VASILE REU (RĂU) - BOB - FABIAN (31.12.1795, - 07.04.1836) PRIMUL POET DE ORIGINE BÂRGĂUANĂ

Născut la Rusu Bârgăului într-o străveche familie de grăniceri, Vasile Rău (Reu) – Bob – Fabian este considerat cel mai vechi intelectual de origine bârgăuană, cunos¬cut din documente, care a ajuns asistentul lui Gh. Asachi şi profesor la Academia Domnească din curtea Mitropoliei de la Iaşi, redeschisă în 1828 sub numele de Gimnaziul Vasilian, care a funcţionat, după 20 noiembrie 1834, prin sprijinul domnitorului Mihail Sturza, sub denumirea de Academia Mihăileană până în 1860, când domnitorul Al. I. Cuza va întemeia la Iaşi, prima Universitate din viitoarea Românie.

Cărturar de elită şi poliglot, Vasile Rău (Reu) – Bob – Fabian, a devenit un strălucit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, fiind autorul mai multor manuale şcolare, între care o gramatică româno - latină, o aritmetică şi "Elementele geografiei", publicate în l834.

A fost numit paharnic, de către domnitorul Mihail Sturza şi a devenit, post mortem, unul dintre primii poeţi clasici ai Moldovei şi ai ţării, fiind originar din Valea Bârgăului, judeţul Bistriţa – Năsăud.

Bunicul său dinspre tată, preotul Vasile Reu din Rusu Bârgăului, a avut patru feciori: Ion Reu, care a ajuns preot în sat în locul tatălui său; Pavel Rău, care a ajuns căpitan în cel de-al II - lea regiment de graniţă năsăudean, cunoscut ca un brav stegar şi erou al batalionului acoperit de glorie, în vestita bătălie de la Arcole (1796) de lângă Areda, Vene¬ţia, împotriva unei armate condusă de însuşi Napoleon Bonaparte, mort la Mocod în 1825; Maftei Reu, căprar în regimentul de graniţă şi Petru Rău, căprar şi el în regiment şi tatăl primului poet al Ţării Bârgaielor, Vasile Reu (Rău) – Bob Fabian.

Mama poetului a fost Anisia Reu, născută Bob, unica fiică a preotu¬lui Toader Bob, nobil de Mănăştiur -Copalnic (jud. someş), paroh în comuna Maieru şi văr primar cu Ioan Bob, episcopul Făgăraşului. Bunicul îl adoptă pe Vasile Reu, care devine Bob, urmează şcoala în comuna Maieru şi apoi şcoala germană normală din Năsăud, gimnaziul româ¬nesc din Blaj, după care, primind o bursă acordată de Ioan Bob, Episcopul Făgăraşului, văr cu bunicul său, Vasile Reu Bob îşi continuă pregătirea universitară la Cluj, unde face studii juridice şi de filozofie, dar renunţă în ultimul an la studii şi părăseşte Clujul, schimbându-şi numele după latinescul Fabian, probabil ca să scape de armată, după cum se obişnuia pe atunci, cu toate că în tinereţe visase să ajungă „judecător militar” la regimentul grăniceresc.

Numele poetului a rămas, conform dorinţei acestuia, cel de Vasile Fabian, sau Vasile Fabian - Bob, dar nu trebuie lăsat uitării numele său ini¬ţial, de Reu (Rău), care reprezintă de fapt familia din care s-a născut, la 31 decembrie 1795, în Rusu Bârgăului. Era o familie ce provenea dintr-un vechi neam de „deregători locali", grăniceri şi preoţi, toţi purtând acest nume de Reu (Rău) sau Reus (Raus), care s-a păstrat în satele bârgăuane, din care s-au tras şi alţi importanţi scriitori şi poeţi, cum ar fi Valentin Raus din Bistriţa Bârgăului, Aurel Rău din Josenii Bârgăului şi nepotul acestuia, Dinu Flămând din Susenii Bârgăului, de mult consacraţi în literatură. Într-o astfel de ipoteză, talentul literar al lui Fabian, s-a moştenit şi pe linie genealogică, peste mai bine de un secol.

Din nefericire, poeziile scrise de Fabian în limba română sunt foarte puţin cunoscute. Ele au fost publicate postum, la trei ani după moartea poetului, graţie lui George Bariţiu, pe atunci tânăr editor - redactor la „Foaia pentru minte, inimă şi literatură”, supliment săptămânal al revistei „Gazeta de Transilvania”, primul mare periodic al românilor din Imperiul Austriac, tipărit la Braşov. Astfel, în nr. 13 din 26 martie 1839 este publicată în prima pagină poezia „Moldova la anul 1821”, având următoarea precizare: „Poezii dintr-ale răps. Prof. pah. V. Fabian”.

Versurile următoare străbat prin veacuri până la noi, reţinându-ne şi azi atenţia: „S-au întors maşina lumii, s-au întors cu capu-n gios,

Şi merg toate dimpotrivă, anapoda şi pe dos:

Soarele de-acum răsare di¬mineaţa la apus

Şi apune dinspre sară cătră răsărit în sus".

Ele au fost ca un sunet de diapazon pentru Eminescu, care a transpus într-o măiastră simfonie patetismul lor în Epi¬gonii:

„S-a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;

Noi sântem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;

Noi în noi n-avem nimic, totu-i calp, totu-i străin!”

Locul lui Vasile Fabian-Bob-Rău în literatura română a fost definit şi prin publicarea de către Aron Pumnul a poeziilor sale în „Lepturariul rumânescu cules den scriptori rumâni” , tomul III, Viena, 1862, în care era aşezat alături de Antohi Cantemir şi Vasile Cârlova. G. Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini pînâ în prezent (Buc.1941), caracterizează poezia lui Vasile Fabian Bob ca fiind înzestrată cu „viziunile cataclismului", cu element „idilic", dar şi cu „vederi pătrunse de un blând umor", incadrându-l în capitolul „Clasicii întîrziaţi”, după primii Văcăreşti, Matei Milu, Vasile Aaron, Ion Barac, D.Ţichindeal, Ion Budai-Deleanu, Dinicu Golescu, etc.

Vasile Reu - Bob - Fabian este unul dintre cei mai vechi poeţi ai noştri. care deşi a avut o viaţă scurtă şi de la care au rămas doar câteva poezii, rămâne în rândul marilor cărturari vizionari, ce au lăsat importante urme şi moşţeniri literare. În ultima zi din acest an se vor împlini 215 ani de la naşterea poetului Vasile Fabian – Bob – Reu (Rău), iar la 7 aprilie 2011 se vor împlini 175 de ani de la trecerea sa în eternitate.