Alegerea primarilor în două tururi şi „Fără penali în funcţii publice”, printre condiţiile USR de susţinerea a noului Guvern
Deputatul Cristina Iurişniţi a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva dintre condiţiile pe care USR le promovează în negocierile cu PNL pentru susţinerea noului Guvern.
„Care sunt condiţiile USR? Sunt condiţii de bun simţ, care se pot finaliza într-o singură zi de muncă în Parlament, dacă există voinţă politică. Este vorba de alegerea primarilor în două tururi, o iniţiativă legislativă votată de mai multe formaţiuni politice. Trebuie să spun că această iniţiativă a căzut la Senat pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi, pentru că 14 senatori au lipsit de la vot. Pentru votul final, aşteptăm ca această lege să vină la Camera Deputaţilor, care este for decizional şi, sperăm într-o prezenţă mai consistentă a parlamentarilor responsabili care să-şi dorească într-adevăr alegerea primarilor în două tururi şi nu doar declarativ.
O altă condiţie a USR este adoptarea iniţiativei cetăţeneşti „Fără penali în funcţii publice”, semnată de peste un milion de cetăţeni, care urmează să devină iniţiativă legislativă şi se află deja în circuitul parlamentar, la Comisia juridică, unde a fost blocată. Juriştii noştri se luptă în fiecare zi să aducă pe ordinea de zi această iniţiativă legislativă. Este una din condiţiile Uniunii Salvaţi România pentru ca această iniţiativă legislativă să ajungă să reformeze Constituţia şi să modifice art. 37, şi condamnaţii penali definitiv să nu mai poată accede în funcţiile satului, indiferent de nivel”, a declarat deputatul Iurişniţi.
Potrivit parlamentarului bistriţean, a treia condiţie este desfiinţarea prin lege a recursului compensatoriu. „Ştim că peste 20.000 de infractori au ieşit din închisori şi au pus în pericol siguranţa cetăţenilor şi a copiilor noştri. Sunt cifre îngrijorătoare. Această condiţie este absolut necesară pentru a avea o viaţă care să ne asigure fericirea în România, pentru că ne dorim ca cetăţenii să rămână în ţară, să nu ia drumul pribegiei, iar copiii noştri să se simtă în siguranţă. Acest recurs compensatoriu trebuia să apară pe lista cerinţelor USR”, a explicat Iurişniţi.
Nu în ultimul rând, a patra condiţie este consultarea Parlamentului în ceea ce priveşte propunerea pentru poziţia de comisar european.
„Sunt doar patru condiţii, nu 12 cât a pus ALDE. Este o etapă pe care vrem s-o ducem cu succes la capăt. Aştept cu nerăbdare finalul negocierilor şi consultărilor cu premierul desemnat. Ne dorim să avem cât mai repede un guvern, deşi să pare că nu există 100% susţinere pentru ca acest guvern să treacă dar, sperăm ca de săptămâna viitoare să avem nişte elemente în plus şi să mergem mai departe”, a menţionat demnitarul bistriţean.
Citiţi şi:
- Condițiile USR pentru votul din Parlament
- Deputatul Cristina Iurişniţi, în raportul de activitate parlamentară: Peste 130 de propuneri legislative, din care 11 legi promulgate
- Deputatul Iurişniţi propune schimbarea legii electorale: Vot electronic și alegerea primarilor în două tururi
- Deputat Cristina Iurişniţi: „Fără penali în funcții publice” intră în dezbaterea Parlamentului
- USR BN sprijină iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”, prin strângere de semnături
Comentarii
Da... mi se par niste propuneri pertinente, dar mai intai sa se modifice Constitutia .
Adaugă comentariu nou