Andrei Marga: Ce-i de făcut și ce nu?

Ce-i de făcut și ce nu? Mulți concetățeni întreabă și se întreabă.

Primii obligați să răspundă ar fi cei care le-au luat voturile. Și careau făcut România, din 2014 încoace, campioană nefastă. În 2019, Comisia Europeană semnala “lipsă de competențe” în țară. Corupția este atât de extinsă încât cei mai corupți se proclamă aici  garanți ai “luptei contra corupției”. Este țara cu cea mai mare emigrație în timp de pace. Mai nou, este țara cu cele mai multe furturi din resurse europene. Acum a ajuns și țara, proporțional, cea mai infectată cu covid-19 din Europa.

Numai că nu se zărește vreun decident actual în stare să răspundă. Dacă dai un extemporal, te poți trezi cu pretenții ridicole, gen “România educată” (de fapt cine educă pe cine?), cu golănii despre Constituție, cu falsuri jenante, precum “am adus bani europeni” sau “am inaugurat”, pe meritul, desigur, al altora. Dacă nu cumva cu reluări din aberațiile anilor treizeci despre cât de insuportabili sunt rivalii sau cât de bine este să-i stârpești! Noroc că pe lume sunt astăzi și alte caraghioslâcuri, ba chiar confruntări aspre și pandemie, încât nimeni nu mai are timp de derapaje prostocratice!

Rămâi consternat, totuși, să observi că viața cetățenilor a ajuns să depindă de cineva care nu stăpânește noțiunile. A tratat “separarea puterilor” până a făcut-o praf. “Politica” o înțelege ca un fel de lichidare a concurentului – zilele acestea ca punere iarăși a serviciilor secrete să-i aranjeze „alegeri”, cum sesizează mulți cetățeni. “Statul de drept” îl pricepe ca ceva în care se înghit nedreptăți. Informarea online o socotește educație. După ce a confirmat ani de zile că sunt bani alocați în buget pentru obligații pe care le-a semnat, după ce a irosit un împrumut uriaș, acum amenință cu mărirea impozitelor. A pus o întrebare la referendum pe care nu a putut-o lămuri. De dezbateri cu oponenți a fugit. Sunt doar câteva exemple.

Întrebarea simplă a acestor zile este: de ce a uneltit, cu orice mijloc, în pofida oricărei legitimări democratice, să înlocuiască un guvern cu făcătura securistă a “guvernului meu”? În loc să lase un parlament și guvernul legitim să îndeplinească pentru cetățeni ceea ce au promis!

Cel care se ocupă de reflecție este obligat, însă, să aibă răspunsuri, chiar dacă discuția publică la noi nu este îmbietoare. Căci destui interpuși, fără a citi și a pricepe, deformează orice sau confundă.

Noii politruci vor să justifice situația grea în care au adus țara tot cu sofisme – acum cu sofismul “toată lumea este în pandemie, deci este greu oriunde!”. Cu toate că dificultățile nici nu vin încă din pandemie, ci deocamdată din nepricepere și rea credință. Este ca și cum ai deduce “deoarece toți oamenii au picioare, deci să mergem tot timpul pe jos!”

La drept vorbind, sunt din nou multe de făcut în România pentru a-i  ajunge pe ceilalți din Europa. În ianuarie 1990, cel puțin cei care ne-am angajat, eram copleșiți de mărimea agendei schimbărilor ce trebuiau făcute. Între timp, abuzurile decidenților au dus multe din nou în impas. Cu cele din ultimii ani România va fi obligată să ia destule iarăși de la început.

        Nu ar trebui să ne înșele voioșia unor trepăduși că au ajuns unde nu le vine să creadă, a Dinu Păturicilor sau Tănase Scatiilor că sunt băgători de seamă și merg în Audi, a Emil Bobilor că  decid soarta românilor sau a altora că sunt onorați, fie și fără să fi emis vreo idee. În vreme ce, în multe țări din vecinătate, cei care au luat decizii au folosit timpul cu pricepere și devoțiune, au reconstruit democratic societățile și cetățenii trag foloasele!

Așadar, ce-i de făcut în România actuală pentru un crâmpei de normalitate? Căci, din nefericire, pe zi ce trece să-i mai ajungi curând pe ceilalți din Europa devine un pod îndepărtat!

În situația dată a României, ar trebui oprită, înainte de orice, încălcarea Constituției, devenită sport, de ani buni. Place-nu-place, aceasta este problema cheie acum. În nicio țară europeană Constituția nu a fost agresată ca în România ultimei decade. Oricine se poate convinge întocmind statistica faptelor.

Este de menționat încă o dată cădoar ceea ce se dovedește zi de zi a fi o rană sângerândă, anume o larghețe ce permite mărginirii să comită abuzuri, particularizează Constituția României actuale. În rest, este o Constituție ca celelalte din regiunea europeană în care trăim. Ea împărtășește cu celelalte constituții libertăți și drepturi fundamentale, alegeri libere, pluralism politic, tripartiția puterilor, stat de drept democratic.

Rezultatele sunt, însă, evident diferite. Că acum aceeași politruci aspiră la schimbarea Constituției, la un pluralism pro forma, la reducerea rolului Parlamentului și la alte stupidități, nu va duce decât într-un impas și mai mare. Din nepregătiți nici nu are cum să iasă mai mult! Poți să le dai “guvernul meu” pe viață și nu iese nimic pentru cetățeni. Sunt prea mari nepriceperea și reaua credință.

Guvernarea prin trecerea serviciilor secrete și a justiției – în orice țară democratică instituții sub control public – în mâna unor minți rudimentare, nu numai că a dus la o dictatură caraghioasă, nu numai că nu a rezolvat nimic. Ea împinge cetățenii la emigrare fie și prin simplul fapt al rămânerii continue în urmă. Așa stând lucrurile, chemarea “jos mâna, inclusiv mâna <președintelui>, de pe justiție și serviciile secrete, de pe instituțiile de forță”, este o urgență. Îi convine oare cuiva responsabil ca până și alegerile să se facă cu serviciile secrete și„justiția” și aruncând la coș legile? La ce bun astfel de „alegeri”?

Asaltul de departe cel mai grotesc în România ultimilor ani – o țară ținută acum la coadă, care are nevoie de competiția abordărilor multiple ca de oxigen - este asupra pluralismului politic. Mulți dintre concetățeni au pledat pentru ieșirea din monopolul comunist al puterii, mulți au deplorat coloratura medievală a ceaușismului, cei mai mulți au dorit pluralismul și l-au apărat. De ce s-ar ceda acum unei noi cohorte de neisprăviți nimerită la decizii?

Mai ales ca urmare a abuzurilor din ultimii ani, nu numai justiția, la care se referea un ministru de resort, ci și democrația scârțâie în România din toate încheieturile. Nici cei care jură pe Constituțienu știu la ce se referă aceasta. Instalarea de “guvern al meu” în loc de “guvern al țării”, prin forțarea, cu instituțiile de forță, a mâinii parlamentarilor, perpetuarea aceluiași “guvern” în pofida demiterii acestuia de către Parlament, transformarea unei urgențe sanitare în urgență militară, stări de alertă care nu rezolvă nimic, afară de oprirea vociferărilor, sunt indicii ale subminării democrației.Adevărurile se pot ascunde o vreme, dar, ca totdeauna, nimeni nu le va putea opri.

În plus, de la vârf s-a trecut la o tehnică pe care nici democrațiile pe ducă ale istoriei europene nu au practicat-o atât de strident: abuzul de Constituție în forma recursului la “desemnări personale”și aducerea în funcții a celor cât mai slabi. “Funcții mari, la schimb cu devotamentul nulităților” este deal-ul original al ultimilor ani din viața instituțională a României! O țară întreagă este blocată de un mecanism penibil!

Cum am mai spus cu ani în urmă, într-o conferință în capitala americană, democratizarea nu s-a încheiat în România  – ea este de dus mai departe (Democracy in Central and Eastern Europe. Accomplishements and open Problems, în  A. Marga, Challenges, Values, Vision. The University of the 21 Century, 2011). Este nevoie să se înțeleagă, de pildă, că după alegeri nu există imunitate pentru abuzuri la vârf, că legalitatea nu dispensează de legitimare, că libertățile nu relativizează răspunderea în roluri publice. Este nevoie de dezvoltarea propriu-zis instituțională a democrației. Bunăoară, legea nu este instrumentul cuiva pentru a scoate din joc libertăți și drepturi, iar pluralismul nu este facultativ. Mârlănia pompată de sus – de la vorbitul străin de civism al “președintelui”, trecând prin vociferările vulgarilor săi trompeți, la mentalitatea de maidan a clientelei lor – nu rezolvă ceva nici în România. 

Este nevoie de dezvoltare. S-a confirmat că nu există la decidenții actuali capacitatea de a da proiecte. De a le  aplica, nici atât. Că se inaugurează metroul sau un trenuleț la aeroport sau câțiva kilometri de autostradă, toate făcute de alții, nu este dezvoltare. Este doar înșelătoria la care o persoană demnă nu recurge. Propaganda și nepriceperea nu țin loc de dezvoltare.

Este nevoie de meritocrație. Se știe dintr-o lungă tradiție, a teoriei și a practicii, că nu este democrație unde nu este meritocrație. Adică încredințarea răspunderilor publice celor mai merituoși – profesional, civic, moral. Compromisurile au costat  totdeauna – Thomas Mann a depus mărturia cea mai clară.

Mai nou, în diferite societăți se acuză trecerea la mediocrație. Adică, pe fondul declinului proiectelor societale, emergența acelei situații în care cei aduși în roluri publice acționează după maximele „fă ce ți se cere”; „nu avea opinii”; „dacă le ai, nu face caz”; „profită de ocazii”. În România actuală însă s-a trecut și mai departe, la prostocrație. Nu găsești nicio personalitate de Doamne ajută! printre decidenții de azi. În schimb, abundă diletanții sau pregătiții pe sponci.

Ar fi cazul revenirii la sine. O personalitate, ale cărei opțiuni realiste nu sunt rațiuni să le pui la îndoială, sfătuia guvernarea Franței: “într-o lume astăzi insuportabilă și care va fi astfel și mai mult pentru mulți, nu este nimic de așteptat de la nimeni. Este timpul ca fiecare să își ia soarta în mâini. …Alegeți viața voastră!...Nu vă resemnați! Nu vă mărginiți să denunțați <oroarea economică> din lume, nu vă mulțumiți să vă indignați: o atitudine sau alta nu sunt decât forme de lașitate mondenă” (Jacques Attali, Devenir soi, Fayard, Paris 2014). Nu ar trebui luat aminte?

România și-a distrus în ultimii ani și dezbaterea publică care mai pâlpâia. La fiecare ieșire pe scenă se induce bărărănia. Nici o idee bună nu are cum prinde căci, vezi Doamne, cineva “are  mandat”. Nu se iese din protocoale “prezidențiale” de cătun, care fac să se aducă și pe câmp pupitru pentru a se debita  banalități sau să fie microfon și pe stradă pentru a declara baliverne. O comicărie fără pereche în Europa de azi!

Har Domnului, sunt țări europene care cultivă democrația. Zilele trecute, revista “Der Spiegel” publica un interviu cu fostul vicecancelar al Germaniei, Franz Müntefering. Acesta evoca, oportun, ce înseamnă politica și politicianul la propriu –  adică, să reunești și să integrezi democratic oamenii. La decidenții actuali de la noi, este, evident, pe dos!

Polonia face istorie – prin dezvoltare de sine. Cehia etalează în fața lumii fiecare pas în democrație. Ungaria a rămas inspirație pentru inovații – inclusiv reforme de mari economii au printre surse specialiști unguri. Bulgaria a dat deja lideri de organizații mondiale – financiare și culturale. România dă astăzi trimiși care prezintă cu suficiență oferte mediocre sau nu au nimic de zis. Căci altfel, cum le spunea un președinte al Franței, pierd ocazia de a tăcea. Nu este jalnic?

Până și cenușia perioadă a pandemiei a sporit în România actualilor decidenți seceta. S-a copiat continuu ce fac alții, în locul unui minim efort de a concepe soluții în situație. Nici o instituție actuală nu a propus o organizare, un mecanism, un aparat etc. care să faciliteze lupta cu coronavirusul 19. Or, fără creație, nimeni nu are cum să conteze. Imaginea plastică datorată unui romancier, a “pârțăgăriei” – oricât de disgrațioasă sună – nu ai cu ce s-o contrazici.

Sub “mandatele” de pomină, chemarea tacită este să apuci ceva – o casă, o pădure, o delniță, o funcție – cu orice mijloc. Vedem la vreun decident actual exprimat interesul pentru libertatea cetățenilor, pentru dreptate sau o altă valoare? În alte țări, se discută pericolul trecerii în “epoca postadevărului”. La noi, s-a trecut voios în această epocă! Începând de sus, adevărul nu mai contează. De integritate nu pare că s-a auzit! Nu s-au putut integra oamenii nici măcar la Centenar. Relațiile se brutalizează de zor și a devenit cvasiregulă să se dea în cap la cei care fac ceva și să se atace cei care gândesc.

Mulți oameni spun că de la educație începe refacerea. Nu este sigur. Sau nu vine numai de aici. Ea vine din instituții, legi, decidenți valoroși. Când acestea vor fi, va fi refacere.

Odată cu distrugerile care s-au produs din nepricepere, indolență, false lupte ale unor nulități ajunse să decidă, un fapt simplu se impune atenției în România: educația fără reformă este nonsens. Doar dacă nu vrem să producem inși la fel de slabi precum cei care decid acum sau o emigrație plină de bucuria scăpatului din pavilionul celor condamnați să fie pierzători.

Cu câțiva ani în urmă, maestrul Marin Moraru spunea memorabil că nu-și mai dorește nimic, nici măcar sănătate. Deunăzi, venerabilul domn Constantin Bălăceanu-Stolnici ajungea să exprime regretul că a ajuns să trăiască atât de mulți ani încât să vadă inșii vulgari și fără valoare de acumîn avanscenă.

Mulți își amintesc observația lui Schiller: nici Dumnezeu nu are șanse în fața proștilor. Și totuși, aș spune că viața nimănui nu este câștigată la loterie și nu ar trebui lăsată în mâna celor de astfel de calibru!


 

Comentarii

26/09/20 17:25
Vizitator

Motto:
"Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă."
(Ana Blandiana- Eclipsă)

Ce-i de făcut ? O intrebare legitimă pe care s-a pus-o si Lenin în cartea sa cu acelasi titlu apărută în 1902, în care critică „economismul“ şi "oportunismul" şi enunţă o serie de principii ideologice şi organizatorice ale partidului marxist.
Si in situatia din România actuală este nevoie de schimbare de paradigmă bazată pe noi principii ideologice şi organizatorice. La treizeci de ani de la Revolutie in România nu s-a schimbat aproape nimic. De fapt, in decembrie, 1989, s-a trecut de la “calea originală de dezvoltare” a lui Nicolae Ceausescu la "democratia originală"a lui Ion Iliescu. Astăzi cea mai mare parte din criza politică actuală este generată de ambiguitătile Constitutiei. Desele intervenții din partea Curții Constituționale in solutionarea unor acte legislative sunt tocmai consecinta acestor ambiguităti. De aceea, este mare nevoie de revizuirea temeinică a legii fundamentale, sau poate chiar de o nouă Constitutie.
Lipsa de reforme interne nu a ajutat prea mult România nici după aderarea la Uniunea Europeană. In primul rând atragerea de fonduri europene a fost scazută din cauză că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibila cu structurile europene. Este vorba de regionalizare, pentru care nu era nevoie decat de vointă politică. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nici un județ din cele 40 nu îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. Din această cauză, România pierde enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se misca foarte greu. De aceea, ar fi extrem de utila o initiativa legislativa privind regionalizarea.
Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ-teritorială ceea ce nu există astăzi în Romania. A doua cale este mai simplă si se poate face prin lege care să prevadă comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune ca din cele 41 de județe actuale să rezulte un număr mai redus de unităti administrative, după modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativă in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Regionalizarea trebuie să aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolva nimic, ba dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si cea locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea actualelor judete si trecerea unor prerogative de importantă zonală, ale acestora la regiune, iar celelalte atributii judetene care au importantă locală, să treacă la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Această masură ar putea duce in timp rezonabil, la asocierea comunelor si nu la comasarea lor fortată, facută din birou după ureche.
Peste criza politică se suprapune si criza economică generată de pandemia de COVID-19, care a bulversat situatia economiei mondiale. In aceste conditii este nevoie de multă responsabilitate din partea clasei politice. De aceea, recenta rectificare bugetară prin care o majoritate parlamentară, grupată în jurul PSD, a decis creșterea pensiilor cu 40%, deși bugetul României nu își poate permite, a stârnit critici pe toate fronturile din partea oamenilor de afaceri autohtoni și străini. În ciuda tuturor avertismentelor privind situaţia macroeconomică fragilă accentuată de încetinirea economiei globale şi de efortul financiar intern angajat în lupta impotriva COVID-19, adoptarea unor astfel de decizii lipsite de sustenabilitate reprezintă un derapaj periculos care împovărează pe termen lung populaţia activă, generaţiile viitoare şi adânceşte tensiunile sociale.
Primele efecte ale votului din Parlament deja se resimt: euro a depășit, miercuri, 24 octombrie, un curs oficial de 4,86 de lei, ceea ce reprezintă un nou maxim istoric pentru moneda europeană. De altfel, estimările analiștilor financiari arată că euro ar putea ajunge până la 4,9 lei spre finalul anului și până la 5 lei pentru anul viitor. O depreciere a leului în raport cu euro aduce scumpiri, în primul rând, pentru produsele care vin din import, dar și dobânzi mai mari pentru creditele care sunt luate în euro.
In concluzie, România actuală are nevoie urgentă de satisfacerea următoarelor deziderate:
-reforma constitutională;
-reforma administrativ-teritorială;
-reforma morală, prin educatie;
-responsabilitate la toate nivelurile de decizie.

26/09/20 17:27
Vizitator

Motto:
"Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă."
(Ana Blandiana- Eclipsă)

Ce-i de făcut ? O intrebare legitimă pe care s-a pus-o si Lenin în cartea sa cu acelasi titlu apărută în 1902, în care critică „economismul“ şi "oportunismul" şi enunţă o serie de principii ideologice şi organizatorice ale partidului marxist.
Si in situatia din România actuală este nevoie de schimbare de paradigmă bazată pe noi principii ideologice şi organizatorice. La treizeci de ani de la Revolutie in România nu s-a schimbat aproape nimic. De fapt, in decembrie, 1989, s-a trecut de la “calea originală de dezvoltare” a lui Nicolae Ceausescu la "democratia originală"a lui Ion Iliescu. Astăzi cea mai mare parte din criza politică actuală este generată de ambiguitătile Constitutiei. Desele intervenții din partea Curții Constituționale in solutionarea unor acte legislative sunt tocmai consecinta acestor ambiguităti. De aceea, este mare nevoie de revizuirea temeinică a legii fundamentale, sau poate chiar de o nouă Constitutie.
Lipsa de reforme interne nu a ajutat prea mult România nici după aderarea la Uniunea Europeană. In primul rând atragerea de fonduri europene a fost scazută din cauză că România nu a fost in stare sa facă o reforma administrativ- teritoriala compatibila cu structurile europene. Este vorba de regionalizare, pentru care nu era nevoie decat de vointă politică. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decat dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nici un județ din cele 40 nu îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. Din această cauză, România pierde enorm de mulți bani europeni, fiindca totul depinde de Guvernul de la București unde lucrurile se misca foarte greu. De aceea, ar fi extrem de utila o initiativa legislativa privind regionalizarea.
Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ-teritorială ceea ce nu există astăzi în Romania. A doua cale este mai simplă si se poate face prin lege care să prevadă comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune ca din cele 41 de județe actuale să rezulte un număr mai redus de unităti administrative, după modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativă in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene. Regionalizarea trebuie să aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolva nimic, ba dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si cea locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea actualelor judete si trecerea unor prerogative de importantă zonală, ale acestora la regiune, iar celelalte atributii judetene care au importantă locală, să treacă la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean. Astfel, orasele si comunele mari vor putea primi mai multe atributii in timp ce comunele mici vor ramane cu functiile actuale. Această masură ar putea duce in timp rezonabil, la asocierea comunelor si nu la comasarea lor fortată, facută din birou după ureche.
Peste criza politică se suprapune si criza economică generată de pandemia de COVID-19, care a bulversat situatia economiei mondiale. In aceste conditii este nevoie de multă responsabilitate din partea clasei politice. De aceea, recenta rectificare bugetară prin care o majoritate parlamentară, grupată în jurul PSD, a decis creșterea pensiilor cu 40%, deși bugetul României nu își poate permite, a stârnit critici pe toate fronturile din partea oamenilor de afaceri autohtoni și străini. În ciuda tuturor avertismentelor privind situaţia macroeconomică fragilă accentuată de încetinirea economiei globale şi de efortul financiar intern angajat în lupta impotriva COVID-19, adoptarea unor astfel de decizii lipsite de sustenabilitate reprezintă un derapaj periculos care împovărează pe termen lung populaţia activă, generaţiile viitoare şi adânceşte tensiunile sociale.
Primele efecte ale votului din Parlament deja se resimt: euro a depășit, miercuri, 24 octombrie, un curs oficial de 4,86 de lei, ceea ce reprezintă un nou maxim istoric pentru moneda europeană. De altfel, estimările analiștilor financiari arată că euro ar putea ajunge până la 4,9 lei spre finalul anului și până la 5 lei pentru anul viitor. O depreciere a leului în raport cu euro aduce scumpiri, în primul rând, pentru produsele care vin din import, dar și dobânzi mai mari pentru creditele care sunt luate în euro.
In concluzie, România actuală are nevoie urgentă de satisfacerea următoarelor deziderate:
-reforma constitutională;
-reforma administrativ-teritorială;
-reforma morală, prin educatie;
-responsabilitate la toate nivelurile de decizie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5