Valer Bindea: Politica trebuie să o faci şi spunând lucrurilor pe nume, nu umblând numai cu cioara vopsită
Valer Bindea, fost secretar de stat în Ministerul Muncii: Sunt membru PNL din 1990 şi am rămas în continuare indiferent de ce mi s-a întâmplat. Mie mi s-au întâmplat şi lucruri bune, şi lucruri mai puţin bune. Legat de ceea ce s-a întâmplat în judeţul Bistriţa-Năsăud, partidul acesta creat de Tăriceanu cu ajutorul PSD-ului, în Bistriţa – de Dorin Popescu, cu ajutorul PSD-ului, nu o să reziste prea mult. Mă refer, în primul rând, la Bistriţa.
În Bistriţa, partidul acesta este o grupare de familie a lui Popescu: el, cumnatul său, vărul său pe care l-a pus preşedinte interimar. Şi probabil că l-a pus interimar ca să ajungă Popescu preşedinte şi mai apoi să îl pună pe Ţintean vicepreşedinte, când nu va mai fi prefect. Ioan Ţintean este singurul prefect care este înalt funcţionar public aşa cum a spus el, dar este singurul înalt funcţionar public şi ocupă postul de prefect susţinut cândva de PNL. Ceilalţi funcţionari publici susţinuţi de PNL nu mai sunt prefecţi prin alte judeţe.
A rămas domnul Ţintean şi spune că are proiecte personale până se pensionează. Păi cum să fii tu prefect, susţinut de un partid, când la guvernare este un alt partid? Nu sună bine. Eu am fost prefect când am fost susţinut de PNL. Sigur atunci prefectul era înalt funcţionar public, mă rog, eram un prefect mai important decât unul care este înalt funcţionar public, eram demnitar pe vremea aceea. Probabil, s-au gândit că ăştia pe care i-au adus acum nu au demnitate şi din cauza aceasta sunt înalţi funcţionari publici. Ar trebui să se revină la chestia aceasta: dacă prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, iar guvernul PSD, cum să fii tu un prefect PNL sau PRL, trebuie să fii un prefect PSD sau susţinut cândva de PSD. Ne ascundem după deget cu înalţii funcţionari publici şi cu directorii de descentralizate care au fost susţinuţi de partide.
Am stat de vorbă şi cu primarii noştri: oamenilor nu le este bine în ce situaţie au fost puşi. E o stare neplăcută, un disconfort. Ei au fost duşi în această excursie la Bucureşti, unde totul a fost plătit, ei nu au plătit nimic, dar nu au mai stat la vot, pentru că dacă au fost excursionişti, nu mai aveau drept de vot, probabil.Toţi ai noştri spun că au fost doar într-o excursie la Bucureşti, nu au fost la Congresul PLR. Oamenii sunt de bună calitate şi mai au şi un avantaj: au fost aleşi primari pe listele PNL-ului şi nu prea pot pleca din PNL. Toţi aceştia au fost aleşi pe listele PNL-ului şi nu ale USL-ului, pentru că negocierile duse de fostul preşedinte au fost slabe, am pierdut şi primari şi localităţi urbane. În 2012 a fost conducere slabă şi la nivel naţional. Au ajuns parlamentari care acum ne creează greutăţi. Şi în Bistriţa, întotdeauna, ne-am ales şi consilierii, şi directorii, pe interese personale.
Eu mă gândesc acum cum se simte acum Popescu care s-a declarat mare prieten cu Quintus, să îi spună acum că am trădat, sau Ţintean care se declara mare prieten cu Antonescu, să îi spună acum că manevrez pe aici şi luăm primarii şi le promitem nu ştiu ce bani pentru proiecte împreună cu PSD-ul?
Ei, vedeţi dumneavoastră, momentele acestea tulburi aleg apele de uscat, binele de rău, adevărul de minciună şi valoarea de nonvaloare. Eu consider că prin acest moment nefericit pe care îl trăim, avem şi un câştig: că scăpăm de anumite probleme care altfel ne creau numai probleme şi greutăţi, şi mă refer concret la Dorin Popescu, că de Popescu nu am fi scăpat niciodată. Acum s-a dus, ducă-se! Să fie sănătos! Să ia pe cine poate, dar de calibrul lui, să nu se atingă de primari, că nu are nici un merit că vreunul a ieşit primar, să nu se ia de oamenii serioşi din partid.
Politica trebuie să o faci şi spunând lucrurilor pe nume, nu umblând numai cu cioara vopsită. (declaraţii făcute în cadrul conferinţe de presă la sediul PNL)
Citiţi şi:
- Prefectul Ioan Ţintean: Dacă mi se va întrerupe detaşarea, mă voi duce pe scaunul de la Finanţe, acolo unde sunt titular
- Ioan Turc nu se vrea a fi ţapul ispăşitor al PNL-ului
- Oltean: Susţin această construcţie de dreapta. Sper să îngenunchem orice fel de orgoliu
- Stelian Dolha: În timp ce afişele cu USL sunt la locul lor, cele ale PNL-ului sunt rupte peste noapte
- MRU vine din nou în judeţ
Comentarii
Domnul Bindea,
Efectiv bateti campii ! Cred ca sunteti cam "depasit de vreme" si este timpul sa stati "la pensie" ! Chestia cu primarii si prefectii sustinuti de anumite partide este o mare porcarie, ptr ca ei sunt functionari publici, alesi de "oameni" si nu de anumite partide si-i reprezinta pe "ei" si nu o anumita "politica". Efectiv, primarii si prefectii ori presedintii de Consilii Judetene, n-ar trebui sa faca parte din absolut nici un partid, ca in exercitarea atributiunilor de serviciu, efectiv, din toate legile de organizare si functionare, "ei" fac administratie publica si nicidecum "politica" ( vreunui partid anume, de stanga ori de dreapta cum o fi el).
De ce nu vreti sa intelegeti, voi astia... politicienii... ca aceste persoane, sunt alese si votate de "alegatori" si nu de partide si n-aveti dreptate absolut deloc ?! Probabil va este ciuda ca nu va mai baga absolut nimeni in seama si ca efectiv in ultimul timp doar ati "batut campii"... ca altceva nu pot sa intzeleg...
Adaugă comentariu nou