rămas „cum s-au înţeles bandiţii-n peşteră”. Corect ar fi ca FIFA să aibă drept de supervizare în cazul unor tâlhării de ultimă speţă cum a fost şi aceasta din „bataglia” FC Steaua – Napoli, din Ghencea. Adică ar fi nevoie de un fel de poliţie fotbalistică, fiindcă aici nu face nimeni ordine, doar dă amenzi pentru disciplina din tribune, să mai scoată nişte euroi. Arma de disuasiune se exercită doar asupra plebei şi clubului (!?), dar în teren sunt tâlhari inamovibili, regi absoluţi.

Dacă Sfinţii Apostoli au avut o Iudă, acest Kapetanos nu este o iudă fotbalistică?- cum zic amicii mei? atrăgându-mi atenţia să urmăresc evoluţiile sale ulterioare până se va da în petic să vadă şi orbii ticăloşia lui, adică onoratul public.”La meciul cu Liverpool am avut- zic ei- o bănuială neagră. Dacă grecul s-a înţeles cu celălalt grec, Kigriakos, de la Liverpool, să-i facă o „făcută” ca să-i dea 11 metri? „Timeo danaos et dona ferentes” Mă tem adică de greci, chiar când aduc daruri. Acu, darul era pentru liverpooleni. Oricum, Steaua a primit la Liverpool o lovitură de moarte prin numitul Kapetanos. În meciul Stelei cu napoletanii, degrabă, după ce-şi face numărul dând un gol din pomana primită, că trebuie să se ascundă sub masca onorabilităţii, grecul face un gest uluitor: atinge cu cotul în gât pe un adversar, în trecere, fără justificare, deşi nu avea nici minge, nici poziţie ameninţătoare. Pur şi simplu fărăr nicio justificare, fiindcă era înţeles cu duşmanul, ca să fie scos afară. Crimă imprescriptibilă să-ţi laşi echipa în zece oameni- dintr-o intenţie neechivocă. „Dacă….echipa mea va avea un jucător mai puţin…/ Da? şi cine va fi acel jucător pe care Steaua îl va avea mai puţin? / Acela voi fi eu. Să fie avizat şi arbitrul../ Cam aşa trebuie să fi decurs treaba dintre vânzător şi cumpărător”- zic amicii mei.

Dacă e să stabilim vinovăţiile, e de recunoscut că „accidentarea” lui Tătăruşanu, prelungită cu un anume scop lesne de înţeles a oferit arbitrului polon ocazia de a lungi meciul până la posibila junghiere a adversarului FC Steaua. Într-o ţară socotită civilizată, o asemenea cazuistică ar fi stârnit un uragan, dar cu nişte ţigani ca românii, totul e posibil tuturor tâlharilor cu ecuson sau fără şi iudelor din propria-ţi trupă.