64 de conducători auto au rămas fără permis! 155 km/h, record de viteza pe Podirei
În perioada 25-28 aprilie a.c., polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din Bistrița-Năsăud au acționat pentru monitorizarea traficului rutier și pentru descurajarea celor care încalcă regulile de circulație, punând astfel în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
"Polițiștii au acționat cu aparatele radar, inclusiv cu echipamentele de ultimă generație (dispozitivul True Cam), recordul înregistrat fiind de 155km/h, pe DN 17, în localitatea Podirei. Astfel, pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 372 de sancţiuni, a căror valoare se ridică la 127.310 lei, iar ca măsuri complementare, au fost reținute 64 de permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare", se arata in comunicatul IPJ BN.
În cadrul activităților preventive desfășurate, polițiștii au depistat mai mulți conducători auto care au încălcat grav regulile de circulație, au pus în pericol pe siguranța rutieră și s-au ales cu dosar penal.
Vineri, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat pe un tânăr de 22 de ani, din Orheiul Bistriței, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Sambata., pe o stradă din Bistrița, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat pe un bărbat de 43 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deși consumase alcool. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre de sânge care vor stabili cu exactitate alcoolemia.
La data de 27 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița l-au depistat în trafic pe un bărbat de 33 de ani, din Pinticu, care conducea prin localitate un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de aproape 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
In prima zi de Pasti, polițiștii Biroului Rutier l-au depistat în trafic pe un tânăr de 16 ani, din Deva, care conducea un autoturism prin municipiul Bistrița, fără să aibă acest drept.
În toate cazurile prezentate, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările pentru infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, infracțiuni care, în funcție de gravitate, sunt pedepsite cu închisoare de până la 7 ani.
Pentru siguranța dumneavoastră, țineți cont de următoarele recomandări:
Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Pietonilor le recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii
Centura de siguranţă poate salva viaţa! Centura de siguranţă constituie un factor de primă importanţă în ceea ce priveşte configuraţia dinamicii accidentelor rutiere.
Folosirea centurii de siguranţă este obligatorie. Ataşaţi-vă centura de siguranţă înainte de plecarea la drum, vă poate salva viaţa în caz de accident!
Conducerea unui autovehicul şi alcoolul sunt incompatibile! Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.
Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce conducătorul auto a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!
Citiţi şi:
- Dosare penale pentru doi bărbaţi din Salva şi Cluj-Napoca, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
- Peste 180 de şoferi sancţionaţi de poliţiştii rutieri, într-o singură zi!
- Dosar penal pentru un bistriţean, prins la volan, băut bine, prin Livezile
- Bistrița, Feldru, Lunca Ilvei, Monariu: Dosare penale pentru conducere cu alcoolemie
- Şofer din Bistriţa Bârgăului, depistat băut la volan, la miezul nopţii!
Adaugă comentariu nou