Stareţul Chiril: Preoţii îşi fac datoria cu înaltă măsură, nu-i lasă inima să fie indiferenţi. Întotdeauna sunt acolo unde trebuie

-Rep.: - Trebuie să-l vedem pe Dumnezeu ca pe un Tată Ceresc, suntem fiii lui, El ne iubeşte. Nu este un „bau-bau”, ci părintele nostru care vrea să ne îndreptăm şi să facem fapte bune.

            Stareţul Chiril:   -  Lucrul acesta este foarte frumos. Adică să ai conştiinţa faptului că eşti fiu şi Dumnezeu îţi este tatăl. Relaţia cu Dumnezeu e sfântă, când ai această conştiinţă, ai nădejdea şi curajul să apelezi la El în orice context, în orice problemă, pentru că întotdeauna Tatăl iartă, Tatăl miluieşte, binecuvântează şi-ţi aduce tot binele, iar acest lucru este dătător de mare nădejde şi putere lăuntrică.

            Rep.: - În aceste zile ni se cere izolarea, să stăm acasă cu familia, cu cei dragi. S-a dat şi un comunicat al Mitropoliei, prin purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului, Bogdan Ivanov, în care se spune că preoţii, împreună cu membrii organismelor parohiale se vor implica în sprijinirea persoanelor aflate în autoizolare de pe raza parohiilor, le vor oferi hrană la domiciliu şi, în măsura posibilităţilor, asistenţa spirituală de care aceştia au nevoie.  Stareţul Mănăstirii Parva, Chiril: - Aşa este. Din punct de vedere al misiunii, de mulţi ani, de când sunt stareţ la mănăstire, am fost de multe ori solicitat la acţiunile şi programele spirituale ale parohiilor, am constatat că preoţii se implică foarte mult, cu timp şi fără timp, deşi de multe ori aceste lucruri nu se văd de către toţi. Avem şi o logică a faptelor bune şi ne bazăm pe un text pe care-l foloseşte Sfânta Scriptură, în Cuvântul Mântuitorului, ca şi sugestie a faptelor bune: „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta”. De multe ori preoţii, sub acoperământul acesta al smereniei, ei se feresc să fie lăudaţi, vor să nu se vadă anumite acţiuni pe care le săvârşesc pentru ajutorarea aproapelui. De aceea, şi înainte de a fi problemele cu acest virus, preoţii au ajutat foarte mult şi au fost alături de oameni. La fel ca şi medicii, faţă de care am toată preţuirea şi cinstirea, cu atât mai mult în aceste zile. Eu cred că toţii îşi fac datoria cu înaltă măsură pentru că ei îşi cunosc parohiile, îşi cunosc problemele şi nu-i lasă inima să fie indiferenţi. Ei întotdeauna sunt acolo unde trebuie.

            Rep.: - Preotul are o misiune mult mai grea faţă de un simplu credincios, adică va da seama faţă de mult mai multe suflete, faţă de toată turma lui.

            Stareţul Chiril: - În Sfânta Scriptură se spune vizavă de această răspundere: „Cui i s-a dat mult, mult i se va cere”. În Vechiul Testament, pe muntele Sinai, Dumnezeu dă poporului ales, prin Moise, acele zece porunci pe cele două table ale legii, dar cele zece porunci nu erau complete, adică nu era decalogul complet. Vine Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ şi în Noul Testament zice, vizavi de lege: „Poruncă nouă vă dau vouă”. Şi la cele zece porunci mai adaugă o alta, a 11-a: „Poruncă nouă vă dau vouă să vă iubiţi unul pe altul”. Textul acestei porunci, la un moment dat spune: „Pentru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei dacă veţi avea dragoste între voi”. Deci, este necesar, dacă vrei să fii slujitor al lui Dumnezeu şi să te recomanzi ca ucenic al lui, să ai dragoste. Şi aceasta se manifestă pe toate planurile, şi din punct de vedere administrativ, real, când ajuţi pe fratele tău în nevoie, dar şi din punct de vedere spiritual, pe plan sufletesc, rugându-te pentru el. Este necesar. Şi, pe unde am umblat, întotdeauna am văzut că preoţii se roagă cu drag, creştinii buni îi pomenesc pe cei din familiile lor şi nu numai, ci şi pe cie care sunt în nevoi. Şi pe pomelnic vezi că, dacă cineva este în nevoie, creştinii pun, pe lângă cei din familia lor ca şi nume, şi pe cei care consideră ei că merită să fie ajutaţi sau au nevoie de ajutor. Este un principiu duhovnicesc pe care cei care doresc să se apropie de Dumnezeu, să se mântuiască, îl practică.

            Rep.: - Anul trecut am fost, împreună cu preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, la dumneavoastră la mănăstire şi am văzut acolo un peisaj deosebit, despre care am şi scris în „Răsunetul”. Călugării, ca nişte albinuţe, plantau florile, vopseau gardul, toţi erau înşiraţi şi curăţau ograda. Am scris „Albinuţele muncitoare de la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Câteva cuvinte despre mănăstire şi obştea de acolo.

            Stareţul Mănăstirii Parva, Chiril: - Mănăstirea se află între localităţile Rebra şi Parva, teritorial este pe comuna Rebra, administrativ ţinem de Primăria Rebra, la limita localităţii Parva. Iniţiativa de a se reînfiinţa mănăstirea, pentru că pe locaţia unde se află acum mănăstirea a mai fost o mănăstire până în anul 1822, a fost a celor din Parva, a părintelui Remus Gavruş, care a fost preot paroh atunci, şi a credincioşilor din Parva. De aceea i se spune mănăstirea din Parva, deşi credincioşii din ambele localităţi vin la Sfânta Biserică la noi la mănăstire, au sprijinit dintotdeauna biserica, dar noi purtăm hramul „Sfinţii Apostili Petru şi Pavel”. Acum că i se spune Rebra sau Parva, fiecare după dorinţa lui.

            Rep.: - Mă bucur că toţi creştinii doresc să fie mănăstirea lor. Şi este foarte bine.

            Stareţul Chiril: - Da, este a tuturor. În primul rând, bineînţeles, este Biserica lui Dumnezeu, care are grijă de casa lui, şi pe pământ lasă câte o locaţie ca aceasta pentru ca oamenii să se bucure şi să beneficieze de lucrarea spirituală pe care biserica, adică Casa lui Dumnezeu de pe pământ, în biserica lucrătoare, o săvârşeşte în vederea mântuirii celor care vor: „Cine vrea să vină după mine să se lepede de sine”. Întotdeauna Dumnezeu îşi face lucrarea. Iar pe cel care vine la mine, spune Mântuitorul, nu-l voi scoate afară. Biserica întotdeauna îi aşteaptă pe toţi şi se bucură de toţi cei care vin la ea.

            Rep.: - Aveţi şi trei volume de versuri:  „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” – primul volum, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă” – al doilea şi „Preasfânta Treime, miluieşte-mă” – al treilea. Aţi oferit aceste volume şi academicianului Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, care a avut cuvinte de laudă faţă de dumneavoastră şi a întregii redacţii de la România Literară. De când v-aţi apucat de scris versuri?

            Stareţul Chiril: - Cu multă sinceritate vă spun că în anii copilăriei, în anii de şcoală, nu am avut o aplecare specială spre poezie. M-am născut la ţară şi, pe lângă şcoală, în paralel, munceam foarte mult la câmp. Părinţii fiind oameni simpli de la ţară, ţineam animale, munceam mult. Mama este din Telciu, iar tatăl meu este din Salva. M-am născut şi am crescut la Salva până la 17 ani, când am intrat la mănăstire, dar n-am avut faţă de poezie o aplecare specială. Dar, după ce am intrat în mănăstire, lucrurile au evoluat şi, la un moment dat, în 2016, mi-a trecut prin gând să scriu câteva versuri. În prima fază am vrut să renunţ. Dar am început, totuşi, să scriu câteva versuri, câteva strofe, iar în momentul în care am început să scriu a fost ca o „năvală” de versuri care au dat „ghes” şi nu m-am mai putut opri. Tot ceea ce am scriu eu în cele trei volume, sunt 600 de poezii, câte 200 în fiecare volum, au fost scrise în patru luni de zile, din septembrie până în decembrie 2016, pe urmă le-am prelucrat puţin iar în 2017 au fost tipărite.

            Rep.: - În Cuvântul înainte, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei spune: „Călugări rugători şi sensibili au şi harul poeziei. În ceasurile de răgaz, din preaplinul inimii, aştern pe hârtie ceea ce le inspiră duhul. Aşa a procedat şi părintele stareţ protosinghel Chiril Zăgrean, trăirile duhovniceşti şi gândurile sfinte le-a aşezat în aceste volume de poezii. Îi binecuvântăm munca şi-l rugăm pe Dumnezeu ca versurile să le fie de folos şi autorului şi cititorilor, Mie mi-au fost de folos, pentru că eu le-am citit şi le recomand şi cititorilor”.

            Stareţul Chiril: - Am vorbit mult despre virtutea rugăciunii şi aş vrea să vă spun cinci strofe din poezia intitulată „Rugăciunea”: „Rugăciunea ţine lumea/ Simplu e şi de înţeles/ Şi fără filozofie/ Poţi pricepe foarte des./ Rugăciunea izgoneşte/ Zbuciumul din viaţa ta/ Şi pace multă aduce/ Săvârşind lucrarea sa./ Rugăciunea te îmbie/ Să vorbeşti cu Dumnezeu/ Hrană multă ea aduce/ Mereu în sufletul tău./ Rugăciunea te uneşte/ Dacă vrei, cu Dumnezeu/ Inima o pregăteşte/ Să-l vadă  înlăuntrul său./ Rugăciune, rugăciune,/ Vino în inima mea/ Să-l slăvesc mereu pe Domnul/ Arătându-i dragostea”.       Vizavi de acest aspect al rugăciunii, în mod special pentru călugări, este o virtute de vârf. Sfântul Ioan Scăraru spune despre virtutea rugăciunii pentru monahi că rugăciunea este oglinda monahului sau oglinda călugărului. În aceasta el se vede cât este de monah, pentru că, dacă nu este iubitor de rugăciune, ceea ce-l face să se unească cu Dumnezeu, rugăciune plină de iubire, de fapt, nu este un monah bun pentru că monahul este Mireasa lui Hristos. În călugărie, când monahul este tuns monah este pentru el, de fapt, Taina cununiei sale cu Dumnezeu. Atunci se căsătoreşte călugărul, că este bărbat, că este femeie, este Mireasa lui Hristos. Şi atunci, dacă el îşi oferă viaţa lui Dumnezeu şi toată slujirea lui pune accentul pe slujirea lui Dumnezeu rugăciunea fiind dialogul cu Dumnezeu, trebuie să fie prioritară în viaţa lui. Mă bucur de vizita pe care aţi făcut-o la noi, de faptul că aţi constatat că monahii lucrează. Mă bucur de obştea pe care o am, avem nişte părinţi foarte buni, iar din punct de vedere al vieţii spirituale avem un program frumos de rugăciune, liturgic, de care beneficiem şi noi, ca şi program intern, dar şi credincioşii. Iar acest lucru se simte şi este de folos pentru toţi. Tot legat de rugăciune, este relatată o întâmplare în Sfânta Evanghelie vizavi de puterea rugăciunii şi a postului, pentru că rugăciunea trebuie să fie însoţită şi de nevoiţa postului, iar postul ca şi practică sihastră a nevoinţei, trebuie să fie însoţită de rugăciune. În întâmplare se spune că, de pe muntele Taborului, coborând Mântuitorul, cu Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan, a fost întâmpinat de un tată ce avea un copil demonizat, bolnav. La poalele muntelui, înainte de a coborî Hristos, apelase la Sfinţii Apostoli, la ucenicii săi,  ca să-l ajute în vindecarea copilului său. Dar Apostolii nu au putut să facă acest lucru. Şi atunci, coborând Mântuitorul, apelează la el: „Doamne, dacă este cu putinţă, ajută-ne nouă că fiul este bolnav, că am rugat pe ucenicii Tăi dar n-au putut să-l vindece”. Mântuitorul îl vindecă, iar apostolii îl întreabă pe Mântuitorul Iisus Hristos: „Noi de ce n-am putut să-l tămăduim, să-l vindecăm?” Iar Mântuitorul le spune că acest neam de demon nu iese decât cu rugăciune şi cu post. De aceea, monahii în mod special se roagă mult pentru ei, monahul este un rugător pentru întreaga lume şi se roagă şi pentru creştini. Creştinii, descoperind în monahi mari rugători, se bucură se slujirea pe care ei o au şi îşi hrănesc sufletul cu seva rugăciunii monahilor, iar monahii, bucurându-se că au această trăire, împărtăşesc şi creştinilor din trăirea rugăciunii lor.

            Rep.: - Continuăm Postul până la venirea Luminii, ne vedem de rugăciuni, avem încredere în Cel de Sus, cum spune Mântuitorul „Nu vă temeţi!” Să nu ne temem, să avem încredere în Cel de Sus.

            Stareţul Chiril: - În această perioadă este indicat să fie cât mai multă rugăciune, cât mai mult post pentru a se vindeca cât mai multe lucruri care nu sunt în regulă. Postul, ca şi virtute, disciplinează foarte mult trupul, iar acest lucru trebuie să fie cunoscut, iar rugăciunea disciplinează foarte mult mintea, ca şi gândire, şi inima, ca şi simţire. Cred că Dumnezeu a îngăduit anumite lucruri ca să ne mai disciplinăm puţin, adică să ne revenim puţin din punct de vedere spiritual, să coborâm puţin cu capul pe umeri şi cu picioarele pe pământ, să fim mai realişti, să cunoaştem măsura unor lucruri pe care, poate, le-am neglijat puţin noi, ca şi pământeni,  şi cumva, în această perioadă a postului în care s-au întâmplat anumite lucruri care nu sunt în regulă, să putem medita mai adânc, mai mult faţă de cum am făcut până acum. Şi avem la îndemână Postul şi rugăciunea.

            Rep.: - Cititorii noştri trebuie să ştie că pot primi oricând un sfat de la preoţi, de la călugări, pentru că zi şi noapte ei veghează acolo, la icoana Mântuitorului, şi se roagă pentru noi, dar, aşa cum aţi spus, şi noi trebuie să ne rugăm pentru noi înşine.

            Stareţul Chiril: - Aş menţiona un text pe care-l foloseşte un părinte patriarhal: „Rugăciunea se dă celui care se roagă. Cine doreşte să sporească în rugăciune şi să se apropie mult de Dumnezeu trebuie să practice. Şi, practicând, va constata el din experienţă, cum trebuie să o facă, cât trebuie să o facă şi, ca şi intensitate, cât poate să o simtă”. Dar trebuie ştiut faptul că rugăciunea se dă celui care se roagă, cum spune un proverb că „Pofta vine mâncând”. Niciodată nu va ajunge omul la rugăciune dacă nu o va practica. Nădăjduiesc că oamenii vor înţelege acest lucru şi, mai ales în vremurile noastre, vor descoperi dimensiunea nevoii de rugăciune, de dialog cu Dumnezeu, pentru a putea fi ajutaţi şi, dacă va fi cazul, chiar salvaţi de multe nevoi.

            Rep: - „Ajutorul meu de la Dumnezeu”, cum spune o priceasnă. Rămâneţi alături de biserică, rămâneţi alături unii de alţii şi să avem încredere în Cel de Sus.