10 mai – istorie, memorie, identitate

Din 1866 până în 1947, 10 mai nu a fost doar sărbătoarea regalităţii, aşa cum în mod eronat destui credem astăzi, ci ziua naţională a României. O alegere nimerită dar, cu deosebire, deplin justificată! Mai întâi, la 10 mai 1866, principele Carol I ajungea în Bucureşti, fiind proclamat domn al celor două principate române. Acest episod târziu al „descălecării”, ca modalitate de relansare a istoriei româneşti, avea să se dovedească unul fundamental pentru destinul poporului român. În primul rând, reconfirma perspectiva constituirii statului naţional român modern, în acelaşi timp asigura cuplarea decisivă a societăţii noastre la modelul civilizaţiei occidentale. La o distanţă de 11 ani, în 10 mai 1877, Vodă Carol proclama independenţa României după câteva secole de stăpânire otomană. Declarată la nivel oficial, suveranitatea a trebuit imediat apărată şi afirmată cu arma în mână. De subliniat că una dintre priorităţile principelui Carol, încă de la venirea în ţară, a fost tocmai organizarea şi înzestrarea armatei, pe care, în faţa redutelor turceşti de la Plevna, avea să o conducă personal spre o strălucită victorie. Tot într-o zi de 10 mai (1881), Carol I a fost încoronat ca prim Rege constituţional al României. Proclamarea Regatului Român, consacra noul statut al României în arena internaţională, acela de putere suverană.
Plecând de la această importantă şi incontestabilă tradiţie evenimenţial-simbolică, 10 mai a devenit în mod firesc reperul principal în calendarul sărbătorilor naţionale româneşti de până la ocupaţia sovietică. Vreme de opt decenii, 10 mai a fost ziua naţională oficială a României, îndrăgită, respectată şi sărbătorită de către toţi românii. De altfel, la încântătoarea paradă militară din fiecare 10 mai, în fruntea căruia se aflau călare însuşi Regele şi Regina, românii participau în număr mare, dorind a-şi cinsti patria şi suveranul, deopotrivă. „S-au construit tribune pentru oficialităţi, dar au fost şi mii de alţi oameni. Trupele se aflau într-un imens careu... Majestatea Sa [Regele Ferdinand] avea un cal murg, adorabil şi arăta absolut încântător. Eu [Regina Maria] am călărit pe frumosul Austral, mai nobil şi mai delicat ca oricând. A fost cu adevărat o imagine frumoasă. De ani de zile Majestatea Sa dorise ca parada să aibă loc pe platou, nu în oraş, şi, desigur, a fost un succes. Salcâmii erau în floare ...”
Precum destinul României şi frumoasa poveste a sărbătorii din 10 mai, odată cu anexarea politico-ideologică sovietică de după 1944, a intrat în coroziva beznă a comunismului. Consecutiv suprimării monarhiei constituţionale din decembrie 1947, s-a trecut la demolarea brutală a tuturor simbolurilor României Regale. În prim plan s-a aflat ziua naţională, 10 mai fiind înlocuită peste noapte cu 23 august. Însă, ofensiva propagandei comuniste nu s-a oprit aici. Semnificaţia istorico-naţională a zilei de 10 mai a fost integral suprimată. Dintr-odată în 10 mai nu se mai întâmplase nimic. Pentru liderii comunişti, era o chestiune vitală ca memoria românilor, mai ales a celor tineri, să fie epurată de orice cunoştinţe sau amintiri despre ceea ce fusese şi însemnase altădată ziua naţională a României. Obiectivul a devenit unul imperativo-obsesiv, atingerea lui fiind urmărită pe toate căile. De pildă, în cei 40 de ani de comunism, autorii manualelor şcolare de istorie s-au ferit precum dracul de tămâie de orice informaţie care ar fi putut duce cuiva gândul către 10 mai. Tot în scopul anulării acestui reper identitar, a fost inventată o nouă dată a proclamării independenţei: 9 mai 1877. De altfel, în agenda sărbătorilor comuniste şi postcomuniste, 9 mai îşi avea un loc bine definit. Pentru a rostogoli în uitare ziua naţională legitimă a României, regimul comunist a impus, începând cu anul 1948, celebrarea în 9 mai atât a independenţei cât şi a victoriei împotriva nazismului. Controlul discreţionar al trecutului, făcea posibilă invadarea memoriei cu un nou material identitar bazat pe fals şi minciună. Românii începeau să fie cu totul „altcineva”: ceea ce le spuneau propagandiştii comunişti că sunt sau ceea ce le permitea „miliţia gândirii” să afle că sunt.
Aplicată pe parcursul câtorva zeci de ani, cenzura comunistă asupra zilei de 10 mai a determinat urmări, deocamdată, ireparabile la nivelul memoriei individuale şi colective. Astăzi, la un sfert de secol de la căderea comunismului şi după ce prezenţa în România a Casei Regale a fost legalizată, încă foarte mulţi români nu prea au habar despre cele desfăşurate în 10 mai. Mai mult decât atât, eventuale manifestări dedicate zilei de 10 mai, sunt percepute, de către unii dintre noi, ca având un caracter subversiv, implicit riscant. Este o realitate incontestabilă a lumii noastre. Ea trebuie conştientizată pentru ca apoi să putem obţine şansa de a ne regenera memoria, de a ne recupera identitatea. Până una alta, sinceri fiind cu noi înşine, trebuie să recunoaştem că, destui dintre noi, încă avem mintea bântuită de o „carte de identitate” rudimentar contrafăcută în laboratoarele comunismului-stalinist de prin anii 50.

Cornel Jurju
istoric