Prof. Patrick Măgeruşan: Semnificația zilei de 10 Mai – despre identitate, demnitate națională şi memorie recuperată

Există în istoria României date care nu pot fi reduse la simple repere cronologice. Ele spun, de fapt, povestea devenirii noastre ca stat, fiind adevǎrate borne identitare.  Una dintre acestea este, fără îndoială, ziua de 10 Mai, o dată care, dincolo de semnificația sa simbolică, concentrează în sine trei momente esențiale pentru devenirea statului român modern - începutul monarhiei constituționale, proclamarea independenței și transformarea României în regat.

Pentru generațiile actuale, 10 Mai poate părea doar o pagină din manuale sau o zi mai puțin cunoscută în raport cu alte evenimente festive din istoria poporului român. Totuși, pentru aproape opt decenii (1866–1947), aceasta a fost Ziua Națională a României, ca zi a speranței, a consolidării statului și a afirmării demnității naționale.

Ziua de 10 Mai 1866 marchează intrarea în istorie a unui proiect politic coerent: construirea României moderne. Alegerea unui prinț străin dintr-o familie europeană prestigioasă (casa de Hohenzollern – Sigmaringen) a oferit României stabilitate politică și credibilitate internațională într-un context regional complicat. În anii care au urmat, au fost puse bazele unei monarhii constituționale ereditare moderne, întemeiate pe domnia legii, pe instituții funcționale și pe echilibrul separației puterilor în stat. Constituția din 1866, inspiratǎ dupǎ modelul celei belgiene din 1831 şi una dintre cele mai avansate din Europa la acel moment, a contribuit la consolidarea acestui nou sistem politic. Astfel, 10 Mai 1866 nu reprezintă doar începutul unei domnii, ci debutul unui proiect politic coerent de modernizare a României.

Dacă 1866 a însemnat începutul construcției, 10 Mai 1877 reprezintă momentul în care România își afirmă pe deplin suveranitatea. Pe cale de consecințǎ, unsprezece ani mai târziu, la 10 mai 1877, în contextul războiului ruso-turc generat de reizbucnirea ,,chestiunii orientale” în Balcani, România își afirma oficial independența față de Imperiul Otoman, după votul Parlamentului din 9 mai și sancționarea actului de către domnitorul Carol I, o zi mai târziu (10 mai). Însă independența nu s-a câștigat în discursuri, ci pe front, în luptele grele de la Plevna, Grivița, Rahova sau Vidin, unde armata română, comandatǎ de însuşi principele Carol, a demonstrat capacitate, disciplină și sacrificiu, contribuind la înfrângerea armatelor otomane. Recunoașterea internațională, obținută la Congresul de la Berlin din 1878, a consfințit acest efort al obținerii indepenenței statale. În acest sens, 10 Mai 1877 devine simbolul unei duble reușite: afirmarea voinței politice și confirmarea ei prin jertfă, într-un moment definitoriu pentru identitatea națională.

Proclamarea Regatului României la 10 mai 1881 și încoronarea lui Carol I nu au fost simple gesturi ceremoniale, ci expresia maturizării statului român. După obținerea independenței, ridicarea la rang de regat a consolidat poziția României în sistemul internațional dominat de marile monarhii europene. Titlul regal a sporit prestigiul extern și a întărit autoritatea instituțiilor interne, oferind un cadru stabil pentru dezvoltare economică, modernizare administrativă și afirmare culturală. În anii care au urmat, România a devenit un actor respectat în regiunea Balcanilor, iar instituția monarhicǎ a funcționat ca un factor de echilibru și continuitate în viața politicǎ româneascǎ. Prin urmare, 10 Mai 1881 marchează momentul în care România nu doar cǎ există ca stat independent, ci este recunoscută ca stat matur și credibil într-o Europǎ a noului echilibru de putere, principiu instituit de cancelarul Germaniei imperiale, Otto von Bismarck.

Totuși, după anul 1947 și instaurarea regimului comunist, această dată a fost treptat eliminată din memoria publică. Abdicarea forțată a regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare Române (30 decembrie 1947) au fost urmate de o politică sistematică de rescriere a istoriei. Ziua de 10 Mai, profund asociată cu monarhia, a devenit incomodă ideologic și a fost înlocuită, mai întâi, cu 23 August, iar apoi, după 1989, cu 1 Decembrie. Manualele școlare, discursul public și manifestările oficiale au evitat sau au minimalizat semnificația acestei zile iar pentru generații întregi, 10 Mai a dispărut aproape complet din conștiința colectivă, fiind redusă la o simplă referință istorică, lipsită de dimensiunea sa simbolică. După căderea regimului comunist, procesul de recuperare a acestei zile a fost unul lent și, uneori, ezitant. 

Deși nu a fost reintrodusă ca Zi Națională, 10 Mai a început să fie redescoperită, în special prin inițiative civice, culturale și academice. Un moment important l-a constituit adoptarea, în 2015, a legii care consacră 10 Mai drept „Ziua Independenței Naționale”, recunoscând oficial importanța sa istorică.

Pentru noi, cei de astăzi, această dată ridică o întrebare esențială: cât de conștienți suntem de valorile pe care le-a reprezentat? 10 Mai vorbește despre responsabilitate politică, despre construcție instituțională pe termen lung și despre respectul față de stat și lege,  principii care rămân la fel de actuale. Într-o societate în care memoria istorică riscă uneori să fie estompată iar trecutul tinde sǎ fie privit selectiv, 10 Mai rămâne un reper de echilibru și reflecție. Este o invitație la redescoperirea valorilor care au stat la baza construcției României moderne. Poate că nu mai este Ziua Națională oficială, dar 10 Mai rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai importante zile din istoria noastră, iar felul în care alegem să o înțelegem și să o transmitem mai departe spune multe despre maturitatea noastră ca societate. Pentru că o națiune care își recuperează memoria își recâștigă, în același timp, reperele.