Volumele de versuri ale părintelui stareț Chiril Zăgrean - trei taine ale sufletului creștin

Părintele Protostinghel CHIRIL ZĂGREAN, păstorul celor două lăcașuri de închinăciune, respectiv Rebra-Parva și Dorolea, a intrat cu succes în lumea  autorilor de cărți cu cele trei volume de poezie religioasă, reprezentând TRIADA Tatăl-Fiul-Duhul Sfânt. Un simbol al Trinității, al unității trupului, minții și spiritului.

Cele trei volume de versuri au intrat într-un cerc de sinteză, reprezentând  spirit, minte, corp sau trecut, prezent, viitor, ce semnifică nașterea, viața, moartea   incluse în inelul eternității prin artă, știință, religie, strâns legate prin cultură, ce vindecă suflete și unește visul cu viața, promovând un umanism activ și cultul prieteniei.

Autorul cărților de față, primit recent în Liga Scriitorilor, cu Legitimația nr. 1247 este o persoană încrezătoare în Sfânta Treime:

„Treime Sfântă, slavă Ție

Tot în lume-i minunat

Mâinile Tale au zidit

Și Duhul viață a dat”,

bucurându-se că și prin versuri bine aranjate se poate apropia de enoriași, cu dorința de comunicare și exprimare în armonie, înțelepciune și înțelegere. Cu o sensibilitate duhovnicească și literară, autorul se apleacă asupra poeziei religioase românești, rod al unor frământări pătrunse de iubirea divină:

  „Seci sunt gândurile noastre

Când lipsește Dumnezeu

Nu au sens și nici lumină

Deși ne muncesc mereu.”

Din poeziile sale curg izvoarele vieții neamului imprimate atât în imnurile  și troparele creștine, în Psaltiri sau în Căutarea Căutărilor, cât mai ales în colindele  de Crăciun și cântecele de Stea din satul său natal, Salva, preluând de la Tănase Todoran dreapta credință, izvorul de energie spirituală, înnoire lăuntrică și sensibilitate artistică, toate aparținând Împărăției lui Dumnezeu.

„Cărțile duhovnicești

Au în ele duh ceresc

Ele-aduc cuvânt în lume

Spre a noastră mântuire”,

Fiind creația Celui Ce-a zidit și le zidește pe toate, Dumnezeu a sădit în el și iubirea de frumusețe,  simțul estetic al sublimului și bucuria Cuvântului, pentru că „Întru-nceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era” cum spunea Sf. Ioan. Cele trei temple spirituale sunt o facere a creatorului scrise de un poet inspirat și inundat de Lumina dintru  început, un poet ales să ducă mesajul divinității spre a fi Lumină lină tuturor oamenilor.

 „Lumină lină, minunată

Nu te depărta de noi

Stai mereu în  viața noastră

Și ne scapă de nevoi.”

Citind aceste poezii ne apropiem și noi câtuși de puțin de adevărata  cultură,  aceea a Duhului poetic din lirica  românească, semn că a meritat efortul scrierii  ca o continuare firească a expresiei sale literare, cu o afinitate electivă în rugăciune:

 „Rugăciunea te îmbie,

Să faci fapta bună, vie,

S-o sfințești prin închinare

Către Dumnezeu cel mare.

Rugăciunea te îmbie,

Să trăiești în chip smerit,

Fără fumuri, de mânie

Și  cu suflet smerit.

Rugăciunea te îmbie,

Să trăiești curat, frumos,

Toată vremea vieții tale,

Slujindu-l, doar pe Hristos.”

Cele trei volume de versuri ale părintelui Zăgrean răspândesc lumina cunoașterii, sunt pline de farmec, adică de a plăcea, de a atrage, de a captiva și încânta, iar poetul ce le-a dat viață este un exemplu pentru comunitatea ortodoxă, cu convingerea că numeroșii cititori își vor umple dorul cu aceste minunății, care se constituie în „adevărate vorbe de duh ca niște râuri care străbat adăpând Raiul” (cum spune Arhimandritul Dumitru Cobzaru în prefața de la volumul II „Gânduri de monah”).

   Ioan Mititean

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5