Valentin Falub oferă o lecţie scrisă pentru tinerii de azi

Beclenarul Valentin Falub aduce, acum, la o vârstă onorabilă, întâmplări „piperate” din copilăria sa, de la Ciceu Poieni, între coperţile volumului „Cartea cu întâmplări”, apărut la Editura Napoca Star. Pătrundem, prin intermediul crâmpeielor de proză memorialistică, într-o lume a copilăriei în care dragostea pentru satul natal este echilibrată de dragostea pentru carte, timpuri premergătoare colectivizării, etapă care a stins demnitatea ţăranului nostru. Aşadar, aflăm o serie de întâmplări despre tânărul Valentin „trimis cu bivolul la păscut” pe „drumeagul de ţară şerpuitor şi plin de praf”.

Facem cunoştinţă cu asprimile „şefilor” care, pentru a-şi arăta „puterea” te provocau la duel din orice motiv. Bulisandu, tovarăşul pedagog, este un „om aspru, mic şi al dracului” care l-a pedepsit pe tânărul Valentin, pe motiv că citea „literatură duşmănoasă, împotriva regimului democrat popular”, adică pe Boccaccio. Pedeapsa aspră l-a făcut pe şcolar să ia drumul spre casă, în miez de noapte, pe zăpada aspră, fiind însoţit doar de „lumina lămpaşului” ce „îşi arunca razele printre fulgii de nea”.

Cartea, care se vrea un omagiu adus copilăriei, prezintă, pe alocuri, crâmpeie de adevărată literatură. De o emoţie aparte sunt pasajele din „Cererea”, când aflăm cum în faţa întregului sat, în Căminul Cultural, badea Todor este forţat de comunişti să-şi dea pământul colectivului dacă vrea că odrasla lui să mai poată urma şcoala: „domnule dragă, pe acest fecior am vrut să-l fac urmaşul meu, să fie ţăran… dar om face-o şi pe asta”, a spus, cu ochii în lacrimi, că-şi trădează pământul badea Todor, ştiind că „viitorul copilului său era mai important decât propriul viitor”. Întâmplări de tipul Ion Creangă sunt petrecute în compania colegului Tănase. Falub fură prune, mere, briceagul unchiului, dar şi poeziile lui George Coşbuc din dulapul şcolii, carte pe care o ascunde în grajd. De fiecare dată, cei doi mici hoţi sunt prinşi, concluzia fiind, în urma bătăilor aplicate, că „nu durerea, ci ruşinea era mai greu de suportat”, părinţii fiind nemulţumiţi că „i-a făcut de râs în tăt satul”.

Mai greu de suportat pentru părinţi au fost momentele în care, dorind să-l ajute pe tatăl lui în confecţionarea unei cuşti, copilul a apropiat un chibrit aprins de firul „care-i gâdila-se faţa”, aprinzând în acest fel cămara cu bunătăţi a casei.

Pe cât de hazlii sunt momentele în care furând ouă de la lelea Titiană, pentru a cumpăra ţigări Naţionale de la Cooperativă, în urma cărora tinerii au jurat că nu mai fumează deoarece „s-au îmbătat”, pe atât de cutremurătoare sunt poveştile cu căprioara cea sfâşiată de lupi şi mai apoi răzbunată de pădurar, momente care ne amintesc de „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş.

Probabil, vom asista la o continuare a acestor momente cu tânărul Valentin Falub, deoarece povestea se încheie „la numai 17 ani”, când acesta primeşte postul de bibliotecar la Dobric.

Valentin Falub este unul dintre puţinii bistriţeni care a îndrăznit şi a reuşit să scrie şi teatru, amintind aici „Pribeagul”.

După cum spuneau în prefaţă şi postfaţă Sorin Gârjan şi Flavia Poenar, Valentin Falub scrie, în primul rând, pentru că aşa se simte el bine, scriind. Prin demersul său, Valentin Falub aduce în atenţia noastră portretul tânărului care, în dorinţa de a se face domn, părăseşte satul natal, păstrându-l însă în suflet peste ani. O lecţie pentru generaţiile actuale.