(Video) Festivitate inedită la „Liviu”. Promoţia 2020 ne salută de pe clădirea Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”. Ultimul clopoţel a sunat în mediul virtual. Mesaj emoţionat din partea unui artist
Emoţii azi pentru absolvenţii Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” pentru care festivitatea de absolvire a fost făcută altfel. Clopoţelul a sunat online, fiecare dintre cei 220 de absolvenţi fiind acasă, în faţa calculatorului. Pentru ei, la ora 11.30, au fost lansate baloane în culorile şcolii pentru fiecare clasă. Dintre cei 220 de absolvenţi, pe banner îi vom regăsi doar pe cei care şi-au dat acordul de a le fi folosită imaginea, însă acest lucru a fost făcut într-o majoritate covârşitoare. „Vă dedicăm această zi vouă, celor 220 de tineri care în scurt timp vă veți numi cu mândrie absolvenți ai „Liviului”. Vouă, promoției 2020. O promoție cu adevărat altfel, o promoție care a învățat mai mult decât o alta lecția responsabilității.
Viitorul poartă numele fiecăruia dintre voi. Iar noi, profesorii voștri, credem în viitor. Credem în voi” este mesajul transmis de profesori.
„Dragi absolvenţi, 2020 este un an altfel pentru tot mapamondul. În acest context niciun eveniment nu şi-a urmat cursul firesc şi ne oferă tuturor experienţe inedite. Fiecare zi e o lecţie de viaţă şi suntem în situaţia de a reevalua valoarea lucrurilor pe care le preţuim. Această perioadă ne-a făcut să fim mai conştienţi, să apreciem adevăratele valori umane, empatia, solidaritatea, bunătatea. Îmi pare sincer rău că nu am putut petrece la şcoală ultimele săptămâni şi presupun că nici voi nu aţi crezut că o să doriţi atât de mult să reveniţi la şcoală. Este mult prea trist că sunteţi lipsiţi de acele clipe la care aţi visat de-a lungul anilor. Festivitatea de absolvire, banchetul, momentele frumoase cu colegii din clasele mai mici. În tot acest timp cât aţi fost departe de şcoală aţi dat dovadă de răbdare, înţelegere şi multă responsabilitate. Pentru mulţi dintre voi şcoala era locul unde vă făcea plăcere să veniţi. Pentru că în Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” aţi întâlnit cei mai mulţi prieteni, pentru că între ore distracţia era mare şi pentru că la chioşc erau cele mai bune cornuri. Dar nu în ultimul rând, pentru că în această şcoală i-aţi cunoscut pe profesorii voştri. Aţi dovedit pe parcursul celor patru ani de liceu că şcoala a însemnat pregătire temeinică, documentare, dezbateri, eseuri, rezolvări de probleme până noaptea târziu şi foarte multe cărţi citite. Aţi fost generaţia care a adus foarte multe premii de la olimpiade şi concursuri. Aţi fost cei cu care ne-am mândrit. Sper că şcoala a ştiut să vă răsplătească efortul prin tot ce v-a oferit, prin profesorii voştri, prin principiile de viaţă, modele de urmat, poveşti inspiraţionale, iar dirigintele vostru nu v-a fost doar mentor ci şi prietenul care v-a însoţit pe parcursul anilor. Aţi ajuns în acel moment în care trebuie să alegeţi din nou. Să faceţi o alegere responsabilă, urmaţi-vă visele, dar nu ignoraţi sfaturile părinţilor şi a profesorilor. Valorificaţi bagajul de cunoştinţe acumulate până acum, alegeţi facultăţi care să vă împlinească şi să vă formeze astfel încât să puteţi dansa spre succes. Dragii mei, tot ce aţi trăit şi aţi realizat în această şcoală, toate prieteniile, îmbrăţişările, sentimentele nu se opresc aici. Veţi pleca cu acest bagaj minunat şi-l veţi purta cu voi toată viaţa. Sper că o să vă gândiţi cu mult drag la liceul vostru. Vă aşteptăm să reveniţi peste ani, întoarceţi-vă, cu sau fără motiv, să ne confirmaţi că v-aţi împlinit visurile şi v-aţi atins obiectivele. Vă mulţumesc pentru energia pe care ne-aţi dăruit-o, dar mai ales pentru că ne-aţi făcut să râdem şi să ne bucurăm alături de voi. Viitorul este scris cu numele fiecăruia dintre voi, iar credem în viitor”, a fost mesajul transmis de prof. Susana Gălăţan, directorul colegiului.
Pentru „Răsunetul”, doamna director a declarat că speră ca măcar în toamnă şcoala să le poată oferi absolvenţilor o întâlnire aşa cum merită, iar Gaudeamus şi Imnul liceului să răsune şi pentru ei într-un moment nu al despărţirii ci al gândului revederii măcar din zece în zece ani.
Mesaje au transmis şi diriginţii claselor terminale, dar şi directorii adjuncţi, Iulia Chilom şi Violeta Griga.
De asemenea, a fost lansat un filmuleţ cu mesaje duin partea conducerii şcolii, dar şi a unuia dintre absolvenţii vedetă, cel care a realizat şi Imnul liceului, Flavius Buzilă de la Hara.
Anul 2020 a dăruit doi şefi de promoţie, de la cele două profile ale colegiului – real şi uman. Ambii elevi au, pe parcursul celor patru ani de liceu, media generală zece: Emanuel Vasile Puţura şi Paula Iulia Georgeş.
Un mesaj pentru absolvenţi a fost transmis şi de Adelina Avram, reprezentanta claselor a XI-a.
„Trăim momente speciale. Încerc să mă pun în sufletul vostru şi să-mi dau seama ce simţiţi acum. Sunt sigur că multora li se pare greu şi trist că nu puteţi avea un bal sau o festivitate la fel ca şi colegii voştri din alte generaţii. Vă înţeleg foarte bine, cred că şi eu aş fi trist în locul vostru. Ce se întâmplă de câteva luni încoace a dat un mare restart tuturor şi nouă artiştilor, şi vouă celor din a XII-a şi întregii lumi. Cred că ar trebui să învăţăm ceva. Orice obstacol care ne apare în cale ar trebui văzut ca o probă tare şi nu o greutate. Mi-am pus şi eu tricoul de „Liviu” pentru a fi alături de voi. Poate aţi foşti aleşi de univers să fiţi o generaţie altfel care are ocazia să transmită un alt mesaj celor care vin după. Cântecul la noi, la Liviu, este inspirat din ceea ce am trăit în cei patru ani de liceu, relaţia cu colegii, cu profesorii, legăturile speciale, poveştile de dragoste, până la urmă o festivitate sau un banchet sunt evenimente care ar trebui să încununeze lucrurile acestea. Amintirile, bucuriile nu ni le poate lua nimeni”, a spus, printre altele, Flavius Buzilă, absolvent al liceului.
În premieră, de acasă, acesta a luat chiara şi a cântat live, pe facebook, Imnul liceului, împreună cu toţi absolvenţii.
În altă ordine de idei, pentru generaţia actuală de absolvenţi a fost deschisă şi o Carte de Onoare pe facebook-ul instituţiei, acolo unde cei care doresc să lase gânduri o pot face cu mare drag.
Directorul Susana Gălăţan ne declară că, pe lângă cei 220 de absolvenţi de clasa a XII-a, şcoala are şi 107 absolvenţi de clasa a VIII-a. De marţi, 239 de elevi vor veni, cu acordul scris al părinţilor, la cursurile de pregătire, şcoala fiind igienizată (clasele sunt deja sigilate). Vor fi respectate reglementările în vigoare, fiecare copil având o suprafaţă de 4 mp, iar marţi, de la ora 7.30, profesorii vor fi în şcoală, unde îi vor aştepta cu drag pe elevi.
https://www.facebook.com/181743865173344/videos/180919143251869/?__xts__...
Citiţi şi:
- Felicitări! Ei sunt absolvenţii de 10! Emanuel Vasile Puţura şi Paula Iulia Georgeş, şefii de promoţie de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”
- Pentru absolvenţii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” a răsunat Gaudeamus Igitur
- Directorul Iuliana Vlad către elevii clasei a VIII-a: Fie ca zborul să vă fie înalt, credinţa puternică, iar gândul senin şi îndrăzneţ!
- (Foto) Festivitate emoţionantă a rebreniştilor la absolvirea colegiului. În judeţ, părinţi celebri, alături de frumoşii liceeni, în momentul important al vieţii lor
- Ultimul clopoțel pentru absolvenții de la Infoel. Raluca Mureșan și Matei Deuș au predat cheia colegiului
Adaugă comentariu nou