Varianta ocolitoare a municipiului Bistriţa, finanţată în exerciţiul financiar 2014-2020

Construcţia variantei ocolitoare  a municipiului Bistriţa va putea fi finanţată, dată fiind valoarea însemnată, în exerciţiul financiar 2014-2020, a anunţat directorul Autorităţii de Management a POS Transport, Marcel Boloş. Acesta a menţionat că traseul varinatei va putea trece şi prin intravilanul municipiului, lucru neîngrădit de Comisa Europeană, singura condiţie obligatorie fiind obţinerea acordului de mediu.

     “Valoarea investiţiei este una însemnată pentru Programul Operaţional Sectorial Transport. Pentru această perioadă de programare, dată fiind valoare investiţiei, poate că e bines ă analizăm cu prudenţă. Proiectul pleacă spre aprobare la Comisia Europeană şi cred, la modul cel mai realist, că şansele sunt pentru următoarea etapă de programare. Eu rămân optimist, în sensul că etapa d eprogramare începe în 2014, şi un asemenea proiect trebuie să-l pregătim cu o deosebită prudenţă. Din experienţa pe care o am în aprobarea acestor proiecte la Comisie, trebuie să avem toate documentele puse în cea mai bună ordine, astfel încât să nu înregistrăm o eventuală respingere  a proiectului”, a declarat directorul AM POS-T, Marcel Boloş.  

     Primarul municipiului Bistriţa a adăugat că după aprobarea PUG, din şedinţa CL Bistriţa de joi, se va aştepta acordul de mediu de la APM BN. “Este în aşteptare acordul de mediu de la Agenţia de Mediu, care poate să-l dea în baza unui document de urbanism, Planul de Urbanism General care va fi aprobat joi. După aceea, Agenţia pentru Protecţia Mediului poate să dea acordul de mediu pentru varianta ocolitoare Sud, iar de acolo, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale începe să deruleze proiectul, aprobarea studiului de fezabilitate şi prinderea la finanţare, bineînţeles într-o perioadă cât mai scurtă. (…) Categoric, PUG-ul va trece”, a explicat primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu.

Comentarii

29/10/13 15:04
Vizitator

Cea mai simpla solutie de fluidizare si descongestionare a circulatiei in oras este aceea de a scapa de traficul greu si cel de tranzit, prin scoaterea lui inafara orasului. Mutarea tranzitului dintr-o parte in alta a orasului nu rezolva problema. De aceea pentru Bistrita centura 2Sud este chiar mai proasta decat actuala centura 1Nord, deoarece aceasta nu preia si tranzitul de pe DN17C, care continua sa se desfasoare prin oras.
Ba mai mult, recent, in presa locala a aparut o referire la un proiect complex denumit ”Mărirea gradului de siguranţă a acumulării Colibiţa”, proiect în care vor fi cuprinse şi lucrări de amenajare a Râului Bistriţa pe întreg cursul de apă (din aval de baraj până la confluenţa cu Râul Şieu). Acest proiect este gestionat de Sistemul de Gospodarire a Apelor (SGA) Bistrita-Nasaud si se afla in stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate. Obiectivul din acest proiect pentru orasul Bistrita apare sub enuntul : “Amenajarea Râului Bistriţa între Podul Jelnei şi Podul Budacului, ca zonă de recreere şi promenadă”, ceea ce este insuficient. Reamintim ca in anul 2006, a fost elaborat proiectul: P.U.Z. Bistrita ‘Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill), care prevedea amenajare de alei pietonale, piste de biciclete, locuri de recreere aferent malurilor intre Podul Budacului si podul Jelnei cu legaturi spre Parcul municipal si Dealul Codrisor. Dupa acest model, ar trebui extinsa elaborarea unui proiect integrat de amenajare si dezvoltare turistica si de agreement a albiei riului Bistrita intre Unirea si Viisoara care sa prevada intre altele amenajarea unei artere de circulatie de tip splai pe malurile raului Bistrita . In felul acesata ar putea fi realizata o legatura rutiera urbana de tip splai pe malul stang al raului Bistrita intre Unirea si Viisoara, fara sa mai fie nevoie de distrugerea padurii Codrisor. De altfel, in “Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Bistriţa pentru anii 2005 – 2015″, Pădurea Codrişor era inclusa in zona de protecţie a centrului istoric al Bistriţei. Iata cum era formulat paragraful respectiv: “O zonă cu valoare peisagistică este o arie naturală protejată, caracterizată prin concentrarea în cadrul teritoriului său a unor peisaje naturale unicate sau rare. Pentru municipiul Bistriţa a fost declarată zonă cu valoare peisagistică zona împădurită a dealului Codrişor, care face parte şi din zona de protecţie a centrului istoric al municipiului Bistriţa. În aceste zone, autorizarea executării construcţiilor va avea în vedere păstrarea calităţii mediului natural şi a echilibrului ecologic, interzicându-se amplasarea de unităţi productive. Pentru dealul Codrişor se propune reamenajarea parcului care a funcţionat aici în perioada interbelică. Dealul Codrişor, deal care bordează malul stâng al râului Bistriţa, în prezent neamenajat, are un potenţial nevalorificat, putând prin poziţie şi amenajări să devină un punct de atracţie turistică (locuri de belvedere). Altitudinea la care se află aceste puncte permite o vedere de ansamblu asupra oraşului vechi”. De aceea ar trebui regandit traseul centurii ocolitoare astfel incat acesta sa scoata in totalitate traficul de tranzit inafara orasului, inclusiv de pe DN17C, care pana la Statiunea Pomicola a devenit o strada in oras, la fel ca actuala centura 1Nord.

30/10/13 09:21
Nicholas Kazan

Varianta Bistrița Sud 2 încalcă toate directivele prevăzute în Planul de Dezvoltare Strategică a Bistriței 2010-2030, Plan pe care Primarul Crețu trebuie să-l execute, însă care Plan este sabotat. Realmente sabotat! Pentru o mai bună înțelegere a problemei, citiți Ghidul de Dezvoltare Strategică a Bistriței, pe care îț găsiți la toate chioșcurile din oraș.
Bistrițenilor, oameni buni, Nu vă lăsați induși în eroare. Varianta Bistrița Sud 2 este o aberație axiomatică – orice “variantă” presupune o… altă variantă… Această aberație prejudiciază principiul democratic, însămânțează un precedent dăunător, terfelește bunul simț, ne prostește.
Bistrițenilor, Acționați Acum!! Opriți acest nonsens, această greșală monumentală, această idioțenie!

30/10/13 10:05
Vizitator

Traseul 2Sud, fara functia de centura ocolitoare (care oricum nu ocoleste nimic) poate fi realizat foarte simplu pe la poalele padurii Codrisor, facand astfel legatura dintre Podul Budacului si Podul Jelnii, prin reluarea proiectului:"P.U.Z. Bistrita ‘Dealul Codrisor’ (Codrisor Hill)", care se gaseste pe internet. Astfel, nu-i nevoie de sacrificarea padurii ca sa ajungi din Unirea la Viisoara pe malul stang al Bistritei.
Avand in vedere ca ponderea traficului greu si de tranzit vine dinspre nord si vest (Cluj, Oradea, Baia Mare) nu este rational sa inghesui tot tranzitul acesta prin sudul orasului, in cea mai linistita zona la mai putin de 500 m de parc , de casa de cultutura, de stadion si pe la poarta spitalului TBC. De aceea in mod logic centura ocolitoare trebuie facuta pe la nord, aceasta avand avantajul de a prelua si traficul de pe DN 17C inainte ca acesta sa ajunga in oras. De aceea, ar fi bine sa mai fie luata in considerare si o alta Varianta OCOLITOARE pentru trafic greu prin nord ar urma sa porneasca din DJ 151 deviata spre Valea Boilor, pe dupa ROMBAT, urmand pe dupa firma Leoni apoi pe dupa Cartierul Subcetate, pe la Statiunea pomicola facand jonctiunea cu DN 17C de unde descarca traficul de tranzit dupa care se indreapta catre iesirea din Unirea spre Livezile. O prelungire de cca 5 km pe Valea Magherusului ar putea prelua si traficul de pe DN15A, undeva intre Crainimat si Sieu Magherus.

03/11/13 10:42
Un cetatean din...

Pai... noi stiam ca exista atat proiectele necesare, cat si aprobarile construirii acestei artere de circulatie... si ca CE a finantat aceasta lucrare integral... ca sa aflam ca este necesar ca abia de acuma incolo sa se faca toata "documentatia" ... !!!!!? Acuma... cum este ?
Nu stiu de ce, dar am senzatia ca pana se va pune in executare acest proiect, USL-ustii se vor dezintegra si vor "pica" de la putere si iar nu se va face nimic... ! Vor veni altii... care pana se vor gandi, pana se vor suci... vor pica de la putere si ei... din nou si tot asa... si n-o sa se (mai) faca absolut nimic bun in acest municipiu.
Efectiv nu mai pricep de ce noi romanii ne "luptam " noi intre noi... si suntem efectiv... proprii nostri "dusmani" ... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5