Admirabilul neastâmpărat de la Rodna

Sintagma din titlu îl vizează pe neobositul cercetător etnofolcloric Liviu Păiuș.
Este acel soi (rar!) de intelectual pentru care locul de ședere, circumstanțele socio-administrative și vârsta nu sunt impedimente care să-i diminueze pasiunea ce-l arde întru cultură. Și nu lasă nimic în manuscris. Așa se face că a publicat 16 volume de monografii, eseuri, antologii, rezultate din cercetare în teren, în arhive și biblioteci; că a îngrijit 9 ediții din Ion Pop Reteganul, Florian Porcius și Iuliu Moisil.
Deopotrivă, e de reținut că, pentru aceste fapte editoriale, a avut mereu sprijin din partea unor organisme administrative și culturale din arealul Bistrița-Năsăud, precum Consiliul Județean, Centrul pentru Cultură, Primăria Rodna, Biblioteca Județeană ș.a.
Rândurile mele de mai sus se datorează intenției de a semnala recenta carte semnată de Liviu Păiuș: „Teatrul folcloric religios” - Editura Charmides, Bistrița, 2019 (aproape 600 de pagini!).
Categoric că această dimensiune a creației folclorice românești l-a tentat, spre cercetare, căci religiosul e o componentă ancestrală a tradițiilor noastre culturale. E și motivul pentru care „Biblia” e reperul de căpătâi din bibliografia volumului de acum. E interesant (dar semnificativ) aspectul temporal al studiilor, al cărților cercetate, dar cei care am fost năuciți de deceniile de educație marxist-leninistă (și, sper, ne-am trezit la realitate...) remarcăm îndată următoarele: Doar patru lucrări țin de un timp antebelic: „Colindele Crăciunului și ale Paștilor”, de Petru Băncilă (1904), „Cântecele Irozilor sau Vicleimul”, de Nicolae E. Feer (1923), un Anuar de Folclor și un extras din „Revista de Sociologie Românească”. Celelalte volume (16), din care au fost excerptate textele, sunt apariții editoriale de după 1990. (Există și câteva trimiteri fugitive la titluri din anii 80).
E de reținut și ideea, ce o asimilează - și o mărturisește Liviu Păiuș -, că originea teatrului popular de inspirație religioasă trece de vremea creștinismului, ea e întrezărită în misterele păgâne, în ritualurile religioase din Grecia și Roma antică, însă, deopotrivă, unele elemente tematice ale acestuia sunt valorificate în teatrul modern.
De asemenea, eposul folcloric al fiecărei provincii își lasă amprenta asupra creațiilor de acest gen, ce se înfățișează de la o simplă scenetă în fața gospodarilor până la adevărate drame pretabile a fi reprezentate pe scenă.
Iar arealul teatrului religios este impresionant, de la românii din Slatina Maramureșului istoric până în Valea Timocului (Bulgaria). Spre edificare, înșir titluri de texte: „Trei Crai de la Răsărit din Maramureș”, „Irozii din Deva”, „Viflaimul din Dealul Feleacului”, „Irodul din Argeș”, „Irodul de la Arad”, „Vicleimul din Moldova”, „Irozii din Oradea”.
Am extras separat titluri referitoare la zona noastră, de pe văile noastre: „Irodul de pe Someș”, „Irozii de pe Bârgău”, „Viflaimul de pe Bârgău”, „Irodul din Spermezeu”, „Irozii de la Leșu Ilvei”. Acest ultim text amintit Liviu Păiuș îl extrage din cartea scriitoarei Veronica Oșorheian „Șirag din pietre de râu” (2009). Iată personajele: Irod, păstori, craii Gașpar, Melchior, Baltazar, 2 îngeri, Sfetnicul, soldatul Stratiot, 2 prezentatori, copii cu „Steaua”, coriști.
Cu o urare a unuia dintre acești crai aș vrea să închei demersul meu apreciativ:
„Astăzi lumea dănțuiască, / Sufletu-și înveselească / Și cu cerul, dimpreună, / Să trăiască-n voie bună.”