Întâmplări cu miez

Un tată cu autoritate

De curând, fiul dlui. Stewart a dat examenul de şofer şi a obţinut carnetul de conducere. Tatăl, puţin deranjat că va trebui să împartă volanul cu fiul, îl cheamă în biroul său la o discuţie.

-Îmi pare bine că ai obţinut carnetul de conducere şi acum poţi să conduci şi tu maşina, dar mă aştept să treci câteva probe şi în faţa mea.

- Care, tată?

- Să obţii rezultate mai bune la şcoală. Carnetul tău să aibă alte note decât cele pe care le are. A doua problemă ar fi că nu prea mergi la Biserică şi nu citeşti Biblia. A treia, e vorba despre părul tău lung, care aminteşte de tinerii ăştia libertini. Să-l scurtezi, să-l tunzi. Apoi mai vorbim.

Trece o lună, după care băiatul solicită tatălui o întrevedere pentru a analiza progresele făcute.

- Notele la şcoală sunt vizibil mai bune, Am trecut şi eu pe la şcoală şi profesorii sunt mulţumiţi de progresele tale. Văd că frecventezi Biserica şi te văd citind din Biblie, ceea ce iarăşi, mă bucură. Ar mai rămâne o problemă. Nu te-ai tuns. Ai părul mult prea lung.

- Am citit în Biblie şi asta mi-a folosit, tată. Acolo am aflat că Noe încă purta părul lung. Samson, de pildă, zice-se că avea în părul lui toată puterea. Şi alţii au purtat părul lung, chiar Sfinţii Apostoli.

- Da, fiule, dar nu uita că toţi aceştia au umblat pe jos. Dacă vrei şi tu…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5