Viaţa-n rondel

Scriitorul Dumitru Popiţan vine în atenţia publicului cu un nou volum, de această dată cu un gen de poezie mai puţin abordat – rondelurile. Rondelurile, poezii cu formă fixă în care primele două versuri din strofa întâi se repetă ca ultimele versuri din strofa a doua, iar primul vers încheie poezia formată din 13 versuri. Dumitru Popiţan găseşte în rondel “uşurinţa” de a se exprima şi a pune pe hârtie ceea ce simte. Cele 90 de rondeluri din volumul cu acelaşi nume, apărut la Editura Karuna, abordează aspecte trăite de scriitor sau de semenii lui: frământări vitale, iubire, umor, ură, revoltă, nemulţumiri, toate la un loc venind să arate universul în care ne învârtim cu toţii. Se simte nuanţa melancolică specifică acestui gen de poezie: “Cuibul visurilor tale/ Moştenite se-mpletesc/ Cu tot ce-ntâlnesc în cale/ Cu tot ce e românesc”, caracterizare care ne duce cu gândul la Sever Ursa. Divinul este aproape de Popiţan, “Mă roagă, parcă, Dumnezeu/ Să scriu rondeluri diferite”, continuând în acelaşi registru: “Nu huliţi icoane sfinte/ Închinaţi-vă mai bine”. Mama este oglindită într-o serie de poeme cu titlul “Mamei mele”. Nu poate lipsi din tematică dragostea, poezia unei porţi amintindu-ne de poemul “Nu te-ai priceput” de George Coşbuc şi de săruturile date la scară: “Poarta ta să-ţi spună iară/ Câte drumnuri am bătut/ Ca s-ajung la voi aseară/ Să-mi dai măcar un sărut”. Deşi “blesteamă” metaforic ceasul în care s-a apucat de scris rondeluri, ne dăm seama că Dumitru Popiţan nu se poate separa de acest gen liric care i se potriveşte precum o mănuşă, sufletul lui avid de frumuseţe.