Senior pe calea cuvintelor

Când scriu aceste rânduri am în faţă un teanc de cărţi semnate Dumitru Popiţan, scoase la Editura Karuna Bistriţa.
„Aş vrea”, volum cuprinzând 310 pagini, despre care domnul Menuţ Maximinian scria în prefaţă: „… versurile lui Dumitru Popiţan sunt un popas pe coarda inimii, întru surprinderea dorinţelor noastre…”, iar eu i-am zis simplu: „Jocul de-a poezia”.
„Versuri de lângă altar”, o carte ca o rugăciune înălţată către Pronia Cerească pentru iertarea păcatelor, despre care părintele Nicolae Feier scrie „Volumul „Versuri de lângă altar” ne dezvăluie sufletul unui om adevărat, fără vicleşug, om care-şi cunoaşte limitele puterilor sale duhovniceşti, cunoscător al suferinţei şi biruitor al ei prin perseverenţă, într-o credinţă fiinţială, neparazitată de doctrine, un suflet trăitor al unei ortodoxii vii şi lucrătoare, plină de expresivitate şi candoare, simplă ca o colindă din bătrâni” (Dumitru Popiţan, „poetul înţeleptei senectuţi”, prefaţă la volumul sus-amintit).
Colinde, ritualuri, datinile străbune, satul natal rămân icoane de suflet pentru omul plecat de acolo, dar un loc de cinste îl ocupă şi traiul cu soţia într-o viaţă, cu regret în suflet pentru trecerea ei în eternitate: „Am aprins o lumânare/ Ce s-a stins când ai plecat/ Tu pe ultima cărare/ Şi pe mine m-ai lăsat/ M-ai lăsat să-ndur durerea/ Anilor câţi îi mai am/ Singur mă lasă durerea/ Tu erai al meu balsam” (Am aprins o lumânare).
„Catrene” – o carte de o inspiraţie originală, în care autorul extrăgând câte un vers dintr-o poezie de Alecsandri, Coşbuc, Arghezi, Eminescu, Goga, Şt. O. Iosif, Ilişuan sau Minulescu, ori chiar din propriile versuri scrise anterior, alcătuieşte câte un catren, căruia îi dă adesea un mesaj sau o interpretare contrară textului din care l-a scos: „Hai să dăm mână cu mână/ Şi să facem o fântână,/ Fântână cu apă rece/ Să bea din ea cine trece” (pag. 8) sau: „Pocnind din bici pe lângă boi/ Mergea ţăranul pe ogor/ Sosit-a vremea şi la noi/ Să meargă badea pe tractor (pag. 16).
Ca-n mai toate cărţile sale găsim prioritar dorul de satul natal, după copilărie, grijile şi viaţa omului vârstnic cu dragoste de nepoţi, ca o oglindă a vieţii la vârsta a treia, cu bune şi rele. Cartea scrisă cu sufletul pe buze vrea să aducă şi-n sufletele cititorilor numai bucurii.
Dar ca un om al sportului, Dumitru Popiţan ţine să-şi facă datoria imortalizând imaginile personalităţilor din sportul românesc, care ne-au adus glorie şi renume: „Mulţi dintre ei îşi duc zilele pe care le mai au într-un anonimat sinistru şi numai câte un condeier îşi mai aduce aminte de ei şi-i trece în file de carte, spre neuitare.
Prezenta carte („Muzeul gloriilor noastre”) tocmai acest lucru îl face. Trece în file de carte spre neuitare pe cei care au strălucit şi au făcut ca tricolorul să se înalţe pe cel mai înalt catarg, iar imnul ţării noastre să răsune peste mări şi ţări, ca un semnal al triumfului sportului românesc, în întrecerile sportului mondial. („În loc de prefaţă”, pag. 5)
Scurte date biografice, portretul, ramura sportivă în care au activat şi ocazia (Olimpiada) în care au luat medalia, sunt date consemnate la fiecare din cei aproape 70 de sportivi cuprinşi în volum. Acestea dovedesc o muncă riguroasă, depusă la scrierea cărţii.
Ca profesor de sport, domnul Dumitru Popiţan ţine să ne informeze la începutul volumului despre istoricul jocurilor olimpice, originea lor şi evoluţia peste timp.
Ataşând la finalul volumului portretele a 90 de olimpici (color), autorul ţine să ne întregească imaginea despre cei care ne-au adus glorie ţării prin munca şi străduinţa lor.
„Muzeul gloriilor noastre” este o carte frumoasă şi riguros realizată de un iubitor al sporturilor, care şi-a făcut datoria faţă de ţară şi cartea ar trebui să stea în bibliotecile tuturor cluburilor sportive.