„Virtus Romana Rediviva” – nr. 16
A ieşit de sub tipar nr. 16 al Almanahului Cultural-Ştiinţific „Virtus Romana Rediviva”, la Editura Napoca-Star. Aşa cum presupun că ştiţi, vă reamintesc că prestigiosul almanah apare la iniţiativa năsăudenilor şi bistriţenilor stabiliţi la Cluj-Napoca, prin zbaterea redactorului-şef al publicaţiei, prof. univ. dr. Ironim Marţian, sprijinit de col. (r.) dr. Vasile Tutula – redactor şi ing. Dinu Ureche – secretar de redacţie.
Şi acest al 16-lea număr al revistei clujene ne informează despre acţiuni culturale, ştiinţifice, istorice, despre activitatea membrilor societăţii culturale, dar ne încântă şi cu o paletă întinsă de lirică sau cu noi apariţii editoriale.
Redacţia încântă încă de pe paginile de gardă cu „Înţelepciune în expresii celebre - o noutate binevenită în cuprinsul almanahului”.
Profesorul doctor Teodor Tanco, preşedinte de onoare al UCGN, în „Pe teme grănicereşti. Legalitate, responsabilitate şi profesionalism la Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene” încearcă să facă lumină în încâlcitele iţe ale UCGN-ului de după ’89, până astăzi.
Doctorul în „Matematici”, Gheorghe Pleş, ne-o readuce în memorie pe „Profesorul Felicia Popescu - director al Liceului „George Coşbuc” (1 oct. 1953 – 24 ian. 1958), vorbindu-ne despre situaţia şcolii acelor vremi. Despre „Ultimul vicar foraneu episcopal al Rodnei (Năsăud), Simion Pop (1892-1938)” cu care „se rupe firul lung de 162 ani al vicarilor năsăudeni…” ne vorbeşte profesorul universitar doctor Ironim Marţian – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în timp ce prof. univ. em. dr. ing. Mircea Bejan (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, membru în Consiliul Director al AGIR, preşedintele Filialei Cluj a AGIR, vicepreşedinte Astra), ne vorbeşte despre „Asociaţia Generală a Inginerilor din România – AGIR 2014”.
Despre cât de mândru şi ce sentimente l-au încercat pe prof. univ. dr. ing. Barbu I. Bălan (redactor – fondator şi coordonator al revistei „Pro Memoria 1940-1945”, Cluj-Napoca) auzind spunându-se (la una dintre conferinţele la care a participat în SUA şi Canada) că „civilizaţia europeană a coborât din Munţii Carpaţi” ne vorbeşte în „Ardealul, pământ românesc şi leagăn al civilizaţiei europene”
Prof. univ. dr. Ironim Marţian ni-l aduce în actualitate pe „Avocatul dr. Teodor Mihali (1855-1934) memorandist şi militant de seamă pentru Marea Unire”, în timp ce col. (r.) Ioan Cârcu ne vorbeşte despre „Eliberarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei (27 iulie 1941)” dată de la care s-au împlinit în această vară 73 de ani.
Ajungem la pag. 104 al Almanahului unde găsim „Procesul-verbal” încheiat la 8 februarie 2014 cu ocazia Adunării Generale Anuale a Despărţământului Astra Năsăud, redactat de prof. Gabriela Elena Herţa (Romuli) şi ed. Augustina Guşă (Rodna), pentru ca imediat să putem citi şi „Rezoluţia” prof. Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Năsăud al Astrei.
Un sentiment de bucurie şi emoţie mă încearcă citind „Din „Argumentul” Virginiei Brănescu”, 16 poezii de o sensibilitate fără margini… De asemenea, vizualizăm diplomele obţinute de autoare („Premiul de excelenţă” pentru volumul de poezii „La porţile iubirii” în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură de la Malmo – Suedia, în 15 iunie 2014), precum şi premiile I obţinute la Concursul Naţional de poezie, proză, critică, literatură, epigramă, pictură şi fotografie artistică – secţiunea Pictură sau Diploma de Excelenţă obţinută la Vancouver – Canada.
Ne încântă alte două doamne din Ţara Năsăudului cu poezia şi proza lor: Veronica Oşorheian şi Raveca Vlaşin, în timp ce la secţiunea „Debut” citim „Floarea (mamă) şi Mihai (fiu) Pleş cu volumele „Psalmi curbi” şi „Turnul Abel”.
Tot lirică citim şi în continuare. A Margaretei Mureşan Gherman, a Rodicăi Fercana (alias Rodica Doina Moldovan), Lucian Bichigean, Romulus Berceni, Ioan Cărăşel.
Redacţia ni-i enumără pe participanţii la Maialul din 11 mai 2014, de la Cluj-Napoca, urmând coperţi de cărţi, ziare şi reviste primite la redacţie, precum şi imagini cu „Locuri şi fapte de acasă”.
Nu poate lipsi capitolul „Pro Memoria”, unde prof. dr. Gheorghe Pleş şi prof. Ioan Seni aduc un elogiu la trecerea în nefiinţă a profesorului Grigore Marţian (19.04.2014), în timp ce poeta Raveca Vlaşin îi dedică poemul „Povestea unei iubiri”.
Prof. univ. dr. ing. Ironim Marţian, fost elev al regretatului prof. Ieremia Burcezan, scrie „Pro Memoria prof. Ieremia Burcezan (1926-2014), trecut la cele veşnice în ajunul Paştelui 2014. Dumnezeu să-i odihnească!
Numărul 16 al Almanahului cultural-ştiinţific „Virtus Romana Rediviva” are 186 de pagini, fiind o oglindă fidelă a activităţilor şi preocupărilor cultural-ştiinţifice-lirice ale năsăudenilor şi bistriţenilor trăitori, în parte, în Cluj-Napoca. Merită cu prisosinţă să fie „cercetat” de noi toţi.
Adaugă comentariu nou