Alexandru Daraban: „Cine se scoală de dimineață… pe listele electorale, doarme după aceea în parlament”

Proverbul popular lăudat pentru morala muncii este răsturnat aici cu o ironie amară: nu hărnicia este răsplătită, ci prezența oportună într-un moment-cheie. „Cine se scoală de dimineață” nu mai ajunge departe prin efort susținut, ci printr-o bifă pe listele electorale. Iar odată ajuns, poate dormi liniștit — la propriu și la figurat — sub cupola parlamentului.

Democrația modernă a transformat trezitul devreme într-un gest simbolic: nu te ridici din pat pentru a munci, ci din anonimat pentru a fi validat. Listele electorale devin astfel un ritual de inițiere, nu o probă de competență. Ele nu cer pricepere, viziune sau caracter, ci obediență și sincronizare. Cine ajunge pe listă a învățat deja lecția esențială: loialitatea bate meritul.

După alegeri, somnul parlamentar nu este doar o metaforă a lenei, ci una a absenței morale. Nu e neapărat somnul trupului — deși imaginile cu aleși ațipiți în bănci sunt frecvente — ci somnul conștiinței. Mandatul devine o pernă confortabilă, iar responsabilitatea, un zgomot de fond ușor de ignorat. Cetățeanul care a votat rămâne treaz, prins între facturi și promisiuni, în timp ce reprezentantul ales se odihnește sub protecția imunității.

Ironia e că acest somn e adesea justificat ca „stabilitate”. Parlamentarul care nu face nimic nu greșește, iar cel care nu inițiază nimic nu deranjează. Inactivitatea devine o virtute politică, iar absența — o strategie. Să nu ieși în evidență, să nu te expui, să nu fii responsabil: acestea sunt regulile nescrise ale supraviețuirii parlamentare.

Zicala ascunde și o critică a alegătorului. Pentru că „dimineața” nu e doar momentul candidatului, ci și al votantului. O zi de alegeri la care participi fără să te informezi e tot un fel de somn. Un vot dat din inerție pregătește un mandat de inerție. Astfel, somnul din parlament e precedat de un căscat civic generalizat.

Și totuși, nu toți cei care ajung pe liste dorm. Există excepții incomode, oameni care nu știu să se odihnească pe scaunele puterii și care transformă mandatul într-o muncă epuizantă. Tocmai de aceea sistemul îi respinge sau îi izolează. Parlamentul preferă liniștea, nu trezirea.

„Cine se scoală de dimineață… pe listele electorale, doarme după aceea în parlament” nu e doar o glumă politică, ci un diagnostic. El arată cum mecanismul reprezentării s-a decuplat de la ideea de responsabilitate. Trezirea inițială nu e începutul unei munci, ci sfârșitul ei. Iar până când somnul alesului va deveni un scandal, nu o normalitate, cetățeanul va continua să fie singurul care muncește — și singurul care nu are voie să adoarmă.