Activităţi utile pentru copiii din Parohia Ortodoxă Mărişelu
Vacanţa de vară constituie pentru mulţi dintre copii, prilej de relaxare, de refacere după perioada de studiu din timpul anului şcolar, de petrecere placută a timpului liber. Familia, şcoala, cei din jur le propun mai multe activităţi atractive – tabere, excursii, drumeţii, vizionare de spectacole, filme, expoziţii, concursuri cu tematică diversificată, acţiuni cu caracter gospodăresc, de ecologizare, de întrajutorare, de a deprinde tainele unor posibile îndeletnici viitoare etc. – unele dintre ele cu impact deosebit asupra copiilor. Se urmăreşte în felul acesta în a-i ocupa pe elevi în perioada cât părinţii sau bunicii sunt la muncile câmpului, dar şi a-i sustrage pe copii de la deprinderea unor lucruri cu urmări negative, nedorite de nimeni (deprinderea fumatului, consum de droguri, hoinăreală, ocuparea lor mult timp în faţa calculatorului etc.). Beneficiile sunt multiple.
Manifestarea ce se desfăşoară în perioada vacanţei de vară 2014, organizată cu copii din Parohia Ortodoxă Mărişelu, Protopiatul Ortodox Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud se înscrie perfect în tipul celor meţionate mai înainte. Se datorează iniţiativei preotului paroh Aurelian Poptean, care a ştiut să mobilizeze în jurul său o serie de voluntari (studeţi, preoţi, profesori, părinţi, scriitori etc.) şi a gândit împreună cu voluntarii, un pachet diversificat de activităţi modulare săptămânale, la care să-i atragă pe majoritatea copiilor, de la grădiniţă până la liceu, din localităţile Mărişelu şi Măgurele, aflaţi în vacanţă, dar şi pe copii aflaţi în vacanţă la bunici. Multe dintre activităţi se desfăşoară la Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” din Mărişelu, pe terasa frumos amenajată din spatele casei parohiale, pe terenul de sport din Mărişelu, în împrejurimile localităţii, în judeţ (excursie la o mănăstire); pe serie sunt antrenaţi între 25-30 de copii. Toate evenimentele, fie ele cu caracter duhovnicesc, ori gospodăresc, sportiv, turistic, de deprindere a tainelor picturii pe sticlă, ori a amuzamentelor matematice, de orientare turistică etc., cu rol formativ pentru participanţi, încep zilnic cu o scurtă slujbă religioasă.
Săptămânal se va propune de către participanţi un motou al acţiunilor ce se vor desfăşura.
Sunt propuse printre altele:
,,Săptămâna gastronomică” – realizată până acum. Copiii participanţi au învăţat sub atenta îndrumare a unor mame, recunoscute ca şi gospodine deosebite – preoteasa Susana Veronica Poptean, Maria Hordoan, Maria Bretfelean – tainele gătitului, modul de amenajare a mesei, reţete din zona Mărişelului, dar şi din alte zone. Fiecare a trebuit să pregătească mâncare, să pregătească prăjituri, piţa, să prezinte produsul după finalizare, să aducă reţete de prăjituri sau mâncare, din familie sau de la cunoscuţi. Cu produsele respective s-a organizat o expoziţie de preparate culinare, s-a jurizat expoziţia stabilindu-se premianţii.
Nu se putea încheia activitatea dacă micii bucătari, cofetari nu savurau ,,la locul de muncă” ceea ce au pregătit. Interesant a fost faptul că fiecare a trebuit întâi să consume din ceea ce a gătit, apoi de la alţii. Comentariile, aprecierile n-au lipsit. Au fost foarte obiective.
,,Săptămâna sportiv㔬 – una dintre cele mai reuşite acţiuni de până acum, coordonată de profesoara Liliana Virginia Mureşan, o iubitoare a sportului, implicată în organizarea a foarte multe competiţii sportive din Mărişelu, zona Văii Şieului, ori din judeţ.
Fotbalul, voleiul, handbalul, alergările, concursuri şi jocuri sportive diversificate au atras un mare număr de participanţi, dar şi mulţi spectatori. Implicarea concurenţilor, a organizatorului, întrecerile sportive desfăşurate, analiza activităţilor de după întreceri, au dus la concluzia că acţiunea în sine constituie o reuşită.
,,Săptămâna picturii cu tematică religioas㔬 – desfăşurată în cadrul unui atelier de pictură pe sticlă, a avut drept coordonator o talentată şi apreciată pictoriţă, tânăra studentă de la Facultatea de Business din cadrul UBB Cluj-Napoca, Iulia Moldovan. Absolventă a Liceului de arte plastice a avut expozitii individuale şi de grup în timpul liceului. Deşi nu urmează Facultatea de Arte plastice, nu a uitat de pasiunea sa, mânuieşte cu măiestrie penelul, peniţa, îmbină cu răbdare culorile, adună cu răbdare lucrările sale, se implică cu pasiune în ceea ce-i place. Dovadă este şi faptul că unele din lucrările sale, cu tematică religioasă, înnobilează cum nu se poate mai bine cartea Poeme religioase, a preotului Aurelian Poptean, carte apărută la începutul acestui an.
Pictura pe sticlă realizată de copiii participanţi redă chipuri de sfinţi, cu precădere s-au lucrat icoane cu chipul sfinţilor brâncoveni, anul acesta fiind şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Răbdarea, respectul pentru munca celorlalţi, atenţia, îmbinarea plăcută a culorilor, micile corecturi sugerate de Iulia-coordonatoarea, liniştea de muncă, satisfacţia micilor pictori după finalizare lucrărilor au fost definitorii pentru fiecare participant.
Rezultatul muncii s-a concretizat prin organizarea unei expoziţii ad-hoc pe terasa casei parohiale, expoziţie care va fi prezentată şi la Biserică unde iconiţele realizate vor fi sfinţite, a fost completat prin aprecieri ale îndrumătoarei, a preotului paroh şi prin stabilirea clasamentului pentru micii pictori.
,,Săptămâna confecţionării de metanii, cruciuliţe”- activităţile vor fi coordonate de profesoara Andreea Pintilescu din Bistriţa. Lucrările copiilor vor face obiectul expoziţiei de final, vor fi sfinţite de preotul paroh, vor fi un lucru de mândrie pentru cei care le vor confecţiona, sau pentru cei cărora li se vor face cadou-fraţi, surori, părinţi, prieteni etc.
,,Săptămâna duhovnicească”- se va desfăşura la Biserica din localitate cu participarea preoţilor Alexandru Vidican, protopopul de Bistriţa, Emanuel Vidican din Bistriţa, Lucian Blaga din Domneşti, Aurelian Poptean, din Mărişelu,.. Va constitui prilej optim pentru fiecare participant de a aprofunda din învăţăturile Sfintei Scripturi, de a afla date din vieţile şi activitatea unor sfinţi, de a completa date despre Sfânta Taină a spovedaniei şi împărtăşaniei etc. Se vor pregăti pricesne şi cântece religioase. Nu vor lipsi prezentări de poezie religioasă, a unor povestiri cu tâlc, specifice, explicarea unor pasaje din Biblie, date din istoria şi rolul Bisericii din Mărişelu de-a lungul vremii, prezentare în Power Point a unor activităţi derulate în Parohia Ortodoxă Mărişelu şi a unor filme cu caracter religios. Se impune o completare la prezentarea anterioară, şi anume faptul că în data de 6 august a.c., cu prilejul sărbătorii Schimbării la faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se va organiza un pelerinaj de la Biserica din Domneşti (preot paroh, Lucian Blaga), la Mărişelu. Credincioşii din Mărişelu şi Domneşti vor participa la cateheză şi la slujba Paraclisului Adormirii Maicii Domnului. In această zi se vor sfinţi icoanele pe sticlă, metaniile şi cruciuliţele realizate de copii pe perioada vacanţei.
În zilele vizitei la Mănăstirea Dobric, participanţii, vor participa la liturghie, vor învăţa noi cântece religioase, vor fi familiarizaţi cu activităţile specifice mănăstirii, vor ajuta după puterile lor la unele munci specifice, vor avea întâlniri cu maica stareţă Veronica şi preotul duhovnic Siluan.
Ca o încununare a muncii desfăşurate de copiii participaţi la manifestările religioase, aceştia vor participa în 10 august 2014, la concursul de pricesne organizat de Episcopia Sălajului, la Sfânta Mănăstire Rus, judeţul Sălaj.
,,Săptămâna literaturii”- se va desfăşura în cadrul unor ateliere literare, prilej cu care scriitorul Menuţ Maximian va prezenta din opera sa, va face dezvăluiri asupra modului în care a reuşit să capteze prin ceea ce scrie, atenţia cititorului. Cei prezenţi vor fi antrenaţi în a scrie poezie, compuneri, schiţe-vor fi încurajaţi să-şi prezinte ,,munca” lor, prilej cu care se va face o clasificare a ,,autorilor”.
,,Săptămâna matematicii amuzante, de plăcere”- va avea coordonator pe profesorul Ioan Tuns. Va fi o ,,altfel” de matematică, nu cea care se prezintă la orele de curs, ci una veselă, cu ,,suspans”, prilej cu care vor fi prezentate povestiri, poezii, rebusuri şi ghicitori cu caracter matematic, power poit cu amuzamente matematice, probleme cu caracter practic etc. Elevii vor fi solicitaţi în a crea, rezolva sub formă de întreceri, probleme propuse de colegi, de coordonator, iar premianţii vor fi răsplătiţi pentru munca lor.
,,Săptămâna dedicată acţiunilor cu caracter geografic”- va avea coordonator pe profesorul Simion Echim. Vor fi acţiuni cu caracter practic-orientare turistică (orientare dupa muşchii copacilor, cu busola, după marcaje turistice, după forme de relief etc.), măsuri ce trebuie respectate în excursii, pe trasee turistice, respectul faţă de natură, monumente naturale. Nu vor lipsi nici acţiuni de ecologizare (pârâul Copacilor, Râpa cu păpuşi din hotarul Domneştiului), cu prilejul excursiilor organizate în Valea Măgurii-Copaci şi la Râpa cu păpuşi.
,,Săptămâna dedicată acţiunilor cu caracter sanitar” – va avea ca şi voluntar pe doamna asistent de la dispensarul medical din localitate, Florean Mihaela. În cadrul acestui atelier copiii vor fi familiarizaţi cu acordarea primului ajutor în caz de accidentare, vor învăţa cum se pune o fractură în atele, cum se pansează o rană, etc.Desigur toate aceste lucruri au menirea de a ajuta omul căzut în suferinţă din punct de vedere fizic.
Sub semnul Creşterii respectului faţă de semeni toţi cei implicaţi în derularea acţiunilor din vacanţa de vară 2014, vor fi atenţi la nevoile celor din jur, fie ei tineri sau batrâni, se vor mobiliza în colectarea de rechizite, îmbrăcăminte, hrană pentru copii cu nevoi, ori pentru bătrâni singuri, ori bolnavi.Cu siguranţă va fi şi o săptămână filantropică, de ajutorare a semenilor prinşi în greul zilelor pe care le traversăm.
De asemenea nu va fi uitată săptămâna jocului popular şi a tradiţiilor. La acest atelier copiii se vor deprinde cu jocul, cunoscând aşadar tradiţiile moştenite cu sfinţenie din moşi strămoşi. De acest atelier se va ocupa în mod direct instructorul Florean Barteş, care nu demult în 2011 alături de domnişoara prof. Liliana Mureşan au format acel minunat Ansamblu “Datina” ce timp de doi ani a adus bucurii deosebite nuşfelenilor. Se pare că la iniţiativa părintelui paroh Aurelian Poptean se va reporni cu copiii sub aceaşi denumire “Datina” un nou ansamblu.
Răsplata muncii depuse de elevi şi voluntari se va materializa la începutul lunii septembrie prin participarea tuturor la o excursie la mănăstiri din judeţ, iar premierea merituoşilor de la fiecare activitate se va face în biserica din Mărişelu, în data de 14 septembrie 2014, în prezenţă credincioşilor din parohie, a voluntarilor, a altor invitaţi.
Preotul paroh Aurelian Poptean, Consiliul Parohial aduc mulţumiri copiilor participanţi la acţiunile organizate pe perioada vacanţei 2014 precum şi părinţilor lor, dar şi tuturor voluntarilor implicaţi.
Adaugă comentariu nou