Aliat sau duşman – cu tine însuţi?!

Centrul Cultural Municipal Bistriţa continuă stagiunea teatrală cu prezenţa scenică a Teatrului Naţional Iaşi, cu piesa Zeul Măcelului, scrisă de Yasmina Reza, jucată de Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă şi Constantin Puşcaşu. Regia este semnată de Cristian Hadji-Culea, scenografia-Rodica Arghir. Piesa a primit Premiul Tony pentru cea mai bună piesă de pe Broadway în 2009 şi Premiul Laurence Olivier, pentru cea mai bună comedie în 2009. Yasmina Reza e cel mai în vogă dramaturg francez al momentului.

Întâlnirea dintre cele două cupluri este cauzată de conflictul iscat între băieţii lor, soldat cu atacarea unuia care pierde doi dinţi din faţă.

Familia, cu fiul victimă, primeşte cuplul celălalt în casă, aşteptându-l cu lalele proaspete şi prăjituri de calitate. Discuţiile de încălzire sunt politicoase, moderate şi elegante, o eleganţă forţată de fapt, care prevesteşte un conflict profund. Mama băiatului suferind vrea să ştie neapărat dacă băiatul atacator are sentimente de părere de rău, la care mama respectivă răspunde: sigur că da, iar tata: cum să aibă doar copilul nostru e un sălbatic!

De la această declaraţie, treptat se declanşează motoarele interioare care pornesc fluxul sincerităţii la început domol, apoi tot mai răvăşit, până se ajunge ca cele două familii să se atace, acuzându-se reciproc pentru încăierarea fiilor de 11 ani, consideraţi când infantili, când neresponsabilizaţi de părinţi.

Acuzele reciproce şi mai ales ieşirea din stereotipul comportamental socialmente acceptat, din formalismul politicos şi tolerant, declanşează conflicte verbale, emoţionale, dar şi corporale tot mai mari atât între cele două cupluri, cât şi intraconjugal.

Cuvântul sincer al inamicului desface robinetul tensiunilor acumulate în timpul căsătoriei, ies la iveală intimităţi abia intuite chiar şi de personajele implicate, se află adevăruri universale despre eroziunea cuplurilor în timp, despre contradicţiile reconciliabile sau ireversebile.

Datorită instinctului matern al celor două femei cuprinse de lupta pentru odraslele lor şi datorită orgoliului masculin al taţilor implicaţi, cu voia sau fără voia lor, ies la iveală nemulţumirirle, duşmăniile, satisfacţiile şi nesatisfacţiile ale soţilor care se transformă într-o înverşunare neputincioasă şi tranchilizantă pe alocuri, reproducând tabloul fidel al unor psihopaţi, atunci când unul dintre bărbaţi este comerciant, iar celălalt avocat, iar una dintre soţii este scriitoare, iar cealaltă, culmea, consilier de cupluri.

Şi de data aceasta se dovedeşte faptul că între iubire şi ură e doar o uşă închisă, pe care dacă o deschizi ai deschis cutia Pandorei, şi de data aceasta se demonstrează că încălcarea intimităţii omului duce la dezastre umane, indiferent dacă vorbim despre relaţiile interumane sau conjugale. Cât de bine spune avocatul către scriitoare: doamnă, dvs credeţi că există om care nu se gândeşte în primul rând la adevărul lui?!... dar adevărul nostru fără confirmarea altora, deci fără adevărul lor, nu valorează mai nimic, eventual poate lua forma unei obsesii.

Votca comerciantului dezinhibă toate pornirile şi pe cele bune şi pe cele rele, iar omul având atâtea slăbiciuni, se vede aliat când cu soţul, când cu soţia din cuplul celălalt şi ceea ce mi se pare relevant, se trezeşte aliat sau chiar duşman cu sine însuşi. Iar culmea tragicomicului este: să ajungi împotriva persoanei tale!