Vinul Steiniger de Dumitra şi la Bistriţa, în Crama Harşian
„Patriarhul” viticulturii judeţene, inginerul Octavian Harşian, cel care a readus Pinot Gris şi Steiniger pe dealurile Dumitrei, ne invită să gustăm din licoarea dătătoare de viaţă prin Crama deschisă în Bistriţa, pe str. Crinilor. Sunt aici expuse, la vedere soiurile renumite de odinioară produse numai în plantaţia de zece hectare de viţă-de-vie de la Dumitra. Inginerul Harşian îşi realizează astfel un vis, acela de a readuce în prim planul consumatorilor de vin, acel vin care, prin anii 30, cucerea Europa prin calitate, limpezime, culoare şi gust. Aşadar, de astăzi, într-un spaţiu adecvat, de epocă, Crama Harşian devine locul de întâlnire al celor care ştiu că vinul, acest aliment dătător de sănătate se consumă cu multă delicateţe, creând optimismul de care avem nevoie.
Viţa-de-vie de la Dumitra are o istoria interesantă. În urmă cu peste 850 de ani, coloniştii saşi, venind din Valea Rinului, nu au uitat să aducă şi butaşi de vie, înfiinţând primele plantaţii pe dealurile însorite ale Dumitrei, în jurul anilor 1141-1142. Găsind condiţii pedoclimatice foarte favorabile, suprafeţele s-au extins, calitatea vinului fiind confirmată prin numeroasele diplome obţinute la concursuri interne şi internaţionale. Plantaţiile de vie din Dumitra au avut două momente de cumpănă: în 1880 – filoxera a distrus toate plantaţiile, în trei ani saşii reuşind replantarea lor, şi 1989, când viile au fost complet defrişate. Numai după 22 de ani, inginerul Harşian a reuşit să pună bazele noilor plantaţii, ce au devenit astăzi un etalon pentru viticultura românească.
Citiţi şi:
- Vinul Steiniger – marca Harşianu sau poezia îmbuteliată
- La 80 de ani, inginerul Octavian Harşianu nu oboseşte prin muncă, ci, dimpotrivă, munca îl fortifică
- Vinul Steiniger, soiul Ursita, berbecuţii Suffolk şi rasa Mangaliţa, branduri ale inginerului Harşian
- Octavian Harșian- inginerul care face performanţă la orice vârstă şi în orice domeniu agricol- Cetățean de Onoare al județului Bistrița-Năsăud
- O carte despre VIE și VIN lansată în Crama Harșian. Între cer și glie, autor Traian Săsărman
Comentarii
Adevaratul vin de Steininger este cel care a dus faima Bistritei pe toate meridianele lumii. Numele de Steininger vine de la -altadata- renumitul vin , produs din struguri din soiul feteasca regala, cultivati pe dealul cu acelasi nume din Viisoara. De altfel si numele de Viisoara se trage tocmai de la viile plantate de sasii stabiliti in imprejurimile Bistritei. Din pacate renumitul vin premiat cu aur la mai multe concursuri internationale si care a dus faima Bistritei in lume a devenit o amintire, cu toate ca Viisoara exista, dealul Steininger cu sol pietros si expozitie sudica, exista si el, dar din pacate nu mai exista sasii.Dupa 1989 la fel s-a intamplat si cu renumitele podgorii de la Lechinta, Teaca si chiar Dumitra, care riscau sa ajunga o amintire. Din fericire mai exista oameni precum Octavian Harşian, care se lupta sa mai salveze ce se mai poate salva.
Adaugă comentariu nou