Urmele cărții lui Mircea Gelu Buta

       Suntem în secolul vitezei de după așa-numitul „secol al vitezei” și parcă graba ne acaparează existența cu o insistență de nerefuzat. Nu mai avem timp de cercetare, de învățare, de aplecare asupra slovei de înțelesuri, ne dorim glorie imediată, nu mai avem răbdare cu oamenii care sunt, cu atât mai puțin cu cei care au fost, nu mai vedem monumente, pe lângă care trecem mai nepăsători ca niciodată. Dar, în acest tablou, al lumii de acum, medicul, profesorul și scriitorul Mircea Gelu Buta oprește timpul în loc, pentru o carte de învățătură, așezând Bistrița în destinul celor zece oameni de seamă, care au petrecut un timp din viața lor în acest spațiu.

       Preocuparea lui Mircea Gelu Buta pentru figuri din trecut, care au generat la timpul lor un spirit al locului, care au contribuit la un specific de care avem astăzi parte, care au marcat istoria acestui colț de țară, este una constantă, de suflet. „Cuvântul de prețuire” ( este o noutate, un alt fel de prefață, numit altădată „Cuvânt înainte” ) aparține lui Ioan- Aurel Pop, care intuiește primul faptul că această carte depășește istoria locală, aflându-și loc pe marea scenă a culturii românești.

     Ca un om-arhivă, Mircea Gelu Buta adună documente, le așează în ordinea lor, le dă valoare, interpretează evenimente cu conștiința că ele fac parte din istorie. De unde acest sacrificiu de timp, din partea unui scriitor contemporan? Poate din dăruire, poate din înțelegerea efemerului, poate din respect față de cei care au fost, poate că dintr-un fel de-a fi, ordonat cu sine și cu ideile, cu oamenii, cu istoria, cu cartea. Poate că din toate la un loc.

      Cartea „Urme ale unor oameni de seamă” seduce încă de la coperta întâi, pe care este o fotografie, de epocă, realizată la Karlsbad, în 1911, avîndu-i ca protagoniști pe George Coșbuc, Elena și Alexandru Vaida- Voevod, I. L. Caragiale și av. Dumitru Ciuta. De aici pornește invitația de a ne întoarce în timp, de a intra în viețile „oamenilor de seamă”, care au avut la un moment dat de-a face cu Bistrița. Este vorba despre Andrei Mureșanu și povestea Casei Memoriale din Bistrița, despre Alexandru Odobescu și vizita în Ardeal, despre Alexandru Vaida- Voevod și povestea bustului amplasat la Bistrița, despre Nicolae Iorga și Arhivele Bistriței, despre Miron Cristea și bustul de la Năsăud, despre George Matheiu și tipografia lui, despre George Coșbuc și statuile care-l reprezintă, despre Lucian Blaga la Bistrița, despre Matei Eminescu, despre Constantin Pavel și originile din Bistrița Bârgăului. Sunt zece portrete, de literatură, din imagini, din anexe, din fotografii și mărturii. Zece povești care atrag cititorul într-un tărâm promis. În paginile alocate fiecărei figuri se găsesc întâmplări relatate cu farmec plic, anecdote, imagini vechi și noi, elemente de tradiție îmbinate cu cele petrecute de scurtă vreme, la care autorul acestui volum a luat parte ca inițiator, ca organizator, ca suflet al multor manifestări care, poate, altfel, nu ar fi avut loc, nu s-ar fi întâmplat și nu am mai fi avut cum să aflăm de ele.

       Mircea Gelu Buta nu lasă evenimentele petrecute (cu valoare social-culturală, cum sunt amplasările unor busturi, așezarea pietrelor de temelie pentru edificii), fără a le așeza într-o carte, ca formă supremă de păstrare, de cinstire. Cartea de acum, „Urme ale unor oameni de seamă”, e o frumoasă culegere de povestiri, cu valoare literară, documentară, cu citate, cu dialoguri, cu mărturii, cu descrieri, cu momente de poezie și visare, inspirate de oameni și locuri, cu imagini, ce reușește să-i aducă pe oamenii de atunci mai aproape de oamenii de acum. De exemplu, la întoarcerea din Bârgău, de la Constantin Pavel, meditația își face loc, cu sensibilitate, în paginile cărții: „La plecare, privirea îmi căzu pe livada din jurul casei maestrului. În fiecare pom din livadă îl simțeam parcă pe acel gospodar care i-a sădit, i-a îngrijit și le-a cules ani de-a rândul roadele. În liniștea Bistricioarei, atenția își este atrasă dosr de ciripitul păsărilor. Zeci de înaripate, înscrise în freamătul grădinii, revărsând game muzicale…”, scrie cu talent descriptiv, de adevărat povestitor, Mircea Gelu Buta. Sau, în alt loc, tot despre Constantin Pavel: „Știți ce mi-a spus Bătrânul despre casa de la Bistricioara? (… ) Că el a purtat acest loc o viață în suflet. Și-l dorea nespus.” Într-un fel, Mircea Gelu Buta a intuit și a îndeplinit dorințele multora dintre personajele acestei cărți.

       Individual, fiecare capitol face parte dintr-o viață proprie: Blaga la Bistrița aparține biografiei lui Blaga, Alexandru Odobescu la Bistrița e un fragment din viața scriitorului, dar împreună, toți reușesc să refacă imaginea unui loc. Acest demers de a făuri o unitate de sens peste ani este un scop al acestei cărți, la rândul ei … „de seamă”. Și urmele cărții transformă biografiile în bibliografie. Urmele acestea, de la Bistrița, se vor întoarce și vor îmbogăți viețile scrise ale celor zece care au sporit cu lumina lor „corola de minuni” a locului în care noi trăim.

Elena M. Cîmpan