Aici, la Molișet, umblă urșii

  Trecusem de Târgu Lăpuș, drumul se îngusta, drum pentru animale și căruțe, apa mâncase pământul  lutos, pe unele porțiuni trebuia să faci echilibristică  pentru a te menține pe urmele vechi. E mult  de atunci dar eu scriu la prezent, oamenii  mi-au revenit sub pleoape... oameni dragi. Din Suciu de Sus ni s-a alăturat și părintele Langa, mic, gras și pretențios, se supăra din te miri ce. Parcăm Dacia în fața  boldului. Încă e ziuă, vreme frumoasă, toamnă de aur. Lumina este ca o flacără senină și transparentă. Începem urcușul, optimiști și plini de energie. Culmi, pajiști și flori de câmp. Aer de pe altă lume, o  pustietate nemaiîntâlnită. Parcă pe aici umblă sfinții, trebuie să fie niște oameni tare buni și invizibili, blânzi ca mierea de albină. Nu-i țipenie de om. Doar noi care urcăm, urcăm. Pe coama din față pictorul s-a oprit, are o față luminoasă. Părintele  a  ajuns și el, ne așteaptă, eu sunt următorul, poetul  se plânge că de atâta urcuș a obosit, nu servise nimic. Pictorul se întoarce cu fața spre voi, un  pic rămași în urmă : Aici aș dori să fie...

Încă nu  realizăm că vorbește cu noi, tăcuserăm  atâta vreme, privim spre culmea  din  față, lumina pare să  scadă. Aici are să fie, da, acolo simte că locul este bun, terenul rezistă pentru zidire. Au ei pictorii un simț aparte, o vedere pe care noi nu o avem, trebuie să ai ochi pentru aceasta. Pictorul mai trecuse pe aici, știa locurile, nimeni nu are curajul să-l întrebe cu cine a mai fost. Părintele poartă ochelari fumurii, e sudist  dar  parohia  sa e aici, aproape, are  familie și scrie poezii.La rugămintea pictorului recită, din memorie, poezia Potirul,    l-ai  mai aflat  undeva,  publicat de părinte,  în  ceva tipăritură locală.

Se  învăluia ziua cu noaptea când ați ajuns  la destinație în lătrăturile unui câine  cât un urs. Femeia care vă întâmpină pare ireală este masivă ca o  căpiță cu fân. Se cunoștea cu pictorul, s-au salutat ca vechi cunoștințe.

 - Poftiți în casă dacă ați venit la noi, glăsui  femeia  primitoare.În casă era plăcut,aveau apă la robinet adusă prin țevi de plastic de la izvorul de pe o culme, țevile erau ascunse în pământ să nu le scurme porcii sălbatici.Cuptorul era din cahle de teracotă.

 S-au adunat câțiva  săteni, numai ei știu prin ce semnale comunică, sălașurile  lor se află la distanțe apreciabile una de cealaltă. Părintele și-a îmbrăcat partrafirul  și a rostit rugăciunea de începere.

 - Mai întâi vom așeza crucifixul, spune pictorul, trebuie să însemnăm locul de închinăciune. Înălțimea  să fie  de doi metri, așa se știe  că Iisus Cristos avea doi metri  înălțime. Pictorul s-a  aplecat jos, pe vatră, are o bucată de hârtie pe care desenează crucifixul. Deasupra va fi înconjurat de  jumătate de  roată, crucea în rostogolire devine roată dar ea și protejează îmbucăturile de la brațele crucii.Va trebui să doborâți lemne, să fie aduse pe locul unde se va așeza crucifixul, trebuie să stea la uscat.Lemnul lucrează  și după ce este pus la pământ. Sătenii se cam codesc, nu spun nimic, ei își doresc poate o zidire modernă, din piatră și var. Pictorul visa o biserică din lemn ca în Maramureș. E cam gata moda cu zidirile din lemn, păreau să spună fețele lor întunecate. Așteptau în expectativă.

- Voi pleca în Spania, am să vă aduc de acolo modele de biserici...la ei lăcașurile de cult se construiesc din piatră, în Franța se fac din zid, la noi ar fi bine să fie din lemn pentru că acest material se găsește aici foarte ușor, e la îndemână, cât de greu este să transporți aici piatra, nisipul și varul, asta pentru clădirea de bază plus alte cele trebuitoare care se găsesc doar în centrele urbane apoi animalele urcă anevoie pe aceste drumuri.

- Noi avem cai și boi că noi lucrăm la pădure, încercă unul mai îndrăzneț. Am putea...

Părintele își spune numele, slujește  în comuna apropiată, Larga. A venit aici pentru că îl cunoaște pe dumnealui pictorul, îl susține în pornirea sa. Au convenit ca mai întâi să adune lemnele doborâte și să le depoziteze pe locul unde va fi crucifixul care marchează locul de construcție, el va sfinți locul prin semnul său. În comunitate nu a fost biserică niciodată, azi e mai ușor de aflat de ce pentru că este un cătun iar creștinii participau la slujbe în satele apropiate care unde avea neamuri ori unde era cunoscut casele lor fiind răsfirate pe văi și pe culmi.Pentru construcție trebuie aprobare,aveau școală în sat, învățătorul va umbla după aprobări la organele competente și apoi primul secretar este maramureșan, nu credem că nu le va da o mână de ajutor.

Poetul era nerăbdător, nu-și venea în fire.Sătenii scoaseră o glajă de pălincă, era post dar fiind drumari se poate călca.Trebuise să taie și un porc care a fost atacat de urs.Așa s-a nimerit. Vă rugăm să serviți. Măcar șoferul să ia un borcan de smântână continua găzdoaie.Nimic...pictorul, devenit lider nu accepta, era de neînduplecat.Se uita încruntat la poet care se lupta cu paharele mici din sticlă verde. Afară s-a făcut întuneric așa cum vine întunericul la munte brusc  și consistent. Amenințător. Foșnetele  de păsări căutându-și cuibul se amestecă  cu dansul frunzelor în noapte.Părintele și-a lepădat hainele de slujbă, e gata de drum.Să fie în ceas bun și cu noroc.Închină și dumnealui un pahar să fie primit. Sătenii îi conduc  apoi spre drumul peste culme către  satul Larga  urmați de câinele gazdei . Aici la Molișet umblă urșii.