Vicepreşedintele CJ, Alexandru Pugna, împreună cu directorii Alexandru Gavrilaş şi Ioan Pintea, la Cernăuţi şi Chişinău. Vezi ce au discutat bistriţenii cu fraţii de peste graniţă

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna împreună cu managerii Alexandru Gavrilaş, de la Complexul Muzeal şi Ioan Pintea, de la Biblioteca Judeţeană, a făcut o vizită la Cernăuţi, acolo unde anul trecut o amplă delegaţie bistriţeană a semnat un parteneriat de colaborare. Bistriţenii au participat la inaugurarea Centrului Cultural Românesc „Eudoxiu Hurmuzachi”, dar şi la dezvelirea bustului cărturarului Vasile Posteuca. Din periplul cultural nu a lipsit vizitarea statuii poetului Mihai Eminescu, Universitatea din Cenăuţi, Casa Aron Pumnul, unde a avut loc şi o întâlnire cu acad. Vasile Tărâţeanu, cu ministrul departamentului românilor de pretutindeni, cu consulul României, oameni implicaţi în renovarea acestei case. Reamintim faptul că preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan , a înaintat un memoriu Guvernului României, prim ministrul Victor Ponta deplasându-se la faţa locului, iar mai apoi, alocând bani pentru refacerea casei în care Biblioteca Judeţeană va inaugura o filială. „Despărţiţi pe nedrept, datorită vicisitudinilor istoriei de patria mamă, aceşti români ai noştri au trecut prin momente cumplite, şi de multe ori nu puteau să spună că sunt români. Am poposit în locuri de mare vibraţie românească. Cel mai emoţionant moment a fost deschiderea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, unde au participat mii de români, ce au plâns de emoţie văzând că de acum vor avea în centrul Cernăuţiului un loc unde pot să-şi exprime bucuria de a fi român”, declară vicepreşedintele Alexandru Pugna.
De la Cernăuţi, bistriţenii au poposit la Chişinău, unde au pus la punct ultimele detalii legate de vizita unei ample delegaţii bistriţene, condusă de preşedintele CJ, Radu Moldovan, în perioada 31 iulie – 2 august. Aici au avut întâlniri cu directorul bibliotecii „B.P.Hasdeu”, ministrul Culturii, cu şeful Institutului Cultural Român, cu directorul Galeriei de Artă şi cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Următoarea întâlnire amplă, aşadar, după cele din Spania şi Ucraina, cu confraţi români, va avea loc la Chişinău, unde vor fi organizatre o seria de întâlniri de suflet cu fraţii de peste Prut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5