( 20 septembrie 1866 – 09 mai 1918)

În preajma împlinirii a 91 ani de la moartea poetului consultându-mi arhiva personală am dat peste unele documente referitoare la tristul eveniment, care deşi cu siguranţă sunt cunoscute de către majoritatea cititorilor cotidianului nostru de suflet « Răsunetul » socot totuşi că ar fi utilă republicarea lor, putând fi de folos vreodată cititorilor tineri, mai ales că exigenţele şi pretenţiile, atunci când e vorba de cei din zona Bistriţei şi Năsăudului sunt întotdeauna mai mari faţă de cei din altă parte.

Necrologul poetului George Coşbuc « Gazeta Bucureştilor », Nr. 505, Anul II, din 11 Mai 1918

« Elena, soţia zdrobită de durere şi în veci nemângăiată, precum şi celelalte rude, vestesc cu adâncă jale pe toţi prietenii şi cunoscuţii că

GEORGE COŞBUC

a încetat subit din viaţă în ziua de 9 Maiu ( 1918 n.n.), orele 1 jumătate d.a., în vârstă de 51 ani şi roagă pe cei cari l-au iubit să petreacă rămăşiţele pământeşti ale scumpului decedat, cari se vor ridica de la locuinţa din Calea Plevnei 48, spre a fi înmormântate, Sâmbătă 11 Mai, la orele 4 d.a. în lăcaşul de veci din Cimitirul Şerban Vodă ( Bellu).

Înmormântarea poetului George Coşbuc, reproducere din Gazeta Bucureştilor Nr. 507, Luni 13 Mai 1918

« Pe o zi ploioasă şi tristă, cu un cer schimbăcios de aprilie, poetul George Coşbuc, duiosul cântăreţ al ideilor rustice, a fost condus ieri la ultimul său lăcaş. Rude, admiratori, prieteni şi cunoscuţi s-au adunat în jurul mormântului său, singurul care a oferit tihna sa omului nemângăit în durerea lui de părinte.

Un zâmbet trist părea că se desprinde de pe figura lui ofilită şi cuprinsă de paloarea morţii, zâmbetul omului zdrobit, pe care farmecul vieţii nemaiputându-l mângâia a căzut sub povara suferinţelor. Sufletul său sensibil care a iubit cu atâta putere viaţa, a rămas nelecuit în dezamăgirea ce i-a cauzat-o pierderea fiului său ( Alexandru, un excelent şi foarte promiţător descendent, care după promovarea examenului de bacalaureat a fost victima unui accident de automobil - n-n.) .

O mulţime de flori şi jerbe acoperea sicriul neuitatului poet, depuse din partea studenţilor de la toate facultăţile. Printre coroanele depuse notez o prea frumoasă coroană din partea Ministerului Şcoalelor, o alta din flori de liliac din partea Casei Şcoalelor, o coroană din partea Academiei Române şi una a familiei Sfetea.

La casa poetului, unde locuia de mulţi ani, la orele 4,00 d.a. s-a adunat o lume imensă. Serviciul religios a fost oficiat de arhireul Teofil, vicarul Mitropoliei, asistat de numeroşi preoţi. Răspunsurile au fost date de corul Ministerului de Instrucţie de la Biserica Sf. Gheorghe.

După ceremonia funebră au vorbit prof. univ. Ion Bogdan, din partea Academiei Române, prof. univ. Badea Mangâru, în numele Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor şi Grigore Pişculescu ( Gala Galaction) din partea Casei Şcoalelor şi al Casei Bisericii.

La orele 4,50, cortegiul funerar a pornit spre Cimitirul Şerban-Vodă ( Bellu). În momentul pornirii tristului cortegiu din curtea casei, unde poetul a gândit şi a creat multe, mari şi minunate opere, cerul însuşi s-a cernit de tot, fulgere şi trăznete despicau norii şi torente de ploaie se revărsau plângând pierderea marelui nostru poet. Tot timpul până la sosirea cortegiului la mormântul din « Valea plângerii » în cimitirul Bellu, plânsul, lacrimile cerului n-au contenit o clipă.

La orele 6,15, în clipa când trupul lui neînsufleţit se cobora în locul de veci, văzduhul se însenină deodată, cerurile se deschideau ca să primească în sferele eternităţii sufletul blând, bun şi senin al mareului nostru poet.

Până la mormânt, l-am însoţit cu tot poporul ce se revărsa necontenit familia sa, scriitorul Ioan Slavici, cel care-l chemase de la Cluj la Sibiu pe când era directorul ziarului « Tribuna » în care Coşbuc a publicat primele sale creaţiuni, apoi chimistul Corneliu Roman, scriitorul Grigore Pişculescu ( Gala Galaction), actual profesor la facultatea de teologie din Chişinău.

La întrunirile ce le aveam puţinii prieteni cu care ne întâlneam marţi seara, locul lui Coşbuc, care acum era gol şi nu mai era printre noi îl împodobeam totdeauna cu un trandafir într-un pahar cu apă, amintindu-ne cu tristeţe de dispariţia amicului nostru.

Grănicerii năsăudeni, din rândul cărora s-a ridicat George Coşbuc, s-au ţinut de sfânta datorie să-i aducă prinos de admiraţiune şi de amintire nemuritorului poet, ridicându-i în Năsăud cel dintâi chip în bronz aşezat în faţa liceului, în care a învăţat şi care-i poartă numele.

Poetul a avut fericirea să vadă, fiind încă în viaţă, acest chip al admiraţiei şi dragostei curate de care se bucura. N-a avut însă norocul să-şi vadă profeţia înfăptuită : Unirea întregului neam, vis ce de atâtea ori l-a dorit, l-a cântat şi l-a prevăzut realizându-se, ca un adevărat profet.

Dar poetul Coşbuc a rămas viu în sufletele noastre a tuturor.

« Voi spuneţi că-i mort ? Dar oare poate,

Să moară omul, care dă vieţi, care-i trimis ?

Nu-i mort ! În mii de piepturi, în piepturile toate,

Trăieşte el deapururi, nici moartea nu ni-l scoate

Din piept, unde ni-e scris « .

( Non omnis moriar de G. Coşbuc, în Tribuna IV, 1887, Nr.191)