Femeia în versurile lui Dumitru Popiţan

Poetul Dumitru Popiţan ne-a obişnuit să aşeze, în cărţile sale, poeziile pe teme, astfel întâlnindu-ne în cele aproape 30 de cărţi, cu poezii dedicate satului natal, catrene, versuri satirice, triolete şi terţete, rondeluri etc. Volumul „Femeia în versurile mele”, apărut la Editura Karuna, căruia Popiţan i-a rămas fidel de-a lungul timpului, aduce în faţa noastră chipul celei care ne este mamă, soţie, iubită, zugrăvind o Eva a frumuseţilor ancestrale: „Ai apărut ca din senin/ Pe cerul veşnic înstelat/ Când tu pe mine m-ai lăsat/ Iubiri în păru-ţi să anini”. Mereu atent cu doamnele din viaţa lui, poetul ştie să le facă viaţa frumoasă, aşezând lumina în calea lor, ca un Cupidon: „Femeia-i filozofie/ Trimisă pe acest pământ/ Ca să facă armonie/ Între faptă şi cuvânt”.
Cele mai multe poezii din acest volum sunt dedicate mamei, cea dătătoare de viaţă: „A venit la mine mama/ Să vadă dacă mi-e greu/ Mi-a zis să iau bine seama/ Şi să cred în Dumnezeu”. Dăscăliţa, şoferiţa, femeia capricioasă, poliţista, femeia în toate ipostazele ei este prezentă în versurile lui Popiţan, într-o carte care ar putea fi oferită ca dar doamnelor care, astfel, vor descoperi sensibilitatea din sufletul poetului: „Din tot ce a fost a mai rămas/ Doar amintirea ta curată/ Iar în momente de pripas/ Eu te înalţ o preacurată”.